Recent a apărut o carte în care unsprezece
oameni vorbesc despre împrejurările formării relaţiei cu primul lor duhovnic
[1]. Cititorul, în postură de
catehumen, aude o spovedanie publică de felul celor din creştinismul primar.
O primă linie de înţelegere a celor auzite
ar putea fi legată de momentul începerii
relaţiei cu duhovnicul în viaţa personală.
Sunt două de feluri de întâlniri cu primul duhovnic: unele care nu sunt
percepute ca întâlniri decisive şi unele care marchează vieţi. Cele care
marchează vieţi sunt ale persoanelor (re)convertite târziu. Cele care nu au
nimic special sunt ale celor aşezaţi în rost de la bun început, din copilărie.
Convertirea întârziaţilor pare a avea loc
ca o ispitire printr-o preocupare deja existentă urmată de deturnare a
efectului potenţial dăunător al ispitei către ceva folositor - schimbarea modului
de viaţă. Deturnarea apare pe un fond de criză personală, sau ca din întâmplare.
Crizele personale apar când omul nu mai găseşte repere. În această situaţie
reperul însuşi ne găseşte, dacă vrea asta, folosindu-se de cele la care suntem atenţi
în starea în care ne aflăm.
A doua linie, poate, din care putem trage
învăţăminte este dată de complexitatea vieţii
celui care ne povesteşte ce s-a întâmplat. Fiecare mărturisitor decupează lumea
şi ne-o prezintă prin cunoştinţele pe care le are.
Omul alcătuit simplu şi credincios e
asemenea tăişului dintr-un oţel bine ascuţit, taie simplu, înaintează simplu.
El doar îşi vede de drum într-un rost cu care e obişnuit, într-o rânduială. Nu
caută nimic, nu e frământat, doar face ce are de făcut folosind darurile
primite. Astfel de oameni sunt mai degrabă rari. Pentru ei duhovnicii sunt un
fel de prieteni.
Omul care şi-a dezvoltat eul prin gândire
poartă zgura propriilor reprezentări asupra lumii. El tinde să tulbure lumea cu
care intră în contact. Strategia de ajutare a sa de către duhovnic pare a fi
încorporarea într-un mediu rarefiat, care nu generează reacţii şi
contrareacţii, perceput de ucenic ca blândeţe şi bunăvoinţă.
Omul care are talent artistic s-ar părea
că suferă îndeosebi de trufie. Trufia e foc, arde tot ce are în jur, asemenea
unui oţel încins. Strategia de îmblânzire a sa e prin răcire a celor lumeşti.
Duhovnicul îi creează nevoia de a afla părerea sa avizată, până când arta
devine “o formă de rugăciune”. Proiectele artistice devin un mijloc de
mântuire, nu de afirmare de sine.
Omul care şi-a asumat o misiune duhovnicească
nu se poate desprinde de misiunea lui, nu poate să nu proiecteze şi să cizeleze
ce ne spune public, atent la efecte. Tendinţa unui astfel de om e să
relativizeze ideea de duhovnic adevărat, şi chiar de primă spovedanie. Dacă e
călugăr afirmă explicit că nu vede mulţi
duhovnici adevăraţi, pentru a nu lăuda, şi vorbeşte puţin.
Viaţa complicată de gândire, vocaţie
artistică sau misiune spirituală intensă publică căpăta o simplitate dată de
coerenţă numai printr-un efort continuu. E nevoie de suferinţă pentru a căpăta
simplitate. Viaţa va fi probabil mereu mai grea, mai frământată interior, decât
a celor aşezaţi în rânduială de la bun început.
Un al treilea fir roşu al cărţii ar putea fi răspunsul la întrebarea ce este un duhovnic bun.
Se pot formula mai multe ipoteze:
·
Cu
cât duhovnicul e mai înduhovnicit, cu cât imită mai bine pe Hristos, cu atât e
calificat de ucenici ca fiind duhovnic mai bun. Cel mai bun duhovnic adevărat e
un sfânt. Dificultatea acestei formule ţine de faptul că sfinţii ştiu că ei nu
sunt duhovnici adevăraţi;
·
Cu
cât e mai delicat cu sufletului omului, cu cât nu îl bruschează, cu atât e
calificat ca fiind duhovnic mai bun. Duhovnicul potrivit e cel care nu te
respinge, ci te acceptă. Cel mai bun duhovnic e un fin psiholog. Un astfel de
răspuns este foarte relevant pentru succesul în primele etape ale urcuşului
duhovnicesc al ucenicului.
·
Cu
cât duhovnicul te aduce mai mult în starea de rugăciune, cu atât e mai bun. (“E mult mai propriu ca un părinte să te aducă în starea de rugăciune
decât să-ţi explice ce e aceea o rugăciune.”). Cel mai bun duhovnic e un avva. Acest răspuns
e relevant pentru etapele mai avansate.
În funcţie de starea persoanei şi de
istoria sa criteriile folosite vor fi probabil altele. Etapele nu pot fi
sărite. Opţiunea teologilor academici şi a monahilor de a relativiza
chestiunea, sau chiar de a o respinge, are destul de bune temeiuri.
Diverse sunt şi multe alte percepţii şi elemente
din stilul de lucru al ucenicilor:
·
Fixarea
rapidă în înţelesuri e o piatră de poticnire pentru acei oameni cu multe
cunoştinţe discursive, predispuşi la analiză critică. Zgomotul întrebărilor
ascunde liniştea necesară auzirii răspunsului. Pentru oamenii tăcerii stabilirea
fără multe argumente a înţelesului este asemenea gustării unei felii de pâine
şi câtorva măsline când vine vremea mesei, îndestulează.
·
Cel
convertit târziu pare să fie un lucrător mai activ, pentru că el vrea să
recupereze. Cel care nu şi-a pus problema convertirii e un lucrător aşezat,
nevăzut, şi de aceea mai puţin ispitit de mândrie.
·
Cel
convertit târziu ajunge mai greu la iertarea de sine, rădăcinile orgoliului se
smulg greu. De aici cuvinte ferme cu privire la fapte propriul trecut - despre
care cel credincios din rânduiala copilăriei ar vorbi cu autoironie şi
blândeţe.
·
Cei
convertiţi târziu tind să nege sau subordoneze altor ţeluri importanţa fostelor
proiecte, în timp ce oamenii trăiţi în tradiţie văd viaţa proprie într-o
curgere lină care uneşte generaţiile.
Cartea ne pune în faţa provocării de a
trece peste clişee şi aşteptări formate prin citirea literaturii duhovniceşti
standard. Acesta nu e un lucru uşor.
Cel mai mare număr de ocurenţe ale
cuvântului rugăciune raportat la numărul de pagini ale contribuţiei apare într-un
text scurt al unui om care a făcut închisoare pentru credinţa sa. Simplitatea
se câştigă accelerat prin suferinţă.
Să ne folosim de această carte şi să le fim recunoscători celor care au
făcut-o posibilă.
Cel mai bun duhovnic este, am auzit de la
cineva, cel pe care îl ai. Dacă nu îl avem, să ni-l dorim.
Notă
[1] Vasileanu M. (editor), 2017,
Primul duhovnic, prima spovedanie, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, http://www.librariasophia.ro/carti-Primul-duhovnic-prima-spovedanie-Vasileanu-Marius-so-16249.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu