Ştiinţa nu este nici bună, nici rea. O putem folosi în mod adecvat, sau ne
putem înşela cu ea dacă alegem asta. În acest text arăt ce este înşelarea prin
ştiinţă şi cum putem să o evităm.
A te înşela înseamnă a primi ceea ce este fals ca fiind adevărat. Poţi
primi din ceea ce gândeşti tu, sau poţi primi din ce spune altcineva. Este
imoral să te înşeli sau să te laşi înşelat. A te declara victimă este un
mecanism psihologic prin încercăm să scăpăm de responsabilitatea faptei imorale
respective.
Ştiinţa este un nume pentru un domeniu de preocupări omeneşti:
·
unitare
prin încercarea de a produce descrieri adevărate ale faptelor şi
regularităţilor din lume prin metode verificabile de către orice om care
doreşte să repete ce a descoperit ca fiind adevărat alt om
·
şi
diferite prin ceea ce este observat şi măsurat, prin metodele folosite şi prin
cât de mult poate fi verificat ce a descoperit cineva.
Cunoaşterea acceptată ca adevărată la un moment dat într-un anumit domeniu
ştiinţific este generală pentru mulţimea observaţiilor făcute în acel domeniu
ştiinţific, adică dă seamă într-un mod rezonabil de toate faptele. În unele
cazuri, când domeniul cercetat e prea complicat, e nevoie să acceptăm mai mult
cunoştinţe ştiinţifice (teorii, modele) din acel domeniu ca fiind perspective
complementare asupra mulţimii faptelor cunoscute, fără să putem spune că una
dintre ele este generală, fie şi doar în acel domeniu. Ţine de natura ştiinţei
ca mulţimea observaţiilor să se extindă şi să constatăm că ceea ce era
considerat general pentru a descrie mulţimea veche de observaţii şi fapte
cunoscute să trebuiască revizuit.
Înşelarea prin ştiinţe la oamenii de ştiinţă are loc prin trecerea de la generalitatea locală a
cunoaşterii ştiinţifice, asociată unui set de fapte cunoscute la un moment
dat, la universalitatea acelei
cunoaşterii ştiinţifice, adică la aplicarea ei pentru întreaga lume
potenţial observabilă în felul domeniului ştiinţific respectiv (o primă treaptă
a înşelării, care azi caracterizează doar începătorii în ale ştinţei şi oamenii
care nu au de a face cu ştiinţa) sau observabilă în orice fel (o a doua treaptă
a înşelării, specifică şi azi imensei majorităţi a oamenilor de ştiinţă din
unele domenii cu tendinţe monopoliste, care cred că ce spun ei că este adevărat
este adevărat în mod universal, iar alte domenii ale cunoaşterii ştinţifice
sunt secundare în raport cu al lor).
Înşelarea prin ştiinţe la oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici are
loc prin preluarea modului de a gândi al oamenilor de ştiinţă descris în
paragraful anterior şi făcut public de aceştia. Preluarea are în spate un
argument de felul următor: deoarece ştiinţa respectivă are un succes practic
evident în urma aplicării cunoştinţelor ştiinţifice adevărate, iar oamenii de
ştiinţă spun despre ştinţa lor aceste lucruri ca fiind adevărate, atunci tot ce
spun oamenii de ştinţă despre ştiinţa lor este demn de a fi considerat
adevărat.
Oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici s-ar putea considera victime
ale unei înşelări, dar asta nu îi scuteşte de responsabilitatea morală. E de
gândit dacă responsabilitatea lor morală e mai mică decât a oamenilor de
ştiinţă. E posibil să nu fie dacă manifestă o cerere să fie înşelaţi,
încurajează oamenii de ştiinţă să înşele prin preferinţa şi receptivitatea lor
de a primi ceva fals ca fiind adevărat.
Câteva exemple:
·
înşelarea
prin fizică şi chimie se poate face crezând că ceea ce nu poţi măsura prin
metode fizice sau chimice, proprietăţi ale minţii şi culturii, face parte din
univers ca model al fizicii şi chimiei.
·
înşelarea
prin biologie se poate face crezând că un ansamblu de modele teoretice ale
schimbării în timp ale proprietăţilor măsurabile ale corpurilor organismelor
vii sau resturilor lor fosile (cunoscut sub numele de teoria evoluţiei
biologice) spune ceva despre mintea cercetătorilor care creează acele modele şi
cultura în care au fost create şi în care modelele respective sunt doar o mică
parte.
·
înşelarea
prin psihologie se poate face crezând că întreg comportamentul uman poate fi
descris prin legi ale psihologiei în absenţa unei libertăţi reale de decizie a
omului, că a produce, de exemplu, o teorie psihologică în calitate de psiholog
este un rezultat al legilor psihologiei cunoscute sau necunoscute.
·
înşelarea
prin sociologie şi economie se poate face spunând despre om că omul în general
este o fiinţă socială sau economică în conformitate cu modelele teoretice ale
sociologiei, nu doar acele aspecte umane măsurate în studiile sociologice.
Exemple din domenii cu autoritate în cunoaştere complementare cu ştinţa:
·
Înşelarea
prin teologie academică se poate face spunând că relaţia dintre om şi Dumnezeu
se poate descrie în ce are ea mai caracteristic prin reprezentări discursive,
prin cuvinte.
·
Înşelarea
prin filosofie se poate face spunând că universalitatea, coerenţa şi
consistenţa pot fi reale simultan în privinţa unui anume discurs ştiinţific,
filosofic sau teologic, nu doar idealuri normative de cunoaştere, ceva ce
credem că trebuie să existe şi credem că trebuie să înţelegem ce înseamnă, dar
care nu putem obţine în mod principial ca atribute ale unui rezultat al unui
proiect de cunoaştere amplu pus în practică cu resurse finite, de către om.
În exemplele de mai sus expresia “se poate face” nu spune
că înşelarea se poate face numai în acel fel, mai sunt şi altele, probabil
într-un număr nelimitat principial, după imaginaţia celor care o fac.
Cum putem evita înşelarea
prin ştiinţă
A te lăsa înşelat sau a te amăgi pe tine însuţi şi a înşela sunt probleme
morale. Voinţa noastră alege calea imorală pentru că această alegere satisface
unele ca acestea: mândria şi orgoliul nostru, nevoie de apreciere fără merit
din partea altora, nevoia de a fi mari şi importanţi în raport cu alţii,
dorinţa de putere asupra altora, dorinţa de supunere, nevoia de a fi importanţi
prin asociere cu cineva mai important ca noi, nevoia de a scăpa de povara
libertăţii şi responsabilităţii personale, nevoia de a obţine resurse materiale
mai multe decât merităm pentru ce am creat folositor, nevoia de a obţine
resurse materiale prin slugărnice sau înregimentare în grupul cu opinii
dominante. Toate acestea sunt parte din firea omului. Nu vor dispărea
niciodată, şi nici înşelarea.
Cine vrea poate încerca să evite printr-un act de voinţă, prin exersarea şi
întărirea ei. Putem recunoaşte că a reuşit din faptele sale: atitudine nuanţată
cu privire la cunoaşterea de orice fel, îngăduinţă faţă de oamenii care gândesc
altfel, îngăduinţă faţă de cine trăieşte în înşelare, lipsa oricărei mândrii,
un mod de viaţă liber, nedominat de nevoi materiale, de creşterea statusului
social sau de obsesia de a avea putere asupra altora, curajul de a spune şi
face. Putem recunoaşte că a eşuat din înfumurare, mândrie, laşitate, dependenţă
de bunuri materiale, de statut şi de putere.
Nu are importanţă dacă despre cel care avem indicii că a reuşit să iasă din
înşelare sau despre cel care avem indicii că nu a ieşit din înşelare simţim că
ne face bine sau rău. Nu ceea ce simţim contează.
Când cineva simți că îți face rău si îi vezi smerenia, fii sigur ca e bine
ce face. Ce simți vine de la o limită a ta pe care nu o vezi sau nu accepți să
o schimbi. Ce simţi e un râu modelator, uneori omul fiind chiar sub ascultarea
de a face ce face. Asemenea când simți că cineva ţi-ar face bine, dar are un
zâmbet trufaş, fie si față de alții. De la acel bine aparent porneste drumul
spre prăpastia înşelării. E un bine nadă.
Răbdarea, perspectiva sunt decisive pentru a înțelege. Prima se exersează,
a doua vine ca un rezultat al primeia prin detașare fără dezimplicare de acumul
situațiilor.
Ştiinţa descrie şi creează unele situaţii de viaţă şi nu epuizează nici pe
departe viaţa. Morala este mai importantă decât ştiinţa şi o condiţie pentru
buna folosire a acesteia în viaţă.
Ştiinţa este o admirabilă grădină cu flori a omului şi avem datoria să o
îngrijim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu