Când spun câştigarea alegerilor de către dreapta mă refer la câştigarea
alegerilor de către cetăţenii care au valori de dreapta, pentru care libertatea
şi iniţiativa sunt prioritare, iar de pomană primesc doar la parastase.
Câştigarea alegerilor se face prin vehiculul partidelor existente. E nevoie să ajutăm
aceste partide să facă ce trebuie, adică să ne servească, iar primul pas este
să arătăm ce vrem şi cum credem că puterea actuală de lezează interesele.
Strategia PSD-ALDE pentru a se menţine la putere e destul de simplă, să
controleze toate resursele materiale, instituţionale şi simbolice şi să
controleze comunicarea publică. Din cele materiale îşi întreţine bazinul electoral,
cu cele simbolice se legitimează, cu cele instituţionale creşte costurilor
contrareacţiilor la ce face, iar prin comunicarea publică împiedică agregarea
unei alternative de succes la putere. Este interesul liderilor acestei grupări
politice să existe o alternativă la putere şi ea să fie cât mai slabă, pentru
ca prin comparaţie să fie ridicolă în ochii electoratului. Poate fi şi în
interesul unor lideri de dreapta să accepte acest rol pe piaţa politică, dacă
rentele obţinute prin trădarea cetăţenilor de dreapta sau potenţiale sunt
motivante.
Din punct de vedere strategic două mi se par a fi lucrurile care ne interesează
pe cetăţenii care punem libertatea în partea de sus a priorităţilor: să existe
lideri de dreapta reali şi partide care nu mimează opoziţia şi să ne asigurăm
că vor mai exista alegeri netrucate.
Nu e necesară lansarea acestor teme la scară mare, cu profil public
ridicat. Cea de a doua ar fi folosită în acest caz pentru auto-victimizare de
către actuala putere. Trebuie urmărit la firul ierbii, pe plan local, orice
semnal de acest fel de către societatea civilă şi folosite mijloacele
social-media pentru alarmare în caz de nevoie. E o metodă ieftină care poate
genera costuri mari pentru cine ar încerca ceva. Nu trebuie să ne propunem perfecţiunea
alegerilor, ci doar lipsa importanţei fraudelor asupra rezultatului final.
Prima temă ar putea fi abordată punând presiune pe liderii politici ai
dreptei care acţionează cel mai puţin sau fac cele mai multe erori. Presiunea
va încuraja competitorii lor din partide să îi critice şi să servească astfel
interesele noastre, ale cetăţenilor. Sub nici o formă nu trebuie criticate
partide de opoziţie ca întreg. Ne interesează optimizarea locală, prin
competiţie internă şi între grupările politice existente prin erodarea imaginii
în urma criticilor multiple ale unor lideri. Această formulă, care nu exclude încurajarea
unor alianţe electorale, creşte mult costurile unei încercări de ridiculizare
sau instrumentalizare a dreptei ca întreg din partea puterii actuale, şi în
general din partea oricăror instituţii interne sau externe.
Pe plan tactic importante cred că sunt separarea netă a discursului
moralizator de cel politic şi moderarea pretenţiilor de cunoaştere a soluţiei
politice pentru România ca întreg. Abuz de discurs moralizator adoptat în mod
onest tind să facă atât creştinii, cât şi adepţii moralei seculare. Adepţii
moralei seculare împachetează morala pe care o propun într-un ambalaj
ştiinţific sau tehnic. În ambele situaţii se ajunge la o punere în situaţie de
inferioritate a votanţilor, cărora li se cere să se înalţe moral sau cognitiv. Voi
discuta cele două situaţii pe rând.
Din câte pot să îmi dau seama nu există nici un sfânt care dacă ar fi şef
de partid ar caştiga alegerile, în România sau oriunde. Oamenii care votează au o raționalitate locală, la
scara lumii lor. Succes în termeni de aprobare si votare are cine se face
înțeles şi receptat ca valoros în aceste lumi la scara de timp a alegerilor, nu
după. Momentul e decisiv, voturile nu se întind pe o viață. Situația aceasta obligă la conturarea unor tactici pe termen scurt de către
politicienii creştini, actualizate in funcție de evoluția mentalității
oamenilor. Culpabilizarea morală nu aduce nimic pe
termen scurt şi, strict vorbind, subminează strategia de a construi o societate
respirabilă, o civilizație. Culpabilizarea, cât e necesară, trebuie lăsată discursurilor
publice ale Bisericii şi societății civile creştine.
Cu adaptări de termeni cele de mai sus sunt aplicabile şi politicienilor seculari
care susțin existența Uniunii Europene. Dacă această instituție va dispărea nu
va fi responsabilitatea cetățenilor simpli care votează populişti, ci a populiştilor
împreună cu cei care prin pretențiile lor epistocratice au creat condițiile să
fie rațional la scara locală a lumii cetăţeanului să alegi altceva decât o
democrație liberală. Raţiunea
cetăţeanului nu e cu nimic sub raţiunea politicianului, a tehnocratului sau a
filosofului politic. Din punct de vedere biologic nu e plauzibil că ne aflăm într-un
proces de speciaţie în care oamenii din elitele de cunoaştere şi politice ar fi
o subspecie cu caracteristici aparte ale raţiunii în termeni de scopuri şi
proceduri de a gândi atingerea lor. Dacă suntem toţi cam la fel structuraţi
atunci e cazul să înţelegem ce vor oamenii, ce pot ei, şi să găsim soluţii
realiste, fără forţarea destinelor.
În acest context nu ne ajută cultul marilor oameni politici morali cu
succese discutabile, ca o contrapondere la cultul public ale imoralităţii şi
cinismului puterii actuale pe unele canale de televiziune. Am rezerve că cine
eşuează in politică e un mare om politic. Pentru cetăţeni e necesar ca politicianul să ai un
comportament moral şi să câştige alegerile ca să ne servească interesele. Dacă
le pierde nefăcând faţă unor planuri de acţiune de felul PSD-ALDE nu ne ajută
prea mult. Capitalul simbolic rămas de pe urma unor astfel de persoane nu
trebuie confundat cu succesul practic, e doar un element necesar acestuia.
Afecţiunea noastră pentru aceste persoane nu trebuie să interfereze cu decizia
politică raţională. E un dar pe care puterea actuală nu îl merită.
Moderarea pretenţiilor de cunoaştere a soluţiei politice pentru România ca
întreg, al doilea aspect tactic pentru succesul practic al drepteie, are două
aspecte: pe de o parte păstrarea a ce este funcţional chiar şi când nu pricepem,
pe de altă parte relativa descentralizare a luării deciziilor politice către
scări locale. Cele două aduc şi un avantaj strategic, reduc puţin din forţa
puterii politice centrale şi scad riscul derapajelor când puterea e preluată de
oameni ca cei care o deţin acum.
Pretenţia că cel de la putere ştie cu desăvârşire ce trebuie să facă în
orice domeniu al vieţii e o infatuare de aceeasi natură cu cea care a dus la
comunismul real. Publicul larg cere pe termen scurt această infatuare ca să se
simtă în siguranţă, mulţi oameni fiind slabi, şi tot el e cel care reproşează
lipsa de cunoaştere când eşecul inevitabil apare, ca să evite povara
responsabilităţi personale. Regimurile
autoritariste prin refuzul cinic al libertății oamenilor nu au acest tip de
problemă. Noi trebuie să găsim o soluţia la acest fenomen real care nu va
dispărea niciodată.
Soluția la această problemă nu vine din politică, aceasta fiind un proces
cu scară de timp relativ mică, decenii, fără autoritate asupra structurilor
existenţiale ale omului şi ale unei civilizaţii. Soluția e în instituțiile
milenare care produc coşul de nuiele în care ținem ouăle libertății si
responsabilităţii personale, temperează frica şi lăcomia, e în Biserică. Dacă
distrugem aceste instituţii, să ne obişnuim cu gândul viitoarelor dictaturi
europene ca dar pentru dezvoltarea durabilă a strănepoţilor nostri. Ne vor judeca pe bună dreptate ca
iresponsabili pentru rațiunea noastră cu ochelari de cal care le va fi distrus
lor viețile.
La nivel operaţional miza pentru noi este frontul comunicării publice. E
singurul pe care ne putem desfăşura eficient când reprezentanţii intereselor
noastre nu sunt la putere. De aceea şi investeşte puterea atât de mult în acest
plan.
Putem încuraja lipsa reacţiei liderilor din opoziţie la temele lansate ca
provocări pentru a evita legimitarea puterii prin discurs negativ. Reclama
negativă e tot reclamă. Dacă se alege, totuşi, să existe un răspuns acesta
poate fi dat de oameni mai puţin vizibili, pentru a avea un câştig din
profilarea acestora folosind vehiculul temei cu vizibilitate temporar mare.
În al doilea rând putem lansa teme reale, care pentru noi sunt cele ale
intereselor noastre legitime. De interesele susţinătorilor puterii actuale are
cine să se ocupe. Nobleţea spiritului nu trebuie confundată cu orgoliul de a te
purta ca un boier. Interesele noastre legitime sunt condiţii instituţionale
corecte ca să ne desfăşurăm vieţile aşa cum vrem, meritocraţie organizaţională,
controlul resurselor publice care rezultă din munca noastră. Fiecare ştie la
nivel local care sunt problemele specifice, iar prioritizarea temelor se face
în mod natural prin interacţiune la scară mai mare dacă ele sunt comunicate. Cu
cât canalele sunt mai diverse şi iniţiativele personale mai multe, cu atât
bruiarea canalelor şi discreditarea vectorilor de comunicare costă mai mult
puterea actuală. Să îi facem să deschidă portofelele. Nu e necesară vreo
planificare, e necesară doar stimularea atenţiei politicienilor care spun că ne
servesc, ca să nu vorbim în gol.
Concluzii
Am arătat că la nivel strategic ne interesază să existe lideri de dreapta
reali, partide care nu mimează opoziţia şi să ne asigurăm că vor mai exista
alegeri netrucate. Primele se pot obţine prin stimularea competiţiei interne a
partidelor, iar a doua în condiţiile date prin metoda gâştelor Capitoliului.
La nivel tactic am sugerat că nu e eficient să mitificăm trăsăturile morale
ale politicienilor. Faptele lor morale sunt de dorit numai împreună cu succesul
politic înţeles într-un sens cuantificabil pentru un spaţiu în care să ne putem
urmări proiectele personale de viaţă, contribuţia la viaţa ţării aşa cum credem
de cuviinţă la o scară de timp a proiectelor reale ale oamenilor. Cât despre pretenţia
că unii deţin cunoaşterea despre societate şi alţii, cetăţenii, nu pricep
despre ce este vorba şi ce trebuie făcut, e o infatuare de aceeaşi natură cu
cea fatală a comunismului real şi trebuie scoasă din capul clasei politice şi a
elitei statului. Ceea ce ştiu domniile lor e la fel de important pentru trăirea
vieţii cu ceea ce ştie oricine. Viaţa lor nu e mai importantă ca a fiecăruia
dintre noi. Orice om este raţional la scara lumii lui.
Pe plan operaţional sunt de părere că important este nu doar să vorbim şi
protestăm, ci să o facem eficient şi eficace, ieftin şi cu atingerea
scopurilor. Pentru asta nu trebuie să ne ducem după fenta provocărilor puterii,
sau dacă ne ducem să o facem cu un câştig, în mod intenţionat, iar în al doilea
rând să punem pe agenda publică interesele noastre, obligând liderii politici
de dreapta să fie atenţi la ele, să nu ne trădeze. Dacă vor trăda va fi
responsabilitatea noastră că au făcut-o. Succesul practic nu ni-l dă nimeni
cadou, libertatea nu e gratis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu