Șocuri culturale

Sosește momentul când gândind efectiv în două limbi străine scufundat în diverse lecturi sesizezi că nu poți gândi în limba ta nativă ceea ce poți gândi uneori în alte limbi, că sunt diferențe importante. Ce înseamnă a gândi și în ce limbă se poate da un răspuns general ?

Vine o vreme când orice om de știință își dă seama că ritmul de apariție al publicațiilor serioase pe care ar trebui să le citească pentru a fi la zi cu tot ce este relevant este mai mare decât poate citi un om. Ce garanție practică avem că există o omogenitate metodologică a științei în aceste condiții ? Se pot dezvolta curente de gândire asemenea unor specii care nu știu multă vreme una de alta ?

Vine un timp când pricepi că știința nu se poate povesti, că nimeni nu poate înețelege ceva cu sens din ștințele naturii, vieții și pământului fără buna stăpânire a limbajului matematic. Atunci care este funcția cărților de popularizare ? Ce înseamnă certitudinile subiective despre lume învățate cu care plecăm din școală ?

Se poate întâmpla ca după ce ai rămas siderat în urma unor vizite la Roma văzând ce vede oricine să rămâi stupefiat citind o carte despre Roma în care sunt propuse perspective de o complexitate uluitoare și pe care autorii le consideră cu totul simpliste, reflectând ignoranța lor înspăimăntătoare. Ce înseamnă a nu cunoaște ?

Dacă ai un oarecare exercițiu filosofic devine evident că presupozițiile ontologice, adică despre ceea ce există, diferă în mod fundamental între diferite feluri de a înțelege lumea chiar în aceeași limbă, că majoritatea oamenilor care au feluri diferite de se raporta la ce există nu își dau seama de asta și, cu toate acestea, continuă să discute, să argumenteze, să dialogheze. Ce înseamnă a dialoga în aceste condiții ? Dar dacă oamenii aparțin și unor culturi diferite și au nevoie de traducere ? Care sunt consecințele politice ale aceste situații ?

Citești interviul unui om de ștință care discută ritos despre comunitarism și individualism în asociere cu instituții religioase și trage imediate consecințe politice, dar ști că în științele sociale sunt nenumărate variante între aceste extreme care singure, ca termeni, desemnează doar familii întregi de abordări diferite. Cum știe să se oprească cineva acolo unde nu știe că nu mai știe ? Cum trebuie folosită autoritatea științifică dintr-un domeniu în public ? De unde știe un jurnalist care sunt limitele autorității unui om de știință care nu știe asta ?

Cum este posibil să existe acțiune clară și eficientă, care există fără nici o îndoială, în aceste condiții ? Există ceva central, un nucleu de scopuri și mijloace care nu e influențat sau depinde doar prea puțin de ambiguitatea înțelesurilor ?

Sunt acțiunea și tăcerea mult mai importante decât vorbirea ? Dacă este așa, atunci de ce e atât de importantă soft power ? Doar din cauza unei iluzii epistemice ? Doar pentru că acțiunea discursivă e ieftină în raport cu alte feluri de acțiune ? De ce mulți oameni doresc să creadă că înțeleg ceva ce în mod cert nu au cum să înțeleagă date fiind resursele pe care le-au investit pentru a-și dezvolta capacitatea și abilitățile necesare ? Are sens să cerceteze cineva folosind resurse importante ca să înțeleagă aceste resorturi ?

Să proiectezi astfel de șocuri culturale într-o atitudine activă și responsabilă pentru țara ta presupune ca ele să fie relativ neimportante în raport cu o pace și siguranță de un nivel mai înalt. O astfel de pace și siguranță, seninătatea, zâmbetul și buna dispoziție, încrederea pe care o transmiți altora  nu pot avea temeiuri doar în cunoașterea comună, științifică, sau filosofică.