Lucrarea “Matematica zeilor și algoritmii oamenilor” de Paolo Zellini [1]
permite mai multe niveluri de lectură: istorică, de interpretare culturală și
filosofică a matematicii, precum și unul prin reconstrucția unei posibile
teorii implicite cu privire la evoluția numerelor. În acest text schițez o
teorie a evoluției numerelor prin procese de selecție. O astfel de interpretare
este o variantă a abordării constructiviste în matematică, prin care se
atribuie „preeminență tocmai procesului [de
calcul] care părea exterior vocației abstracte a matematicii” (p9).
Schița reconstrucției unei teorii a evoluției numerelor
Unitatea selecției în acest procese de evoluție este proiectul de calcul,
iar numărul îl putem defini ca fiind o variabilă de producție într-un proiect
de calcul. Statutul ontologic
al numerelor este același indiferent de tipul de numere (iraționale, naturale,
etc), toate fiind construite. Numărul este o variabilă de producție într-un proiect de construire a lui prin
calcul. Construirea face apel atât la regiunea mentală, cât și la cea externă
prin algoritmii de calcul și calculul efectiv: “un număr există numai dacă este
construit” (p9), “logica nu e suficientă pentru a fundamenta o ontologie a
obiectelor abstracte” (p13), “Numerele care există, dar care nu pot fi
calculate nu au aceeași realitate ca numele calculate de mașină.“ (p150).
“Eficiența [calculului] ar trebui să
intre între presupozițiile necesare pentru a fundamenta o ontologie a
numerelor.” (p161).
Numerele sunt în mod derivat și obiecte reale rezultate prin reificarea
variabilelor de producție din proiecte de calcul, iar conceptele de număr
evoluează pentru a da seamă de această realitate. “În general, matematica nu se
ocupă cu calcularea numerelor – nici mari, nici mici” (p137), ea se ocupă însă cu
numerele ca obiecte, cu rezultatul reificării variabilelor de producție din
proiectele de calcul, iar din punct de vedere al fundamentelor și cu conceptele
de număr.
Calculul urmărește găsirea raportului între variabile observabile la
diferite scări. Putem în mod rezonabil presupune că proiectele de calcul care
folosesc limbaj matematic evoluează din unele exprimabile în limbajul comun (cu
termeni de tipul parte și întreg, mare și mic, scurt și lung, etc), sau, în
termenii programului evoluției, dintr-un ancestor cultural comun al mai multor
tipuri de discursuri specializate [2]. Proiectul
de calcul este asociat evolutiv cu „o știință a rapoartelor ca fundament al
unui cosmos inteligibil” (p22). Numerele sunt obiective ontic (în sensul
verificabilității inter-subiective) atunci când rapoartele între variabile
observabile la diferite scări sunt obiective. Numărul se poate referi și la
rapoarte observabile intern în procese psihologice. Astfel de rapoarte
observabile între variabile psihologice interne nu sunt obiective.
Numărul nu este un concept psihologic, ci un concept al rațiunii, formal, dincolo
de distincția dintre obiectivitate ontică (bazată pe verificabilitate
inter-subiectivă) și subiectivitate. Numărul are obiectivitate în sens
structural: există în mod obiectiv rapoarte între variabile observabile la
diferite scări, indiferent dacă aceste variabile sunt în regiunea externă
(naturală, culturală, ontic obiectivă) sau în cea internă (mentală, ontic
subiectivă) a lumii.
Nu poate exista o definiție internă matematicii
general acceptabilă pentru toate tipurile de numere ca obiecte (adică un
concept general de număr) deoarece proiectele matematice sunt diverse:
„teoriile matematice și-au schimbat adesea înfățișarea, au fost gândite și
formulate în multe feluri și cu varii scopuri, ramificându-se în alte teorii.” (p19-20).
Situația este similară imposibilității producerii unui concept general de
specie în biologie. Abordarea nominalistă și cea realistă (platonică) a
numerelor este posibilă numai după separarea numerelor de relațiile cu alte
variabile care intră în proiectele de calcul efectiv din care își au originea
evolutivă. Nici nominalismul, nici realismul nu poate da seamă de
raționalitatea numerelor (prima o slănește foarte mult, a doua îi pierde
caracterul evolutiv rezultat din adaptarea proiectelor de calcul la problemele
care trebuie rezolvate efectiv).
Proiectele de calcul sunt subproiecte în proiecte de măsurare. Scopurile
(variabilele de producție ale) proiectelor de măsurare diferă în funcție de
regiunea ontică în care se desfășoară (naturală, culturală, mentală).
Proiectele de măsurare în regiuni diferite au evoluat către discipline
științifice focalizate către anumite regiuni și sub-regiuni ontice. Matematica
este un domeniu de cunoaștere transversal (cross-cutting) în raport cu
disciplinele științifice specializate în cunoaștere despre regiuni și
sub-regiuni ontice.
Teologia academică, ontologia, logica, au un caracter cross-cutting
transversal de aceeași natură cu al matematicii și joacă pe lângă roluri
practice și unul de coerentizarea a cunoașterii (prin proiecte de unificare). Există
operații de sinteză universale ale gândirii care fac în mod necesar legătura
între regiunea externă a lumii și cea mentală (cross-cutting între regiuni
ontice). Aceste operații au
fost exprimate de o manieră neriguroasă încă de la începuturile evoluției
culturale: “sinteza interiorității și a exteriorității, a minții și a naturii” (p 30). Existența acestor operații ale rațiunii este
valorificată în mod diferit în domeniile de cunoaștere transversale și permite
trecerea gândirii de la o strategie de coerentizare transversală a cunoașterii
la alta.
Nu este necesară o
reducere a numerelor (reificate ca obiecte matematice) la variabile fizice în
urma operațiilor de sinteză inter-regională, e suficientă observarea
necesității sintezei între variabile din regiunea externă a lumii și variabile
din lumea internă: “Într-o idee extinsă de realitate,
structura cea mai abstractă contează exact ca și lista de cifre, ininteligibilă
în sine, pe care un calculator o printează cât se poate de material la
sfârșitul unui proces de calcul: una e oglinda celeilalte, una va fi decriptată
folosind-o pe cealaltă.” (p153).
Conceptele matematice
funcționează ca variabile de legătură între minte și regiunea externă a lumii,
cu rol de resurse în proiecte de acțiune și procesele asociate lor: “conceptele matematice, creații ale minții noastre, care ne stimulează
comportamentul într-un mod mai mult sau mai puțin eficient” (p5).
Proiectele de măsurare din diferite domenii se află în interacțiune și
constituie mediul obiectiv de cuplare a unităților potențiale de selecție reprezentate
de proiectele de calcul, mediul în care are loc selecția proiectelor în caz de
penurie a resurselor. Proiectele de calcul și numerele asociate lor ca
variabile de producție pot fi eliminate prin competiție specifică matematicii în
condițiile unei penurii de resurse externe disponibile în mediul obiectiv
constituit de proiectele de măsurare. Numerele caracteristice unor proiecte de
calcul de tip diferit pot fi stabilizate evolutiv și în condiții dezavantajoase
selectiv prin preluarea lor ca resurse conceptuale în alte domenii științifice
și în limbajul comun. Numărul preluat ca resursă devină o trăsătură (eng.
trait) a proiectelor de rezolvare a unor probleme nematematice și influențează
succesul acestor proiecte în competiția cu alte proiecte prin transfer de
autoritate.
Există o relație de feed-back între proiectele matematice relativ autonome (care
fac apel numai la raționamente) și procesele de calcul al numerelor, în
particular cele folosind computere. Însuși calculul efectiv al numerelor
depinde de obiecte matematice abstracte care au fost dezvoltate folosind numere
într-o etapă mai veche a evoluției matematicii: “Calculul însuși devine, în
ultimă instanță, un proces fizic, dar e dificil să-l separăm de premisele
teoretice, pur matematice, care-l fac posibil.” (p164), raționamentul și
algoritmul susținut de un proces fizic au devenit inseparabile. Există un
calcul automat “care se desfășoară în spațiul și timpul fizice ale unei mașini”,
iar “entitățile matematice sunt ca niște organsime vii, în măsură să dicteze
condițiile concrete care ne permit să le studiem și să le înțelegem” (p 14). La
rândul lui numărul nu a fost o invenție a matematicii, ci în forma sa cea mai
simplă, naturală, a fost preluat ca o resursă inițială pentru proiectele
matematice din proiecte de calcul elementar derulate cu succes practic și care
nu aveau nevoie de vreo fundamentare cu ajutorul unor obiecte matematice.
Caracterizarea evoluției detaliate a acestor procese de dezvoltare a
cunoașterii ține de istoria matematicii (de ex. câteva referiri sistematizate
sunt la p130, dar întreaga lucrare poate fi citită și ca o scurtă istorie
comentată și interpretată a matematicii).
Nu există diferență de natură între matematică, filosofie teoretică (ambele
transversale) şi ştiințele empirice (specializate pe regiuni și sub-regiuni
ontice): toate sunt formate din proiecte
adaptate la rezolvarea unor probleme diferite și au la o anumită scară o
ancorare empirică externă sau internă [3], toate au evoluat în timp de la
niveluri de complexitate mai mică la niveluri de complexitate mai mare a
proiectelor și proceselor de producție de cunoaștere. Conținutul primelor depinde
ontologic de o analiză structurală a conținutului ultimelor pentru a detecta
invarianțele (o ridicare la scară, up-scaling, din punctul de vedere al
generalității cunoașterii) urmată de procesări locale în disciplina
transversală (de ex. în proiecte de producție matematică), iar cele din urmă
pot fi reconstruite prin specificări ale unor structuri cu diferite grade de
generalitate construite în diferite strategii, printr-o coborâre la scară, downscaling,
din primele, folosind modele intermediare şi îmbogățiri locale.
Proiectele de cunoaştere relativ autonome din fiecare domeniu sunt limitate
cognitiv în absența unui cuplaj interdisciplinar la scara de timp a deceniilor.
“Matematica nu se naște ca
abstracțiune pură, ca model abstract al realității fizice”, obiectele
matematice „par să răspundă tocmai scopului de a fonda un univers de entități
existente în act și efective” (p82). Cauza aplicabilității matematicii la
științele moderne este coevoluția domeniilor de cunoaștere după separarea lor
relativă din trunchiul cunoașterii comune antice. Numerele și alte obiecte
matematice coevoluează cu reprezentările despre spațiu și timp din diferite
discipline prin transferul rezultatelor proiectelor relativ autonome matematice
de calcul către proiecte de măsurare efectivă și/sau de construcție a unor
artefacte [4] în care sunt folosite reprezentări despre spațiu și timp. “Ceea
ce s-a numit “iraționala eficacitate a matematicii în științele naturale” apare
a fi consecința unei complexe și bine articulate combinații de proprietăți și
circumstanțe care atenuează sensibil impresia de inițială de accidental a
posibilelor legături dintre conceptele abstracte ale matematicii și lumea
fizică” (p 165).
Regularitățile (“legile”) structurale din abordările transverale, în
particular din matematică, au o scară de timp a validității lor “universale”,
îndeplinind rolul unor condiții de graniță (boundary conditions) pentru
reprezentările cu grad înalt de specificare din științele empirice, care au un
timp de viață mult mai scurt [5]. Generalitatea reprezentărilor asupra “naturii”
unor entități și procese exprimată matematic în urma extragerii unor invarianțe
are valabilitate limitată în timp. Procesele de schimbare a legilor structurale
din abordările transversale pot fi exprimate în mod complementar în limbaj
filosofic teoretic și teologic academic, fără ca vreo strategie să poată epuiza
toate aspectele relevante datorită limitelor resurselor interne (mentale) și
externe ale proiectelor explicative. Penuria de resurse duce la specializări
ale strategiilor prin diferențierea nișelor / rolurilor existențiale și la
evoluția prin competiție în interiorul nișelor și între strategii la scara
socială la care nu mai pot fi diferențiate nișe datorită granițelor obiective
ale sistemului.
Ceea ce se dorește a fi invariant în mod absolut nu poate fi bazat pe legi
structurale reprezentabile de către om. Nici matematica, nici logica, teologia
academică sau filosofia nu pot furniza astfel de legi, în pofida existenței
unei tradiții de ancorare a realității numerelor în Sfânta Scriptură (p114,
paragraful 2). Ordinea (structurată de regularități) și haosul (fără
regularități) inteligibile de către om au în mod obiectiv un timp finit de viață
[6]. Limbajul adecvat este în acest caz mai degrabă cel analogic, nu cel
descriptiv cu exigențe de obiectivitate ontică, dar această opțiune nu intră în
zona de interres a lui Paolo Zellini.
Încheiere
Aducerea acestei lucrări în atenția publicului românesc de către domnul
Liviu Ornea și editura Humanitas este foarte oportună, întrucât permite
depășirea percepției tradiționale despre separarea domeniilor de cunoaștere
într-un mod nerelativist. Cititorul își poate forma o imagine cu privire la
structurile de profunzime ale cunoașterii, fie ele și cu un timp de viață
finit. Cititorul va înțelege modul cum
pare a fi organizată și cum evoluează cunoașterea, toate acestea având
rol neîndoielnic în scăderea vulnerabilității la cele două extreme
provincialiste cărora le putem cădea victime: relativismul și fundamentalismul.
Dincolo de acestea, și poate în primul rând, lectura oferă satisfacția
intrinsecă a asistării, și pe măsura puterilor a participării, la un regal al
gândirii, la un act de cunoaștere viu. Mulțumim.
Note
[1] Zellini P., 2018, Matematica zeilor și algoritmii oamenilor, traducere
de Liviu Ornea, Humanitas, București
[2] Zellini spune că „suntem îndreptățiți să credem că matematica și
filosofia, geometria și religia, calculul și metafizica descind dintr-o unică,
măreață combinație reciprocă originară” (p22). Din perspectivă evolutivă un
ancestor comun nu e mai măreț ca în entitățile care au evolat din acesta, toate
au același statut ontologic și nu există un progres de la inferior la superior.
[3] Un exemplu de problemă simplă: “cum trebuie gândit numărul în așa fel
încât să-și îndeplinească sarcina de a pune în legătură percepțiile sufletului
?” (p48)
[4] Cu sau fără aservire „scopurilor operativității tehnologice” (p56). Se
poate observa o privilegiere a fizicii în perspectiva autorului asupra
aplicării matematicii în științele moderne: „chiar dacă au orientări
științifice diferite, fizica și matematica țintesc totuși amândouă către
fundamentarea realității lumii” (p 101). Pe de altă parte, discuția despre
relația dintre timpul fizicii și timpul trăit nu este prea profundă, fiind
neinformată de filosofia fizicii (p 104-106). Există și referiri indirecte la
folosirea matematicii în științe sociale (de ex. la p143 în paragraful 2).
[5] Fără ca asta să însemne că în lumea locală a limbajului matematic,
decuplată de proiectele de calcul efectiv, a raționamentului mintal, nu este
sesizată obiectivitatea regularităților matematice: “Noi nu decidem nimic,
numerele sunt cele care se dispun conform unor legi proprii, independente de
voința noastră” (p 93), “evidența acelor fenomene inalterabile și
nemodificabile, consubstanțiale numerelor și forumulelor matematice, care impun
opțiunile teoretice cele mai fundamentale și semnificative” (p117). Numai că
această obiectivitate locală este ontologic dependentă de statutul întregilor
proiecte de calcul aflate în mediul dat de proiecte de măsurare.
[6] „numărului îi revenea funcția de racord între uman și divin” (p59), însă
acest racord nu este imuabil (numai rolul lui de racordare). „Numărul a fost
întotdeauna cel care a permis această operație [unică
a spiritului] în varii moduri posibile, indiferent de
cum a fost el considerat în diverse contexte de-a lungul secolelor” (p59). Din perspectiva autorului
spiritualitatea însă e o chestiune ce ține de subiectivitate (atman, de ex., e “subiectul
atoate înțelegător”, p97) nu una care e dincolo de opoziția obiectiv – subiectiv întemeindu-le și
structurându-le pe amândouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu