Cum putem convinge oamenii să se vaccineze

 

Vaccinarea este necesitatea socială pentru supraviețuire pe termen scurt, iar prevalența oamenilor care își dau un sens vieții este condiția de supraviețuire pe termen lung a României. Din analiza taxonomiei motivațiilor care duc la refuzul vaccinării și a soluțiilor prevalente pentru o viață cu sens se poate stabili o tactică pentru a atinge repede pragul critic necesar de oameni vaccinați în populație.

 

Să explorăm tabelul de mai jos, cu trei tipuri de justificări, trei tipuri de valori care conturează sensul vieții și tactici de convingere a persoanelor să se vaccineze:

 

 

Se poate observa că situația din stânga sus în care nu se poate acționa pentru a determina vaccinarea este rezultatul acțiunii convergente a unui mod de viață consumist occidental cu a unui stat român cu o democrație incipientă care apelează la propagandă clasică. Situația din dreapta jos este rezultatul acțiunii convergente al propagandei sino-putiniste și a comunicatorilor excesivi pentru inducerea panicii din prima partea a pandemiei, ca simptom al unui stat cu o democrație incipientă. În acest sens cele două situații sunt obiective.

 

Din cele patru posibilități existente de motivare eficace și eficientă a oamenilor marcate cu verde și din informațiilor concrete despre situația socială din diferite județe și localități se poate construi un plan comunicare adaptat geografic și cu stratificare socială.

 

În funcție de informațiile existente la nivelul decidenților se poate construi o grilă mai fină decât cea din tabel. Ceea ce e relevant în acest text este modul de abordare.

“Gestionarea” vizibilității creștinilor

 

Unul din avantajele democrației liberale este că există un spațiu multidimensional de gestionare a vizibilității personale, pe care îl pot folosi și creștinii. Din punct de vedere creștin situația este ambivalentă la două niveluri. La primul nivel aflăm gradientul dintre ascundere (pe munte, 40 de zile) și așezare a făcliei pe munte (explicită, sau implicită). La al doilea nivel, lumesc, găsim linia dintre piață (economică, de imagine) și dăruire (bucurare lăuntrică a altora și a ta prin primirea darului oferit).

 

Fie și numai pornind de la un simplu paragraf ca cel de mai sus putem vedea că discuția se poate ramifica nedefinit, atât pe planul duhovnicesc, cât și pe cel lumesc. Pe cel lumesc, de exemplu, s-ar putea intra în teoria comunicării, cu emițător – canal – receptor, subdomeniul mediatic, sau al rețelelor de socializare, nișele comerciale și religioase, și tot așa. O altă direcție, nu tocmai independentă în practică, ar fi prin sociologia puterii, deconstrucții, etc. Toate dezvoltările de acest fel sunt, pentru un creștin de rând ca mine, absolut inutile. S-ar putea face însă bani frumoși în universități cu ele, de către experți în corectitudine politică, sau împotriva ei.

 

Mai interesante sunt câteva chestiuni de ordin practic. Cum esența creștinismului este libertatea responsabilă prin apel la Hristos Calea, Adevărul și Viața, putem vedea imediat din această formulare că nu există nimic general, ci numai unic din perspectivă personală. O unicitate de un fel aparte, care nici nu separă, nici nu omogenenizează, ci dă grade de libertate. Pentru un matematician nu e nimic special, ar zice că dă niște constrângeri structurale, dar nu e nici așa ceva, pentru că structurile nu pot fi explicitate formal, sunt real metaforice. În al doilea paragraf din acest text perspectiva era dinspre teoriile moderne, cu pretențiile lor de generalitate, de regularități fără excepție. Era din perspectiva morții unicității personale prin înșelare, căderea din vederea teoretică patristică datorită, pe de o parte, focalizări sociale pe scopuri materiale și, pe de altă parte, focalizării istorice a clerului pe puterea politică. Gestionarea vizibilității creștinilor în acești termeni, moderni, este moartea unicității personale, de aceea am pus ghilimele în titlu. Aici nu vorbim despre o gestionare în sens propriu, deși vorbim despre ea, pentru că nu ne putem principial desprinde de nivelul lumesc.

 

Ghilimelele pot exista numai în condițiile internalizării explicite sau pur și simplu practic, tacite, a celor de mai sus. Prin neîndeplinirea acestei condiții, în particular prin idolatrizarea științelor, masificarea e inevitabilă. Creștinii care își asumă programatic PR (purtători de cuvânt, oameni de presă mărturisitori, cler format în PR, ierarhi activi) își asumă și un risc foarte mare de masificare personală, a lor. Fac bine altora, dar se expun pe ei enorm duhovnicește (pe lângă care expunerea lumească e apă de ploaie).

 

Masificarea are două dimensiuni practice: pe de o parte înscrierea în cicloanele de scară mare mediatice, pe de altă parte încurajarea tribalismului religios. Pe un popularizator, sau jurnalist de știință nu îl deranjează să fie în „trend” mediatic, are impact și face bani, nici să aibă un “fan club” cât mai consistent gata să iasă și în stradă pentru el în numele unor valori asociate științei sau filosofiei, gândirii critice. Pentru un creștin asta e exact ce nu dorește. Pe un creștin îl interesează numai rezultatul final, vizibilitatea, sau lipsa ei, după caz, dacă se poate fără nici un mijloc specific intermediar și fără produse secundare. Cumva bazat pe har, dar fără a putea cere explicit așa ceva, ci primit ca dar. Situația se evaluează post factum, după rezultat, după impact, după folos.

 

Despre ce vorbim atunci în sintagama “gestionarea” vizibilității creștinilor ? Despre construcție și paradox, lăsare în voie și control, așezare în microfaliile tectonice ale lumii și depășire a lor prin generare de încredere și deschidere, receptivitate, flux și reflux, echilibrul niciodată de atins, mereu de căutat, mereu evitat, dinamic, prezență și absență. Vorbele sunt ieftine, faptele sunt relevante, ar putea spune un loc comun. Dar o astfel de generalizare e superficială, un reflex al lumii științei moderne. Pentru că la început a fost Cuvântul, iar El lucrează permanent și unic. Vizibilitatea nu aparține omului. “Gestionarea” nu e decât o altă perspectivă a războiului nevăzut în condițiile contingente ale unui început de mileniu oarecare.