Fiecarea telefon care sună în timpul Liturghiei e o
lovitură de bici, fiecare moment de vorbărie e o lovitură de bici, fiecare
iritare a noastră în fața acestor fapte prin care ne e deranjată rugăciunea în
loc să sesizăm calvarul preotului e o lovitură de bici.
E adevărat că nu e sluga mai mare decât stăpânul și că
cei care au ales să slujească lui Hristos au ales să vină peste ei suferința și
umilirile, dar la fel de adevărat e că ne-am putea strădui să nu vină prin noi.
Unii provoacă, alții suntem numai neglijenți, alții
credem că ni se cuvine, uitând că suntem slugi mult mai mici decât preoții lui
Hristos, că relația nostră cu ei nu e ca între beneficiari și prestatori de servicii,
cu împreună, cu toții, îi slujim Lui.
Există și alte modalități de folosire a biciului, pentru
a izgoni pe cei și cele care au transformat casa Tatălui Lui în altceva decât
ar trebui să fie. Nu ne e dat nouă să îl folosim astfel, dar nu încape îndoială
că încercările vremurilor în care trăim nu sunt străine de asta. Vrem altfel de
vremuri, atunci putem să ne grăbim să învățăm ceva din ele.
Porunca dragostei e cea mai mare și avem datoria să iubim
pe toți cei care îi biciuiesc pe preoți în timpul Sfintei Liturghii. Adică pe
noi înșine și unii pe alții, cu mai multă grijă și atenție la timpul ce ni s-a
dat.
Hristos s-a înălțat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu