Controlul cleptocrației și al exceselor ideologice prin preluarea sistemului în interesul cetățenilor

În acest text introduc o abordare evolutiv culturală a ideologiilor, una transideologică a credinței și statului, iar în ultima parte arăt câteva relații între ideologii, credință și stat cu aplicare la situația din România.

Ideologiile sunt trăsături culturale ale societăților pentru acțiune politică adaptativă în funcție de probleme care apar, incluzând identificarea, prioritizarea și rezolvarea parțială. O societate rezilientă are nevoie de o populație de ideologii complementare pentru acțiune la scara de timp a deceniilor. Preferința pentru o ideologie sau alta e un atașament cultural fără valoare de cunoaștere obiectivă. Când începe să substituie reprezentările despre realitatea obiectivă ideologia își depășește funcția pentru care a evoluat, devine o exaptare în condițiile de mediu respective. Un stat bine organizat și rezilient cu toate instituțiile lui va fi transideologic. În perioadele dintre crize majore există tendința firească de ideologizare a statului prin extinderea unor preferințe grupale, de nișă, pentru că factorii de stres externi nu se manifestă și mediul e favorabil exaptărilor, reciclării unor trăsături culturale care nu mai par avantajoase evolutiv pentru alte roluri, iar asta duce la o capacitate de adaptare și reacție scăzute în crizele reale. Asistăm la procesul de dezideologizare a instituțiilor în toată lumea liberă unde există pluralism, și la o rigidizare ideologică masivă în cele totalitare. Rezistența la dezideologizare are drept cauze interesele financiare și de status ale persoanelor care obțineau avantaje din ideologizarea statului și true believerii care s-au livrat lor ca proiecte existențiale nerealiste. Statele totalitare încurajează rezistența la dezideologizare prin acțiune asupra ambelor grupuri, indiferent dacă e vorba de ideologii similare cu ale lor, sau diferite. Miza e slăbirea statelor din lumea liberă pe orice căi.

 

Credința nu e un fapt psihic, dacă e la nivelul acesta nu e credință. Vine dintr-o relație care angajează persoane, nu numai categorile obiectiv-subiect cu care operează științele moderne prin simplificarea unor fenomene mult mai complexe. Credința are consecințe psihice, emoționale, asupra minții, fizic concrete, dar nu e reductibilă la ele. Pentru cine o are sunt evidente aceste lucruri, pentru cine nu o are singura reprezentare e prin apel la epistemologie, psihologie într-o abordare sau alta, comportamente sociale, etc, toate fiind doar reprezentări parțiale evaluate eventual normativ în raport cu niște standarde ale domeniului respectiv și cu valori lumești. Credința are o dimensiune ontologică, ființială, schimbă schemele de organizare a lumii centrate pe "sine" (mai propriu spus poate pe eu) și pe relații între indivizi ca decupaje teritoriale ale lumii într-o unitate de un alt fel, în care diferențele există, dar unitatea nu se pierde, nu primează gândirea analitică. Printr-o analogie matematică ar putea fi gândită ca diferența dintre grup (credința) și funcție (subiect, obiect), dar natura ei nu e formală, ci real ființială. O analogie fizică ar putea fi diferența dintre funcția de undă (credința) și obiectele macroscopice colapsate prin observare (tratabile prin științele moderne), deși credința însăși permite observarea foarte bine, dar în alt fel.

 

Problemele complexe de rezolvat la scară mare fiiind transideologice și credința fiind transideologică, o credință reală (completată după măsură de nădejde și dragoste) poate susține acțiunea politică în sensul participării ca decident și simplu cetățean la rezolvarea problemelor. A folosi credința direct pe palierul ideologic, nu prin consecințe psihice, sociale, etc, înseamnă a o deturna de la funcțiile ei create pentru scopuri mult mai mici decât ale vieții ca întreg. Nici un stat nu se poate legitima prin credință și să funcționeze în serviciul oamenilor. Contracararea ideologiilor care amenință aspectele sociale ale viețuirii creștine se poate face prin solicitarea rezonabilă a eliminării aspectele ideologice din instituțiile statului și controlul lor ca să servească cetățenii.

Concluzia că statul trebuie să fie normativ vorbind (fără pretenția utopică de a atinge un astfel de ideal în practica politică) transideologic dacă pornim de la premizele libertății și demnității persoanelor și suplimentăm cu cunoaștere din domeniul științelor politice și a evoluției culturii și instituțiilor e convergența funcțională cu modelul simfonic de teologie politică creștină, cu deosebirea că avem alte procese de stabilire a autorității, nu top-down direct către suveran, ci top-down către cetățeni ca un fel de co-suverani în acțiunea de colaborare civică și politică, iar apoi bottom-up către conducătorii / conducătorul cu suveranitate delegată. Probabil că se poate crea o teologie politică creștină mai generală care să dea seamă de ambele (până acum) cazuri particulare. În esență trecerea de la modelul clasic la modelul democratic constă în apariția unei bucle de interne de feed-back dependente în funcționarea ei de valori creștine difuze social și funcționale fără să mai fie asumate ca fiind creștine. Pare a fi o evoluție istorică inevitabilă a teologiei politice vechi care e performantă numai în societăți relativ simple spre una care poate funcționa în societăți complexe tehnologic, cultural, etc. din perspectiva asta competiția între modelul din Rusia și cel din lumea liberă e una inevitabilă în condițiile heterogenității culturale a lumii creștine. Un alt aspect de subliniat este că etapa elitistă a democrației creștine/conservatorismului cu echivalentele ei expertocratice seculare din lumea liberă nu e decât o trecere de la modelul vechi de teologie politică la cel cu feed-back intern real care se prefigurează. Din punctul de vedere al controlului "maselor" există un interes comun al Rusiei cu statele lumii libere, conflictul e mai degrabă la nivel ideologic, al felului cum sunt controlate "masele". Evident, treaba elitelor e să controleze "masele", dar treaba cetățenilor e să își urmeze interesele lor, de la spirituale la materiale, fără a distruge instituțiile (sistemul) de care depinde însuși cadrul de manifestare a acestui interes, dar și fără a valida schemele de funcționare socio-politică disfuncționale în noile condiții de mediu cultural, tehnologic, etc.

 

Statul român e subminat de trei trăsături culturale interne:

- ideologia ortodoxistă expansivă

- ideologia progresistă expansivă

- cleptocrația, adesea practică în combinația cu una sau alta din primele două

 

Acțiunea civică și oamenii responsabili din instituțiile statului au de controlat toate aceste trei trăsături, din care numai a treia e de eliminat complet, celelalte sunt utile practicate strict în arene de acțiune unde există competiție, fără stabilizare prin instituțiile statului.

 

Fārā ideologia progresistā România nu intra în UE, fārā cea de dreapta nu intra în NATO, dar dacā era dupā interesele conservatoare occidentale pe termen scurt aveam deja granițā cu Rusia și funcționam ca tampon cu tensiuni interne și mai mari decât sunt acum. O identificare ideologicā totalā nu e utilā nici persoanelor, nici statelor sau entitāților suprastatale, iar cauza e cā simplificarea nu descrie complexitatea și nici nu o poate rezolva. Persoanele care decid la scarā mare au de rezolvat probleme supraideologice folosind vehicule de acces la putere inevitabil ideologice. Vehiculele pun pe masā un spectru de soluții potențiale parțiale complementare, iar decizia are caracterul unui experiment. Competiția distructivā în politicā apare numai când urmārești interese personale și de grup.

 

Un obiectiv de interes public al celor care preferă ideologiile progresiste și ortodoxiste poate fi acțiunea comună pentru eliminarea cleptocrației din instituțiile statului. Cleptocrația va invoca interese de stabilitate a statului și alinierea progresiștilor și ortodoxiștilor care o critică la interese externe României. Pașii pentru acțiunile eficient de control intern al cleptocrației sunt:

• -        Decuplare criticii cleptocrației de cea a sistemului. Sistemul trebuie preluat, nu înlocuit.
• -        Delimitarea ortodoxiștilor locali și al vehiculelor lor politice de orice interese și influențe ale Rusiei.
• -        Delimitarea progresiștilor locali și al vehiculelor lor politice de orice interese și influențe ale instituțiilor progresiste externe.

 

Pe scurt, România are nevoie de oameni politici pe care îi interesează țara lor, nu numai interesele personale și grupale ideologizate sau nu și rezolvate prin capturarea statului și/sau aliniere la interese din afara țării.