“Cine dă bani pentru scopuri bune este un donor, cine alocă timp și dă din viața lui este filantrop, adică iubitor de oameni. Un filantrop nu trebuie să fie neapărat și un donor.”
Nu banii mișcă lumea, o știu prea bine protestanții, ci dragostea:
a lui Dumnezeu pentru creația lui și a oamenilor filantropi față de alți
oameni.
Când toți ce ți-a rămas e porunca dragostei de oameni,
pierzând unirea cu trupul și sângele Lui, filantropiei în rămâne să miște
singură munții din loc. Munții faptelor bune aici.
Există o smerenie, o ascundere a faptelor și recunoaștere
a meritelor altora mai săraci ca tine, dar mai talentați, mai dăruiți, prin
care se pot face faptele de folos, dintr-un fel de recunoaștere a sărăciei
vieții. Meritocrația protestantă vine din sărăcia de Dumnezeu, pe care Îl cauți
atunci cu asiduitate în ceilalți oameni.
Când ești bogat în Dumnezeu prin unire cu el, cum suntem
ortodocșii, prin comparație ceilalți oameni tind să devin la fel de valoroși, dar
nu în susl ci în jos, mici, mărunți față de Creator. Numai ochiul cu îndumnezeit
va mai putea vedea și diferențele. La ortodocși diferențele dintre oameni sunt
percepute ca mici, la protestanți ele sunt percepute ca mari.
Cum sunt, de fapt, diferențele dintre oameni? Omul nu
poate să vedă asta, el are de căutat numai unitate a omenității. Peste tot sunt
frații și surorile lui, indiferent de confesiune.
Noi, cei căldicei, n-am prea mai suporta să trăim cu
persoane înviate miraculos, necum să ne bucurăm de învierea lor cum au făcut
contemporanii lui Hristos. Și nu e nicio diferență să crezi în învierea
morților sau în reînnoirea omului prin spovedanie.
Protestanții credincioși se împărtășesc poate direct prin
aerul care atinge sfintele taine ale ortodocșilor sfințiți, nici nu e nevoie să
își dea seama de asta. Iar miracolul e posibil prin rugăciunile ortodocșilor
credincioși pentru toți semenii lor.
Unirea cu trupul și sângele lui Hristos te face să
înțelegi ce este Dumnezeu și să îl iubești cu adevărat, filantropia te face să
nu îți urăști semenii care nu sunt ortodocși iubind pe Dumnezeu. Odată înțelese
aceste lucruri mândria se alungă printr-o o viață plină de umilință, fără case
pe Tabor, în urcuș, dezgropând talanții neștiuți cu rugăciunea.
