Știința pentru slava lui Dumnezeu este cu ascultarea poruncilor Lui. Porunca dragostei de Dumnezeu cere smerenia cunoașterii, recunoașterea puținătății inevitabile a ce gândim și descoperim. Dar tot ea cere și reucnoașterea importanței științei pentru neîngroparea talanților primiți. Între importanță și smerenie este calea cea îngust: de o parte prăpastia mândriei, de cealalaltă a ignoranței leneșe.
Porunca dragoste de oameni cere ca știința să fie una
onestă, asemenea medicului care spune ce poate și ce nu poate face de folos. Ca
să poți fi onest cu alții, vei fi mai întâi cu tine însuți: omul nu se poate
explica pe sine însuși cu totul, iar orice mică explicare nu poate fi decât o
împreună lucrare.
Știința cu dragoste de oameni nu va spune că dragostea
este mai mică decât adevărul științei. Nu va cere nimănui să se închine
științei omenești. Și nu va încuraja pe nimeni să facă asta, chiar dacă
înșelați fiind oamenii ar vrea.
Știința pentru dragoste de oameni nu va spune că omul
poate fi o marfă, că rolul cunoașterii e numai să facem bani cu ea și să ne
vindem unii altora, ca niște Iude în miniatură. Dar nici nu va risipi puținul
avut al oamenilor pentru a face mai multă știință decât putem duce material și
avem nevoie la un moment dat. Știința pentru dragoste de oameni e una eficientă
și atentă la ce se întâmplă cu ea și la ce e folosită.
Știința e ceva modest, omenesc, fără acces la taine. Nu
este un obiect de cult, pentru a-L slăvi folosind-o direct, ritualic. Doxologia
prin știință e asemenea celei prin coacerea pâinii în cuptor, prin măturatul
curții, prin îngrijirea orașelor. E doxologia puținului onest pe care îl putem
face, ca pe un fel de rucodelie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu