America este locul celor care vor o viață mai bună decât în țările lor și care au avut curajul să pornească în necunoscut. Nu ca fii risipitori, ci umblând în deșert spre pământul făgăduit. America e realizarea acestei făgăduințe nu numai pentru un popor ales, ci pentru întreg neamul omenesc.
Nu
este un rol pe care și l-au luat americanii, ci este un rol lăsat de Creator și
care e la dispoziția oricui alege să îl aibă. În configurația planetară a
omenirii există de o vreme un loc geografic cu această funcție, și acesta este
America. Cine vrea să distrugă această funcție nu vrea decât să distrugă
civilizația creștină, care este universală în profunzimea ei și are loc pentru
toți oamenii într-o omenitate a diversității și libertății.
Trăsăturile
care dau identitatea americanilor sunt tăria de
caracter, voința, perseverența și abilitatea de a urmări și realiza ce crezi că
trebuie să faci, indiferent în ce constă aceasta. Scopul public și social
acceptabil trebuie să fie unul bun, whatever that means. Binele nu poate
fi decât bun, oricum ar fi specificat el din perspectiva oricărei culturi, iar
această lege meta-morală și meta-constituțională e în fundamentul ei iudeo-creștină
cu toate tribulațiile ei din jurul Mediteranei, așa cum este proiectul
american.
Pentru că America este un proiect, nu o țară a unui neam
în sensul biblic. America este singurul proiect rațional posibil de succes și care
nu vrea să cedeze anchilozării istorice a instituțiilor sale, acaparării de
către farisei și cărturari, nu vrea să cadă în raționalism. Vrea să fie pe cât
posibil un proiect al Logosului însuși, de unde și ispita mândririi. Cei care
cred că este numai un proiect omenesc și vor să re-proiecteze America oricum ar
dori ei nu înțeleg natura proiectului american, ce îl ține în viață.
America îi aduce acum în proiectul ei și pe nativii
anteriori colonizării, așa cum îi aduce acum și pe cei de oriunde care au ceva
de oferit, de luptat, nu numai de folosit ce au făcut alții. Nu poate exista
America decât în avânt spre ceva, spre libertate, spre Marte, spre orice, dar
va fi America numai dacă acestea sunt pe un fond spiritual. Aceasta e și o
dificultate a Americii de azi, uitarea surselor, riscul transformării
filantropiei creștine în reflex de organizație non-profit cu un comportament
cum au avut străbunicii, dar fără să mai existe credință.
Însă America se ține vie prin mecanismul diversității și
inclusivității, care obligă la lucru intens permanent pentru coeziunea socială.
Împreună lucrarea continuă sub alte conceptualizări. Oriunde neamurile sunt cât
de cât omogene etnic, nu există această problemă, lucrarea împreună s-a făcut
cândva și acum o parazităm în tihnă. Nu e nevoie de steaguri peste tot, nu e
nevoie de noi ritualuri, de noi imnuri, de un entuziam obligatoriu existențial,
fără de care mâine am dispărea imediat. Nu te obligă nimeni să îl ai, dar vezi
și singur că dai nu-l ai se va prăbuși tot. Nu se poate sta pe loc.
În America nu poate exista tihnă în spațiul social larg,
există datoria evidentă a lucrului împreună, re-amintirii a ce vrem: să avem
succes în țara aceasta, în fața necunoscutului, în avangarda omenității. Unii
vor spune că a omenirii, reducând America la abordări științifice și
filosofice, dar mulți americani știu clar fără multă teorie că e vorba de a
omenității, nu numai a omenirii. Gândirea prin avangarda omenirii duce la
abordări globaliste, trăirea prin cea a omenității duce la abordări realiste.
Cele două alternează în lumea politică a Americii.
Ca și în trecerea prin deșert, unii știu de ce trec prin
deșert, alții uită și caută pâine. Oricum însă, nu oricine are ce căuta în
deșert, nu are de ce să fi accepta să înceapă traseul. Nu poate exista liniște
lumească în omenitatea deșertului lumesc. America nu e cu case pe Tabor, un rai
pe pământ, comunist, monahal, sau de orice alt fel. O parte din omenire mereu e
pe drum, iar oameni aflați pe drum sunt peste tot în lume. Dar ei au făcut o
țară întreagă pentru astfel de oameni din toată omenirea numai în America.
Popoarele dezvoltate organic timp de secole sau milenii nu
pot experimenta viața americană, adăugarea instituțiilor libertății peste
fondul colectivist deja existent nu face decât să le restrângă libertatea și
mai mult. Chiar cetățenii lor vor folosi aceste instituții ca pe gratii ale
propriei libertăți, corupându-le, pervertindu-le. Libertatea se poate trăi
altundeva decât America numai în rețele sociale restrânse. Să o vrei peste tot
când nu a venit timpul e ispita aruncării mărgăritarelor înaintea porcilor. Se
vor întoarce împotriva ta și te vor ucide, înfășurați în steagurile lor ale
sclaviei, opuși steagului tău al libertății.
Americanii înșiși pot să cadă în sclavie devenind peste
generații un neam. De aceea, pentru propria ei libertate și funcția ei în
omenire, America atrage așa cum orice om tinde să fie după chipul și asemănarea
lui Hristos. Nu are nevoie să o spună explicit, așa cum și textul evanghelic e
unul parabolic. Omenirea ca întreg nu e în etapa istorică a vorbirii pe față.
America nu e un loc de întâlnire de întâlnire babilonic,
o intersecție de interese, ci un loc al căutării, creativității, inventării, ca
pe scara spre rai. Te poți prăbuși oricând de pe trepte, ceea ce se și
întâmplă, dar există un loc pe unde se urca într-un stat întreg.
Viitorul omenirii nu e nici național, nici global, nu e
nici de închidere, nu e nici de deschidere, ci este al realismului, în care
toate cele menționate sunt numai etape inevitabile, tentații alternative. Orice
se poate face bine în țara ta, e de făcut în țara ta, iar pentru ce se face
bine numai la scări mari sociale, e nevoie de coordonări sociale mari, cum sunt
acum UE și SUA pentru treburile lor interne. Pentru ce se poate face bine numai
la scară planetară, există America, centrul civilizației libertății în forma ei
actuală. Dar prin însăși natura funcției sale, nu America singură, ci împreună
cu toți.
Ce va fi în viitor, nu știm, dar atâta vreme cât nu uităm
de unde am pornit, cât timp avem memoria realității istorice prin deșertul
lumii, câtă vreme ne punem în pielea celoralți și le înțelegem situația, câtă
vreme avem curaj moral, empatie, respect și mai ales dragoste, măcar unii
dintre noi suficient de mulți, nu avem de ce să ne facem griji. Toate se vor
adăuga de la sine.
Note
Reflecții pornind de la un meci de fotbal american la Universitatea
Yale, într-o vizită în cadrul programului Fulbright.
Foto: Biblioteca de manuscrise rare de la Universitatea Yale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu