Renașterea spirituală nu poate fi un proces socio-politic

 Oamenii se pot aștepta la renaștere spirituală prin acțiune socială numai dacă înțeleg cele cerești exclusiv prin cele pământești. Acest mod de gândire este similar celui din știință în care cercetătorii înțeleg funcționarea societății prin procese strict biologice, sau înțeleg funcționarea unui organism numai prin fenomene fizice și chimice. Denumirea consacrată pentru acest mod de abordare este reducționism. Proiectul politic în care vizăm îmbunătățirea vieții spirituale prin acțiune socială și politică este unul reducționist, în care cele duhovnicești sunt reduse la o parte din cele lumești, anume de natură socială și politică.

 

Care este relația dintre viața duhovnicească și cea socială? Viața socială furnizează mijloace pentru o viață duhovnicească deja preexistentă. Preexistent înseamnă atât în sens de ființă, ontologic, cât și în sens temporal lumesc. Preexistența în sens ființial a vieții duhovnicești înseamnă că deja ca oameni suntem renăscuți spiritual, nu mai e cazul de vreo renaștere a nimănui. Cum? Prin întruparea lui Hristos, faptele și învierea Lui. Preexistența temporală presupune că în viața personală a apărut o situație, un eveniment, în care preexistența ontologică a fost înțeleasă. Ceea ce oricum exista devine cunoscut persoanei umane în propria ei viață. Viața socială are un rol în apariția acestui eveniment de înțelegere personală, iar după înțelegere are un rol în lucrul de folos în propria viață. Dar nici în înțelegerea personală, nici după ea, viața socială nu e decisivă, ci relația personală cu persoanele transcendente, nelumești, ale Sfintei Treimi. În ce mod are loc această relație. Tainic, nu poate fi înțeles din perspectivă lumească. În ce fel știm că totuși există ceea ce tainic? Prin renașterea spirituală personală manifestată în propria viață și propagându-se lumesc și în viața socială și politică.

 

Un alt mod de a formula aceste lucruri este de a spune că nu pot exista instituții religioase creștine fără ca Sfintele Taine să preexiste, sau că Sfintele Taine nu aparțin vreunei instituții, nu pot fi apropriate de nimeni. Orice instituție sau stat cu pretenții creștine este numai un fenomen social și politic în jurul a ceva ce preexistă și nu poate fi controlat de nimeni în niciun fel, controlul fiind din afara lumii.

 

Dacă este așa, atunci de ce atât de mulți oameni sunt preocupați de proiecte politice pretins creștine? Din interese lumești. Motivațiile mai specifice sunt tot atât de diverse pe cât de diverși sunt oamenii și interesele lor, culturile și modurile lor de gândire predominante. Toate sunt din perspectivă duhovnicească o înșelare. Această situația de fapt este evidentă oricui este renăscut spiritual nu doar ontologic, ci și temporal. Nu poate exista o înțelegere socială a acestor lucruri, numai personală. Conformarea nu ajută la autoritatea cuiva nu ajută la nimic, trebuie să existe deja relația de rugăciune cu persoanele transcendente. Aceasta e situația în care libertatea poate fi responsabilă, înțelegerea fiind un aspect al ei.

 

Aceasta este situația în care pricepi ce se întâmplă și se poate întâmpla cu instituțiile și angajații lor și nu respingi odată cu probleme lor trupul și sângele lui Hristos, relația ontologică de împărtășire actuală în care veșnicia vine în timpul lumesc prin împreună lucrare a oamenilor și a lui Dumnezeu.

 

Nu poate exista niciun fel de unitate socială și politică în libertate responsabilă fără unire cu Dumnezeu prin împărtășire. Că oamenii o caută cu insistență și în absența împărtășirii e un semn bun. Poate la un moment dat vor renaște spiritual și temporal, profitând de ceea ce cu adevărat sunt. Dar asta nu poate fi un proces social și politic.

 

Ar mai fi poate de spus un mic detaliu: cum să nu încurajăm procesele politice pretins de renaștere. Foarte simplu: ne putem împărtăși acolo unde angajații instituțiilor nu sunt în înșelare social-politică. Dacă mai e vreun loc în țara ta, în țara ta. Dacă nu mai e niciunul, în altă țară. În lume va fi întotdeauna un astfel de loc. Până îl găsești, mai bine aștepți. Răbdarea e o virtute creștină. Dacă te apropii de moarte și nu l-ai găsit va veni cineva în mod minunat și o va face, cum a venit pentru Maria Egipteanca.

 

Viața creștină nu e o industrie social-politică, n-are nevoie absolută de împărați lumești, șefi de state, partide, școli, universități, orice alte organizații și instituții ar mai apărea până la a doua venire. Viața creștină poate exista și pe colonie umană în altă galaxie în orice timp lumesc, nu depinde de un context anume. În orice context va fi o cale, mereu îngustă, de urmat.