De
ce face Marina Dumitrescu [1] o pledoarie pentru nuanțe? Nu găsim un răspuns explicit în cartea “Pledoarie pentru nuanțe”.
Ne putem da seama de ce o face numai așezând cea mai
recentă contribuție a sa într-un context cultural mai larg. Vom vedea că
nuanțele sale sunt predominant de un anumit fel, nu orice fel de nuanțe. Vom
înțelege atunci și motivația din spatele cărții.
În acest mic text propun un cadru pentru analiza
contribuțiilor intelectuale din perspectiva nuanțării și ilustrez cum ar putea
fi aplicat.
Cadrul analitic
Schița cadrului analitic (o ciornă de lucru) este în tabelul 1.
Prima presupoziție din spatele ciornei este că în acest moment există o separare funcțională
în privința vizunii asupra lumii între limbajul comun, cel teologic și cel
științific și filosofic modern. Filosofia clasică azi deja e parte din limbajul
comun al zilelor noastre. Limbajul accesibil direct oricărei persoane este cel
comun, iar celelalte sunt limbaje specializate de un fel sau altul. Pe măsură
ce oamenii au acces tot mai mult la limbajele specializate apar utilizări
integrate, coerente a celui comun cu unul sau altul din cele specializate sau
cu toate care se manifestă într-o anumită perioadă. A doua presupoziție
este că limbajul comun puțin dezvoltat, necultivat, favorizează asumarea de
certitudini, iar cel bine dezvoltat, foarte cultivat, permite nuanțarea. În
orizontul comun, nuanțarea este un rezultat direct al complexității cunoașterii
deținute de persoană. A treia presupoziție este că există o folosire
proprie și una improprie a limbajelor specializate, în funcție de angajamentul
real, de substanță al persoanei în procese caracteristice modului de viață care
a generat limbajele specializate. În fine, a patra presupoziție este că
din combinarea tipurilor de limbaj folosite și a utilizării lor proprii sau
improprii se obține fie consolidare a nuanțării cunoașterii complexe din
limbajul comun și o resemnificare a ei, fie o consolidare a certitudinilor cu o
resemnificare a lor. Altfel spus, în utilizarea improprie a limbajelor tehnice
complexitatea întregii cunoașteri deținute nu mai este corelată cu nuanțare, ci
întărește certitudinile din limnbajul comun spre forme de fundamentalism.
Tabelul 1 Un cadru analtic
pentru gândiri nuanțate și rigidizate (tipuri ideale). Cu roșu am prezentat
situațiile nefavorabile din punct de vedere al nuanțelor, dialogului,
democrației. Limitarea gândirii nuanțate la situația cu galben polarizează
societatea și se află la orginea divergențelor orizontale între elite culturale
și mase. Situațiile cu verde au potențialul de a cataliza evoluția culturală
către o democrație funcțională, fără polarizări exagerate.
Într-o
lume simplă, dezvoltată pe orizontala culturală, fără limbaje tehnice verticale
teologice sau științific și filosofic moderne, avem o polarizare între 1 și 4,
între elite intelectuale și mase. Într-o lume multidimensională cultural apar
activități intelectuale în multiple centre de influență, unele consolidând
polarizarea (5, 6, 8), altele contribuind la o nuanțare care nu mai duce la
polarizare (2, 3, 7).
Nuanțele care nu polarizează în contribuțiile publice sunt posibile pentru că
în profunzimea gândirii persoanei care nuanțează există o structură mai
generală a gândirii din perspectiva cărei se face nuanțarea celor afirmate.
Această perspectivă poate fi teologică, științifică modernă și filosofică, sau
complexă apelând atât la viața teologică, cât și la teoretizările moderne
așezate potrivit în contextul lor cultural.
Aplicarea cadrului
analitic la trei cărți
Volumul “O pledoarie pentru nuanțe” include câteva texte cultural-civice orizontale în limbajul comun (tipul 1), cea mai
mare parte fiind cvasi-predici din rolul preoției universale exprimate în
limbaj comun și ancorate în procese transcendente (tipul 2). Rezultatul este un
volum realist și luminos, lumina venind din viața teologică a autoarei în
conlucrare cu Creatorul și alți credincioși.
Volumul “Povestea nemuririi” de Andrei Cornea [2] e alcătuit din texte de tipul 1. În pofida elaborării minunate a lor, mesajul de
ansamblu este unul al deznădejdii, textele nefiind informate nici de
cunoașterea științifică și filosofică modernă asupra proceslor care au dus la
dezinteresul față de cunoaștere actual al multor oameni (tipurile 4 consolidate
de 5, 6 și 8), nici scrise cu darul credinței puse în practică. Valoarea
volumului vine din demonstrarea nuanțării culturale orizontale, care în
condițiile deznădejdii personale este văzută ca tot ce se mai poate face: să
spunem, să povestim iarăși și iarăși.
Al treilea volum, “Prezentul văzut prin vitralii”
de Episcopul Ignative (Trif) are o situație aparte,
autorul având atât preoție sacramentală, cât și universală. O parte din
contribuțiile de preoție universală și sacramentală sunt de tipul 2, ca și la
Marina Dumitrescu, o altă parte sunt de tipul 6, datorită obligațiilor
instituționale ale autorului de a suține anumite abordări politice
naționaliste, ceea consolidează niște certitudini politizate de tipul 4 disfuncționale.
Volumul este ambiguu din punct de vedere al nuanțelor.
Alte comentarii
Limitarea la tipurile din tabelul 1 fără luarea în
considerare a tăcerii asociate îndumnezeirii și inserției liturgice a veșniciei
în lume ca procese teologice duce la un logocentrism lumesc. Metaforic, pentru
a fi de folos tabelul 1 trebuie luat ca fiind înconjurat de tăcere
semnificativă, din perspectiva căreia se vede ceeea ce e de văzut. Tăcerea e și
cea care permite dezvoltarea și unitatea culturii.
Cine dorește o societate a cunoașterii în sens modern are
de investit în dezvoltarea proceselor marcate cu verde, în menținerea celor cu
galben, și în ținerea sub control a influenței negative asupra vieții sociale a
celor marcate cu roșu. Se observă că nu există o relație simplă elite vs mase
ale cunoașterii, societatea cunoașterii fiind complexă și policentrică. Orice
proiectare sau ajustare de instituții trebuie să țină seama de propagarea
efectelor asupra diferitelor tipuri de gândire, pentru evitarea situațiilor
când ajungem la altceva decât dorim.
Concluzii
Marina Dumitrescu face o pledoarie pentru nuanțe deoarece
și-a asumat public preoția universală ortodoxă autentică, întemeiată pe
viețuire creștină. “Mai presus de celebritate” este probabil cel mai inspirat eseu. Invit cu
căldură la citirea acestui volum. Contribuția sa în peisajul cultural românesc
arată că viețuirea ortodoxă universală este posibilă în România, completând
social și ceea ce deținătorii preoției sacramentale pot mai greu să ofere.
Impactul social al unor astfel de contribuții este
limitat deoarce predomină polarizarea dintre tipurile de gândire 1 și 4. Exponenții
tipului 1 sunt puțini și intens criticați sub eticheta de intelectuali publici,
iar tipul patru este puternic consolidat atât din perspective fundamentalist
teologice, cât și scientiste -filosofic fundamentaliste moderne.
Pentru ca în cultura română să putem respira mai liber și
responsabil e nevoie de mult mai multe contribuții de tipul 2, ca ale Marinei
Dumitrescu, de tipul 3, în care știința și filosofia modernă sunt încadrate
cultural fără pretenții ontologice mai tari decât se poate susține rezonabil,
precum și de tipul 7, patristice în sens propriu, care acum nu există deloc.
Până atunci, să profităm de toate cărțile de calitate
care se publică și să le contextualizăm ca să le înțelegem rolurile și admira
deplin.
Note
[1] Dumitrescu,
M., 2026, Pledoarie pentru nuanțe, Ed. Eikon, București
[2] Cornea, A.,
2026, Povestea nemuririi, Ed. Spandugino, București.
[3] Trif I.,
Episcop al Hușilor, 2026, Prezentul văzut prin vitralii, Ed. Spandugino,
București, Ed. Horeb, Huși
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu