Manifestarea dragostei prin stat și mass-media

 

Dacă am fi brusc orbi cu toții am mai putea sluji și participa la Sfinte Liturghii cu ce avem în memorie și pipăind. Dacă am deveni surzi cu toții am putea citi cuvintele de pe buzele oamenilor și privirile. Dacă am fi toți stăpânii câte unei lumi ne-am putea vorbi firesc numai prin cei care nu vor să stăpânească nimic.

 

Spune muntelui să se arunce în mare și așa va fi, dăruiește dragoste fiecărei persoane în parte căreia te adresezi fără să o vezi cu ochii și o va primi. Pentru că nu de la tine vine.

 

Când țara de trimite să ucizi pe fratele tău ca să o aperi nu ai voie să o faci cu ură. Nici cu răzbunare, nici cu furie, ci numai cu dragoste. Pentru ai tăi și pentru cel ucis. Nimeni când ucide nu e demn de dispreț sau de admirație, nici tu, nici celălalt om.

 

Unele sisteme politice ne învăță să ne înfruntăm fariseismul și propria lașitate, altele să ne recunoaștem lăcomia, desfrânarea și dragostea de bani. Altele să rezistăm tentației de a ne îngropa talanții, de a trăda prietenii, de a sluji răului. Nici un system nu e perfect în răul său, nici unul nu merită iubit în afara fiecărei persoane care e acolo, dar unele sunt acasă, iar altele sunt în alte case, unele sunt în viața celor apropiați, altele în viața altor semeni. Toți semenii sunt la fel de demni de dragoste.

 

Diavolul nu acționează direct, ci de la distanță, prin viclenie. Creștinii acționează direct și deturnează ce le vine aproape dinspre rău înspre cele bune. Când puterea îți e la îndemână, faci binele de acolo. Când cerșești cu mâna întinsă, de acolo faci bine. Privești în jur, vezi într-o parte, strigi adevărul în cealaltă. Se va găsi cine să audă. Cine nu poate auzi așa, nu are urechi nici dacă îi spui în față.

 

Puterile lumești nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu, pentru a se dovedi cine are străduință și răbdare. Când răul vine prin mass-media și socializare, să iubim pe cine l-a trimis, iar când ni se dă să trimitem binele spre cine iubim, să credem că va ajunge la destinatar. Că nimic nu-l va tulbura, întina. Și așa va fi.

 

Când binele a ajuns, du-te și spune tuturor.

Ortodoxism și liberalism: să fie cu dragoste

 

„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5: 9). Folosirea valorilor creștine în viața socială și politică e inevitabilă lumesc, dar idolatrizarea ideologiilor se poate evita. Idolatrizarea duce la război, iar duhul războiului nu e un duh de pace.

 

Ortodoxismul crește din virtuțile ascultării și smereniei, iar liberalismul din cele ale demnității și libertății. Nici unele dintre acestea nu sunt mai mari ca dragostea.

 

Numai cine cunoaște dragostea știe de ce duce lipsă. Cei puternici politic sunt acolo unde sunt pentru că au demonstrat în lupta pentru putere că nu țin seamă de dragoste. Ajunși acolo slăvesc idolul politic ortodoxist sau liberal, cu gândul că astfel își vor arăta dragostea și loialitatea. Cu toții se află în înșelare. Idolii politici nu pot fi scoși din lumea căzută, dar ei trebuie arătați ca ceea ce sunt. Dragostea când ai putere se vede din fapte pentru persoane concrete.

 

Capcana slăvirii nemăsurate a țărilor și popoarele în dauna persoanelor se vede când apare răutatea. Aceasta cale duce la distrugerea popoarelor. „Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.” (Psalmi 36: 37). Urmașii nu vor mai fi.

 

Când nu mai poți evita răutatea mai bine lași pe altul să conducă, sau te vor îndepărta oamenii. “Fiindcă Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi mântuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pământ.” (Iov, 22: 29).