Dacă
am fi brusc orbi cu toții am mai putea sluji și participa la Sfinte Liturghii
cu ce avem în memorie și pipăind. Dacă am deveni surzi cu toții am putea citi
cuvintele de pe buzele oamenilor și privirile. Dacă am fi toți stăpânii câte
unei lumi ne-am putea vorbi firesc numai prin cei care nu vor să stăpânească
nimic.
Spune
muntelui să se arunce în mare și așa va fi, dăruiește dragoste fiecărei
persoane în parte căreia te adresezi fără să o vezi cu ochii și o va primi.
Pentru că nu de la tine vine.
Când
țara de trimite să ucizi pe fratele tău ca să o aperi nu ai voie să o faci cu
ură. Nici cu răzbunare, nici cu furie, ci numai cu dragoste. Pentru ai tăi și
pentru cel ucis. Nimeni când ucide nu e demn de dispreț sau de admirație, nici
tu, nici celălalt om.
Unele
sisteme politice ne învăță să ne înfruntăm fariseismul și propria lașitate,
altele să ne recunoaștem lăcomia, desfrânarea și dragostea de bani. Altele să
rezistăm tentației de a ne îngropa talanții, de a trăda prietenii, de a sluji
răului. Nici un system nu e perfect în răul său, nici unul nu merită iubit în
afara fiecărei persoane care e acolo, dar unele sunt acasă, iar altele sunt în
alte case, unele sunt în viața celor apropiați, altele în viața altor semeni.
Toți semenii sunt la fel de demni de dragoste.
Diavolul
nu acționează direct, ci de la distanță, prin viclenie. Creștinii acționează
direct și deturnează ce le vine aproape dinspre rău înspre cele bune. Când
puterea îți e la îndemână, faci binele de acolo. Când cerșești cu mâna întinsă,
de acolo faci bine. Privești în jur, vezi într-o parte, strigi adevărul în
cealaltă. Se va găsi cine să audă. Cine nu poate auzi așa, nu are urechi nici
dacă îi spui în față.
Puterile
lumești nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu, pentru a se dovedi cine are
străduință și răbdare. Când răul vine prin mass-media și socializare, să iubim
pe cine l-a trimis, iar când ni se dă să trimitem binele spre cine iubim, să
credem că va ajunge la destinatar. Că nimic nu-l va tulbura, întina. Și așa va
fi.
Când
binele a ajuns, du-te și spune tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu