Nu locul ci modul

Nu locul ci modul
Se afișează postările cu eticheta libertate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta libertate. Afișați toate postările

marți, 7 iunie 2022

De ce să trebuie să livrăm arme Ucrainei

 

 

Exordium

Dragi colege și colegi,

 

 

Libertatea e o floare din partea generațiilor trecute. Iubim libertatea, suntem aici împreună datorită ei. Avem bucuria să o îngrijim, în familia noastră, în țara noastră, în prietenia noastră. Dar avem și datoria să îi ajutăm pe ceilalți care iubesc libertatea și fac sacrificii pentru ea.

Propozițiune

 

Așa cum florile frumoase au spini, la fel și libertatea are nevoie de protecție. Spinii care protejează libertatea sunt cei ai forțe fizice, armele în sensul literal al termenului.  Despre acestea vă voi vorbi.

Diviziunea

Iată trei argumente pentru care sā dăm arme noilor prieteni al libertății, vecinii ucrainieni:

 

Primul, ca sā confruntām realitatea cā statul nostru nu le are încă pregătite.

 

Al doilea, pentru a forma curajul cetāțenilor. Cândva noi am luptat cu vitejie, acum de ce nu o mai facem ?

 

Al treilea, ca sā arătăm cā nu trāim din ficțiuni istorice, ci din acțiuni limpezi, ferme, și prezente.

Narațiunea

În primul rând, este de notorietate că prin corupție, devalizare, lipsā de strategie și mimetism politic statul nostru și-a subminat industria. Da, chiar și industria de apărare ! Din informațiile publice știm cu toții că fără trupe NATO securitatea noastră ar fi extrem de vulnerabilă. Cum am ajuns aici ? Din lipsă de curaj, de atitudine.

 

În al doilea rând, cine nu are curaj în raport cu puterea, nu îl va avea nici față de dușmanii externi. Cum poate un stat căruia noi i-am cedat dreptul de a folosi forța să ne mai apare când nu are cu ce? O analiză publicā a problemei va ajuta la scoaterea societāții din starea de minorat.

 

E timpul pentru fapte limpezi, asemenea celor ale înaintașilor noștri. E nevoie de investiții în arme, din care să putem da și altora când au nevoie. Investiții reale și curajoase azi, nu mâine, sunt fundamentul oricārei reziliențe și demnitāți, sunt temeiul libertății

 

Argumentarea

Momentul e potrivit, analiștii militari au oferit în sintezele lor toate datele problemei. Statul nu își va putea permite tocmai acum să își antagonizeze poporul, cu atât mai mult cu cât îi cerem ceva ce are datoria să facă. Iar atitudinea generală a păturilor active civic și politic este pro-occidentală, există așadar un public viu, puternic, liber, dornic de soluții pragmatice, realiste, curajoase.

Perorația

Dragi prietene și prieteni,

 

 

E timpul să ne organizăm, e timpul să schimbăm starea de lucruri, nu mai e vremea amânării !

 

Știți că putem împreună să facem asta, știți că libertatea merită sacrificii, investiții ! Cărțile pot fi citite în pace și viața trăită în tihnă numai dacă armata noastră are ce-i trebuie.

 

Să avem arme, să fim puternici, să apărăm civilizația libertății!

 

vineri, 4 decembrie 2020

De ce și cum votăm

 

Votăm pentru a da un job celor care au obligația să servească interesele cetățenilor. Fără job nu e bine, ajungi să te ocupi cu prostii. Nu e bine nici să avem așteptări fără se cerem ce așteptăm. E o strategie de loseri, de persoane care se autovictimizează permanent. Vrem ca partidele să livreze contra cost ce avem noi nevoie : servicii publice.

 

Nu ne batem noi cu răul. Treaba noastră e să fim cât mai buni. Răul l-a învins altcineva. Există o difuzie a binelui permanent și peste tot în societate, nu e concentrată în vreun partid anume. Vine de la cei care nu semnalizează că își văd de treabă. Ce fac partidele poate fi privit cu înțelegere, e cel mai bun lucru de care sunt capabili acum. Contrar a ce spuns unii politologi există o etică a politicii, se vede cu ochiul liber. Etica politicii e un fenomen al libertății, nu poate fi prinsă în regularitățile care se predau în universități.

 

Propaganda infantilizatoare este un astfel de produs al partidelor care poate fi privit cu înțelegere. Ea se bazează pe știință. Dacă e vreo rugăciune, trebuie să fie și o orgie, important e impactul emoțional. Libertatea însă nu se ghidează după emoții. Libertatea face bani fără să fie obsedată de ei, deține puterea în mod natural, fără să o caute. Își știe rostul și locul, nu vrea nici mai mult decât poate, nici nu se lasă pe tânjală când poate să facă ceva. Încearcă și vede, nu riscă nebunește, nici nu își ascunde capul în nisip.

 

Nu votăm ca să învingă unii sau alții, votăm ca toți să facă ceva folositor, unii la putere, alții în opoziție. Dacă se ceartă de la tribună, să o facă pentru că e regula jocului, cu eleganță, cu stil, urmând regulile oratoriei. E un spectacol pentru care plătim. Cetățenii plătesc, politicienii execută.

 

Autoritatea e delegată, oricând poate fi retrasă. Votăm ca să delegăm o parte din autoritatea noastră altora ca să fac ceva de folos pentru toți, ceva ce nu am putea să rezolvăm fiecare în parte. Ce putem face fiecare singuri sau în asociații e treaba noastră, nu a statului. Interesele publice sunt servite de toate partidele care merită acest nume, nu de unul singur.

 

Dintre toate ideologiile creștin-democrația (un conservatorism moderat) are cea mai bună orientare strategică, asigurând perenitatea valorilor care condiționează existența civilizației atlantice pe termen lung. O piață reală a ideologiilor și partidelor în care toate competiționează sub constrângeri constuționale specifice statului de drept e cea mai bună opțiune tactică. Această opțiune e surprinsă cel mai bine de liberalismul clasic (old whig - Burke, Hayek). La nivel operațional (la scara unui ciclu electoral) cea mai bună ideologie variază în funcție de context, de moment, între etape de acumulare clasic liberală, de redistribuire social-democrată sau creștin-democrată, de consolidare a statului de drept, sau de recuperare din memorie a valorilor perene decisive.

 

Situația concretă operațională dintr-o țară presupune evaluarea formelor reale, hibride cel mai adesea, ale ideologiilor vehiculelor politice de pe piață. Cine a înțeles natura unor astfel de procese nu va avea o decizie de vot emoțională.