Tehnici de păstrare a puterii în universități

Ca observator al procesului de reformă din spațiul academic aduc la cunoștința celor interesați de păstrarea status quo-ului cu orice preț metode noi, moderne, adaptate legislației în vigoare, de obținere a reprezentării dorite în organismele de conducere ale facultăților (figura 1). După principiul câinii (Funeriu) latră, ursul trece.

Ele pot fi aplicate cu succes doar dacă există susținerea conducerilor de nivel superior, susținere care în condițiile trend-ului descrescător al partidului (ceva mai) reformist aflat la putere sperăm să existe.

Mult succes !

Figura 1 Exemplu de reacție naivă cu privire la vicierea alegerilor care trebuie promovată în rândul angajaților.  La o manipulare bazată pe buna credință a votanților (tehnica 1), trebuie urmărit ca aceștia să nu aibă disconfort în manipulare prea devreme (tehnica 2), iar dacă, totuși, accidental acest lucru se întâmplă, trebuie încurajat răspunsul instituțional intern din partea respectivilor, cel puțin până la validarea alegerilor (tehnica 3).

Solicit public d-lui Ministru Funeriu să se asigure că reforma învățământului universitar nu se transformă când e pusă în practică într-un text kafkian. Dacă tot e ca PDL-ul să piardă alegerile în urma îndrăznelii de a schimba ceva, măcar să le piardă frumos.

Ce înseamnă a tăcea?

Mi-a spus un om că a tăcea înseamnă a iubi, iar a vorbi înseamnă a tăcea. Când vorbești nu mai poți iubi, iei o pauză - de vorbire.

Tăcerea este viața lucrând în inimă.

Dar nu putem crede asta cu privire la altul decât dacă îl iubim. Ne este bine atunci când tace lângă noi, tăcând și noi. Putem și doar să-l știm în preajmă, fără să îl vedem. Suntem cum am fost și cât am fost singuri, fără acea persoană. Dar altfel. Și astfel cel puțin iubitor de Dumnezeu se salvează, pornește pe acest drum, iubind un om.

Dacă nu îl iubim, nici nu simțim că tace, pentru că nu l-am auzi nici dacă ar vorbi.

Iar dacă ne mințim că îl iubim, tăcerea lui ne ofensează, ne gândim că îi suntem indiferenți. Ne perpelim, din vină. Și o punem pe seama celuilalt.

Se mai poate și altfel, și anume să cădem din tăcere: să ne refuzăm să mai iubim, să ne refuzăm faptele care decurg din asta, din rațiuni de viață lumească, să ne trezească diavolul "ca dintr-un vis" al iubirii, în realitatea călduță a morții. Atunci ne bucurăm că celălalt tace, pentru că ne-am dorit-o. Un moment, iar apoi... Ne amintim că îl iubim, și iar vrem să uitam... Sau mereu utăm, dar apoi... Cine a gustat tăcerea, nu o poate uita cu adevărat. Se va simți om doar în visul tăcerii. Cine cade astfel e mereu iertat, pentru că, fie și un timp petrecut împreună, a fost nebun întru iubire. Și se va ridica spre ea din nou, sperând, vreun om tot va iubi. Sau cu adevărat pe toți prin  Dumnezeu.

Orice om e sfâșiat între dorința de a iubi și frica de a iubi. Unii mai mult decât alții. De la cel slab să primești iubire e un dar mai mare ca de la cel puternic. Când te iubește o femeie este un mare, uriaș dar, pentru că e o ființă slabă. Arată-i că te bucură din tot sufletul. Dacă ești femeie și te iubește un bărbat bucură-te, dar nu-i arăta, pentru el este mult mai ușor decât pentru tine. E ceea ce are mai multă putere de la Dumnezeu să facă. Trebuie doar să îl asculți în tot ce faci, tăcută.

Nefericită viață când femeia e mai puternică decât bărbatul, pentru că de fapt nu este. Rosturile se pierd. Rostul ei e suferința copiilor, și prin ea iertarea părinților.

Unii stau cu gura pe noi să nu tăcem, ca să ne poată folosi. Ei știu cum să fim noi fericiți, ne spun. Dar nu o știu, de fapt, nici măcar pentru ei, de vreme ce au atâta nevoie de ne-tăcerea noastră. Ei sunt printre cei mai slabi. Să îi iubim nu îi ajută prea mult, dacă nu îi învățăm iubindu-i și cum să iubească. Măcar un pic.

Fericiți cei care își înfrâng frica, și se aruncă în brațele tăcerii.

Nu este rău nici a vorbi, numai să nu ne vorbim nouă, ci cu dragoste celuilalt. Măcar privindu-l.

Uneori a nu vorbi privind înseamnă a vorbi cu dragoste.

Fericiți tăcuții, dar și mai mult cei care duc crucea vorbirii, a Cuvântului.

Însă odată Cuvântul spus, a urmat tăcerea, în dar. Iar după cuvânt, cât ne e dat nouă în putință, aceeași tăcere, dar din dar.

Din moarte se poate reveni la tăcere, câtă vreme mai ești în această lume. Pentru că cel care poate fi iubit e mereu lângă tine și așteaptă. Tăcut, sau vorbind.

Tac pentru că te iubesc.

Ce înseamnă dor?

« Oamenii sunt cuprinși de dor atunci când simt absența persoanei dragi, când trăiesc golul lăsat în suflet de absența acesteia, aducând-o însa prin iubire în memorie, fâcand-o prezentă într-un anume fel. Dorul exprimă nevoia dupa celălalt, dorința de a petrece timpul împreuna cu cel îndrăgit. Dorul este legat, așadar, de iubirea profundă pentru cineva. Numai în masura în care iubim și simțim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l dorește pe celălalt este lipsit de iubirea izvorată din Dumnezeu și se înstrăinează. Așadar, înălțimea iubirii și, deci, a dorului ne-o descoperă Dumnezeu, Care, lăsând cele nouazeci și nouă de oi în munți, a coborât după oaia cea pierdută, adică dupa firea noastră omenească, pe care aflând-o în starea de suferință și durere, a luat-o pe umerii Săi, a facut-o a Lui adică, și a readus-o la frumusețea cea dintâi. Aceasta pentru că "cine iubește nu sfătuiește numai, nu îndreaptă, nu pedepsește, ci ia asupra sa greșelile celui iubit de el. Iubirea e participare la viața celuilalt, ieșire din noi înșine, jertfă". »

Pastorala PF Părinte Patriarh Teoctist la sărbătoarea Învierii Domnului - 2007

Rugăciuni

Doamne, știință fără de păcat dăruiește-mi

Doamne, ajută-mă să Te caut în tot locul

Doamne, inimă smerită fă să urce în mine

Doamne, ajută-mă să dăruiesc tuturor

Doamne, umple-mi nopțile de gânduri curate

Doamne, binecuvântează tot ce iubesc

Doamne, ajută-mi trupul să fie ușor

Doamne, dă-mi tot ce vrei să îmi dai

Doamne, laudă Ție din gura mea păcătoasă

Doamne, sunt ultimul om și mă iartă

Doamne, ești Cuvântul pe care-l rostesc mereu

Doamne, ești locul fără de loc și timpul fără de timp

Doamne, ești auzul auzului și privirea privirii

Doamne, Tu ești înconjurătorul, atotțiitorul

Doamne, dă-mi să fiu punct în mijlocul Tău cerc

Doamne, dă-mi să fiu vas de lacrimi curate

Doamne, miluiește-mă cu durerea și suferința

Doamne, dă-mi răni să mă bucur de ele

Doamne, dă-mi tărie să fiu drum spre lumină

Doamne, te iubesc, Doamne, din inimă

Doamne, ajută-mă să Te iubesc

Doamne, pe toți ajută-i să fie

Doamne, dă-mi frică și îndrăzneală

Doamne, primește-mă !

Proiectul ca doxologie

Proiectul este o reconstrucție a trecutului pentru o construire a viitorului.

Două lumi trec prin clipa aceasta ca printr-un subțire fir de ață, tăcut.

Proiectul de cercetare științifică vorbește despre partea cercetată, dar și despre partea cercetătoare. Le unește cunoaștere existentă în numele celei ce va fi. Prin Cuvânt.

Proiectul este o promisiune  bine întemeiată.

Un proiect superficial este semn de lăcomie sau de disperare, deznădăjduire. Scrierea lui pornește de la bani și merge spre metodologie. Te duce și pe tine și pe alții în jos când îl scri și, mai ales, după ce este finanțat. Mai bine nu îl aplici.

Un proiect serios este gândul unui dar pentru altul. Un proiect frumos este doxologie, este lauda frumuseții creației Domnului.