Viața de antiplictis

Deși pare rezonabil să ne propunem scopuri care pot fi atinse prin forțele proprii, nimic nu este mai plictisitor decât asta. Ce sens poate avea o viață finită în care am reușit tot ce ne-am propus? În fond succesurile (sic) pe bandă, a căror etică epicureică o evidențiază dominația piaței grătarelor, distracțiilor și soluțiilor macroeconomice de tot felul din România, nu pot duce decât la moarte. E plictisitor să mori, așa, pur și simplu.

În fața acestei avalanșe a plictisului poporul român deține resurse majore de rezistență. El este profund ortodox, după cum demonstrează toate statisticile publice. E limpede, ortodoxia lui se manifestă indubitabil în toate domeniile vieții, ne bazăm pe Dumnezeu în tot ce facem, dintre care poate că cel mai important este cel conjugal.

Iubirea după fire între un român și o româncă este unirea rugăciunilor inimii. Trupul celuilalt devine icoană a lui Dumnezeu pe care sărutând-o și cinstind-o ne umplem sufletul de pace. Bucuria îmbrățișării e dar dat și primit, promisiune tăcută de dragoste perpetuă. Cuplul e o jertfă pe semnul Crucii, întru bunul drum al pruncilor și Slava lui Dumnezeu. Ei nu lasă furtuna lumii să-i pătrundă și se roagă tot timpul.

Nunțile cu maneliști, sau taraf, sau etc, mai poporane sau mai academice, cu diferențe uneori decelabile doar de către cunoscători, adăugarea în insectarul personal a cât mai multe recunoașteri sociale ale bărbăției sau feminității proprii, cu lanț de aur sau de argint, cu rimă sau fără, sunt doar un mijloc de a masca profunzimea opțiunilor existențiale, un exercițiu de smerenie. Niciodată invers.

A fi român, a fi un nume de Traian, a crede doar aparent în oala cu sarmale, în oglindă și în șpriț, înseamnă a nu te plictisi niciodată, și chiar mai mult, a nu vrea să te plictisești, a nu putea să te plictisești vreodată, ba chiar, aș  enunța concluziv, a nu vrea să poți să te plictisești.

Aplicabilitatea teoriei selecției la ortodoxie

Întrucât exprimările de tipul “Judecată de Apoi” sau “alegere între bine și rău” ar putea sugera în prezent existența unui proces de selecție a unor entități, vieți trăite sau fapte posibile, am cercetat în ce măsura nucleul teoretic al teoriei selecției reconstruit după “Originea speciilor“ (http://virgilalexandruiordache.blogspot.com/2011/09/reconstructia-obiectelor-productive-din.html) este aplicabil creștinismului (în fapt m-am limita la teologia ortodoxă – mai corect spus la o teologhisire dat fiind nivelul duhovnicesc personal, și la viața creștină asociată ei). Concluziile trebuie privite ca preliminare, o documentare și, mai ales, o trăire mai profundă fiind necesare.

Nu există unități ale selecției în Biserică (organizația personală nu este unitate a selecției în Biserică) pentru că nu există limitare a resurselor relevante pentru scopurile creștine, ci libertate totală în folosirea lor. Libertatea este totală pentru că nu există dependență a producției proprii duhovnicești (a atingerii scopurilor duhovnicești) de ceilalți oameni prin cele lumești, pentru că nu există posibilitate de penurie în atingerea scopului de renunțare totală la cele lumești (orice îți este dat poți să faci ceva bun pentru tine cu ce îți este dat). Libertatea este totală și pentru că nu există penurie nici prin cele nelumești, prin Dumnezeu (dragostea lui este nesfârșită).

Judecarea divină nu este o selecție de proiecte divine în care oamenii sunt resurse pentru atingerea unui scop divin, pentru că dragostea divină nu este scop, nu este variabilă de producție divină  dependentă legic în vederea atingerii ei de niște resurse. Doar omul are scopuri, lumești sau de a avea o dragoste asimptotic comparabilă cu cea divină, dar niciodată comparabilă cu aceasta (dragostea divină este accesibilă doar experiențial, prin pogorârea harului asupra ta și nu se poate spune nimic neteologic despre ea, deci nu poate fi comparată cu dragostea posibilă omului descriptibilă doar neteologic, eventual modelabilă ca un scop dependent de resurse, fie și de persoane care să accepte să le faci binele; discursurile teologice despre ambele feluri de dragoste nu au rol analitic, ci doar practic, de a fi utilizate pentru îndumnezeire).

Judecarea divină nu este selecție și pentru că viețile se judecă individual, nu prin comparație, comparație care ar presupune cuplarea ontologică a vieților la momentul judecării. Porunca, relație manifestată temporal anterior judecării, primită în cursul vieții personale, este cu presupoziție ontologică populațională explicită, cu referire la semeni. Dar cheia în ce privește rezultatul judecării este relația unică, personală, a omului cu Dumnezeu manifestată temporal ulterior primirii poruncii. Relația manifestată ulterior primirii poruncii este independentă de ceilalți oameni în sensul că nu există o interacție directă între oameni care ar putea-o influența. Respectarea deplină a poruncii divine este principial imposibilă, omul fiind esențialmente păcătos. Relația cu Dumnezeu face posibilă iertarea, luminarea și îndumnezeirea în baza unor fapte cu privire la sine și la ceilalți oameni, dar iertarea, luminarea, îndumnezeirea, nu depind direct de ceilalți. Singura implicare a celorlalți poate fi doar indirectă, prin rugăciunea și medierea de către Dumnezeu a relației relevante pentru judecată cu ceilalți. Cum nu putem vorbi de Dumnezeu ca model obiectiv de cuplare ontologică între viețile oamenilor nu poate exista selecție și datorită decuplării ontologice dintre eventualele proiecte divine care ar include viețile oamenilor (cuplarea lor la nivelul entității teleologice, Dumnezeu, ea însăși de nesusținut prin faptul că Dumnezeu nu are scopuri ca dependente de resurse, nu ar fi oricum suficientă, fiind vorba de proiecte independente centrate pe aceeași entitate teleologică, dar nesubsumate și relaționate unui scop mai înalt decât cel asociat fiecărui proiect în parte; aceasta corespunde evidenței că posibilitatea mântuirii fiecărui om în parte, nu a unei populații de oameni ca sistem format din oameni și relații intrapopulaționale, este scopul jertfei lui Dumnezeu, deși mântuirea depinde de ce se întâmplă în timpul vieții în populația de oameni, nu doar în fiecare om în parte).

Singurul loc specific din viața creștină în care este aplicabilă o teorie a selecției este cel al proiectelor personale mentale (gânduri) despre fapte posibile. Selecția este parțial rațională la persoanele puțin înduhovnicite și rațională la persoanele care au atins stadiul deosebirii duhurilor. De aceea o selecție rațională creștină a proiectelor despre fapte posibile la persoanele nedespătimite nu se poate face decât prin ascultare de duhovnicul prin care Dumnezeu se exprimă (duhovnicul ca mădular cu puterea iertării păcatelor al Bisericii având ca Mare Arhiereu pe Hristos) , sau prin manifestarea directă a harului lui Dumnezeu (este posibilă principial și mântuirea celor din afara Bisericii).

În concluzie, nucleul structural al teoriei selecției este inaplicabil din considerente ontologice proceselor organizaționale de urmărire a mântuirii personale în Biserică pentru că nu există penurie a resurselor relevante, nu este aplicabilă Judecății de Apoi pentru că fiecare viață este judecată individual, nu prin comparație cu alte persoane (nu există cuplare ontologică între viețile judecate la vremea judecării, deși a existat în timpul desfășurării vieților în lumea aceasta), iar însăși judecarea nu face apel la un scop divin care să depindă în realizarea lui de niște resurse – viețile oamenilor nu au caracter de resursă pentru Dumnezeu (exprimările discursive de tip “robi”, “supunere voii Domnului”, sunt folosite pentru a putea fi inteligibile oamenilor, însă semnificația lor reală nu este accesibilă discursiv sau prin analogie cu cea omenească, ci doar, parțial, prin experiența iluminării și, complet, prin cea a îndumnezeirii, adică prin anularea oricărei exprimări discursive din mintea omului și trăirea contactului direct cu energiile necreate).

O consecință filosofică este că nu putem întemeia posibilitatea teoriilor selecției pe o structură transcendentală reconstruibilă din textele sacre, ci o astfel de structură trebuie pusă în relație cu ontologia subiacentă textelor sacre (ca reconstrucție necreștină, sau, oricum, neortodoxă) într-un alt mod, dacă este să evaluăm relațiile de coerență dintre discursurile evoluționiste și cele sacrale dincolo de dezbaterile punctuale, mici turbioane istorice nerelevante la scara de funcționare a Bisericii, centrate pe termeni izolați de context cum sunt creație și evoluție.

Există, așadar, o evoluție spirituală personală prin mecanismul selecției, dar pattern-ul ei formal nu este întemeiabil sacral în mod direct.

Îndemnuri

Se cade ca cel ce se hotărăște să-și schimbe în bine viața lui să nu uite promisiunea făcută în genunchi la spovedanie, iar pe cei ce au de gând să se întoarcă cu știință și voință la păcat Biserica îi sfătuiște să stea acasă și să-și vadă de distracțiile lor.

Spunem aceasta pentru că Hristos n-a silit pe nimeni să împlinească Legea lui Dumnezeu, ci ne-a arătat ce dulce este întâlnirea cu El și ce amar e păcatul. Biserica este primitoare pentru drepți și păcătoși, dar respinge pe cei ce vor să fie și cu Dumnezeu și cu dracul.

Vă îndemnăm, deci, să fiți cu luare aminte la cele ce mai sus am spus, pentru că nu se cade nouă să vă amăgim cu minciuni și să admitem răul ca având părtășie cu binele.

La Dumnezeu nu se poate umbla cu ocolișuri !

Vrei sau nu vrei ? Te îndemnăm să vrei, dar nu cum vrei tu, ci cum vrea Hristos !

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Noutăţi privind conduita ştiinţifică

S-au publicat în Monitorul Oficial completările la legea privind buna conduită în cercetare ştinţifică:


http://www.moficial.ro/2011/0628.pdf 


Dintre noile prevederi:
Art. 2. -

(1) Abaterile de la normele de buna conduita prevazute la art. 2 lit. a), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ:
a) confectionarea de rezultate sau date si prezentarea lor ca date experimentale, ca date obtinute prin calcule sau simulari numerice pe calculator ori ca date sau rezultate obtinute prin calcule analitice ori rationamente deductive;
b) falsificarea de date experimentale, de date obtinute prin calcule sau simulari numerice pe calculator ori de date sau rezultate obtinute prin calcule analitice ori rationamente deductive;
(2) Abaterile de la normele de buna conduita prevazute la art. 2 lit. b), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ:
a) plagiatul;
b) autoplagiatul;

(4) Abaterile de la normele de buna conduita prevazute la art. 2 lit. d), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ:
d) abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine;

Supunere, dar nu supuși: Ieromonah Savatie Baștovoi despre ierarhie vs. dictatură

O poziție publică singulară, un gând simplu convergent cu libertatea firească a omului:

http://savatie.trei.ro/savatie/ierarhie_sau_dictatura_bisericeasca.htm

Pe când și un management creștin în spațiului românesc, covârșitor ortodox ?