Sfântului Marcu Ascetul

Pasărea cântă, se însetă de liniște,
Bău liniște și tăcu.
N-avea prea mare lume
În afară de gingășia propriului gând,
Nu crease nimic altceva
Decât linia propriului zbor.
Dar zborul acesta, formele și carnea lor vidă
Pulsau, se întâmpla ceva în tăcerea
Lor puternică, în aruncarea tăcută
A propriului sine tot înainte, spre tine.
În urmă nu e nimic. Niciodată nimic,
Dar înainte ce este de pot zbura?
Și totuși aceste forme rămase, acest zer
Al zborului, acest gând, aceste amintiri
Tăiate în spațiului sufletului
Ele sunt cele pe care se putea așeza
Spre odihnă, ele sunt cuibul
În care oul tăcerii se încălzea, lumea,
După ce, însetată de liniște
Pasărea nu mai cânta.

__________________________

Comentariu: din cuibul de fapte și cunoștințe care încălzește oul tăcerii te poate aduce la tăcere adevărată harul. Doar el te poate împinge înainte spre Cel care ți-l dă. Nu te îndrăgosti de cuibul faptelor, ci roagă-te să fi dăruit. Abia atunci vei vedea lumea așa cum este ea, în felul ei de ființă secundă, și nu va mai fi cuib pentru tine, ci tu vei cuib pentru ea. Căldura pe care o simți încă este coada ispitei. Căldura adevărată, focul, nu încălzește.

Citat: cunoștința simplă sau chiar și o experiență întâmplătoare a lucrurilor spuse mai înainte o au și cei mai tineri, și mai târzii la învățătură. Dar trăirea stăruitoare, cu răbdare, n-o au decât cei evlavioși și mult încercați dintre bătrâni, care, pierzând-o adeseori din neatenție, au căutat-o iarăși cu osteneli de bună voie și au aflat-o. Să nu încetăm să facem și noi la fel, până când o vom dobândi într-o astfel de măsură, încât să nu o mai putem pierde, întocmai ca aceia (Marcu Ascetul).

Praga, această inimă a Europei

A fi în Praga înseamnă a fi într-un templu al sărăciei construit cu oasele înaintașilor. Ca localnic trăiești din vânzarea vizionării acestui spectacol, al vizitării morților tăi de către alții, plătitorii. De aceea nu ai cum să îi iubești. Praga este un oraș de gheață și are un cer electric.

Ai grijă ce mănânci de pe jos, pentru că zborul ți s-ar putea sfârși curând.

După ce ai rotit în jurul turlelor căutând mireasma dumnezeiască poți intra la muzeul înconjurat de cârciumi în care s-au transformat mănăstirile. Nu căuta spiritualitate în Praga, 60% dintre cehi se declară atei.

Drumul spre cer are aici o conotație strict fizică.

Fermecătorul om cu glugă ne dezvăluie esența turismului durabil, alternativă la activitățile industriale care au făcut atâta rău omenirii.

Kitsch-ul, iată ce are cea mai mare căutare. Simbolistica trialogului omului ateu (sfânta lui treime) este un nimb pentru care merită cu prisosință să venim aici.

E timpul de prânz într-o ambianță medievală. La preț mai puneți 10 procente obligatorii, serviciul nu este inclus.

Chiar și Einstein a mâncat aici, și s-a apărat de ploaie.

După o vizită la muzeul Kafka pelerinii și mai ales pelerinele doresc să se reculeagă în fața unui monument memorial mișcător.

O, dar câte nu sunt în frumosul oraș Praga ! Deși întunericul nopții le-ar putea ascunde, le auzi șoaptele împrejur (marijuana, coca ?)

Vizită plăcută !

Ceasornicarul orb: film despre cartea lui Dawkins

Informații suplimentare la:
http://www.britishcouncil.org/ro/romania-projects-science-starters-bbc-documentaries.htm
http://www.humanitas.ro/humanitas/science-starters
http://www.ucin.ro/progss.html

Filmul este și on-line aici:
http://topdocumentaryfilms.com/richard-dawkins-blind-watchmaker/

Pe 27 se proiectează și un alt film, despre Darwin:
http://www.britishcouncil.org/ro/romania-projects-science-starters-bbc-documentaries.htm

În calitate de invitat voi răspunde la întrebări legate de cele prezentate în aceste filme.

La momentul invitării am precizat că sunt ortodox. Poziția mea față de Dawkins și supralicitarea evoluționismului se poate vedea aici:
http://virgilalexandruiordache.blogspot.com/2011/06/de-ce-nu-sunt-evolutionist.html

Pentru chestiuni mai subtile relevante pentru teoria evoluției se poate citi aici:
http://virgilalexandruiordache.blogspot.com/2011/06/creatie-si-evolutie-sau-despre.html
http://virgilalexandruiordache.blogspot.com/2011/09/reconstructia-obiectelor-productive-din.html
http://virgilalexandruiordache.blogspot.com/2011/09/presupozitii-ale-teoriilor-selectiei.html
http://www.cesec.ro/pdf/Iordache_Staicu_2009.pdf

Provocarea este să dau răspunsuri simple și clare.

Cel ce a împlinit o poruncă să aștepte ispita pentru ea

Citat: Păcatele de odinioară, pomenite special după chipul lor, vatămă pe cel cu bună nădejde. Căci dacă îi apar în cuget însoțite de întristare îl desfac de nădejde, iar dacă i se zugrăvesc fără întristare, își întipăresc din nou vechea întinăciune (Marcu Ascetul).

Comentariu: lipsa de control asupra propriei memorii obligă la smerenie. Idealul de a deveni un om nou se lovește de imposibilitatea depășirii firescului identității în timp (endurante) cu propriul eu. Demersul de schimbare rămâne rațional doar prin raportare la sinele profund, dezgolit de determinări lumești, deși accesibil doar din lume. Puterea de a te raporta la acest sine este dar de la Dumnezeu. Alegerea de a trăi sau nu la limita lumii fiind cu eul în lume este alegerea proprie, făcută posibilă de această putere. Amintirile păcatelor se înșiră moarte pe caldarâmul drumului bine ales doar prin harul primit la al doilea botez. Această stare de fapt dă nădejde, iar prezența terapeutică a lor teamă. Teama este depășită doar prin dragoste reciprocă. De aici liniștea, o liniște posibilă doar prin traversarea permanentă a propriei ființe de un flux de putere care este a Altcuiva. Liniștea unei cascade care se ascultă pe ea însăși știind că nu este întreg râul.

Rolul judecății la Nil Ascetul

Citat (interpretare la Jud. XV, 4): Căci cel ce poate înțelege cursa plănuită de gândurile viclene de la răsărirea lor, trecând peste începuturi (căci acestea se prefac la intrare că sunt cuvioase, uneltind să ajungă la țintă), va vădi din compararea sfârșiturilor (cozilor) întreolaltă ticăloșia gândurilor. Aceasta înseamnă că, legând coadă de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă pe față.

Comentariu: Judecata este meta-analiză a gândurilor propriului eu. Ea nu poate fi făcută din fluxul gândirii, al trăirii mai general, ci doar prin ridicarea pe o treaptă reflexivă, în care ne raportăm la gândurile aparent proprii ca la ale altuia și discernem pe cele rele (diavolești) de cele bune (dumnezeiești) sau de cele neutre (umane, obiective, neancorate într-un scop, într-un interes, descriptive, zis actualmente științifice). Analiza este nu doar logică, ci și asociativă, prin cunoașterea mediului de gânduri care vor însoți ulterior gândul inițial. Judecata la Nil este un soi de silogism moral cuplat cu o cauzalitate psihologică (cuplată cu posibila făptuire naturală, deci nu una speculativă, ideală) în măsură să anticipeze traiectoria sufletului în spațiul său de stare și creșterea riscului căderii, adică al făptuirii externe a ce e rău. Expertiza specifică omului judecat (surprinzător de convergentă cu noțiune comună, de bun simț, de "om judecat") include rațiunea în sens restrâns (gândirea logică) aplicată unui experiențe vaste de viață. Cauzalitatea sufletească nu este reconstruibilă raționalist, și cu atât mai puțin făptuirea bună (nu poate fi deduse din niște premize discursive, este inaccesibilă omului doar inteligent, dar neexperimentat). Judecata în acest sens a omului tânăr este fundamental viciată prin absența experienței, raportarea la o autoritate externă cu experiență de viață și dovedit morală prin fapte la data raportării fiind esențială pentru un comportament moral adecvat al persoanei tinere. Pentru Nil Ascetul și în general pentru gândirea ortodoxă acest om privilegiat este duhovnicul experimentat, care vorbește nu din cărți despre virtute și modul de dobândire a ei, ci din propria experiență. Unui intelectual curat prin dăruirea de a fi bun și citit prin efort personal (unui profesionist al eticii moral în viața de zi cu zi pentru că așa este el) îi va fi preferat ca sfătuitor un păcătos neprofesionist curățit total, care cunoaște vicleșugurile gândurilor și le-a învins. Acestei paradigme conservatoare îi este opus de câteva secole proiectul raționalist al vieții bune, iar de câteva decenii avem și tentative de cuplare a unui raționalism decent, auto-limitativ, cu valoarea tradiției (cum este  încercarea hayekiană), fără însă ca ele să aibă vreun succes pe scară largă, pentru că reclamă cel mai mare efort cognitiv și solicită simultan de la persoana care le asumă opțiuni valorice aparent incompatibile: atât libertate, cât și ascultare. Insuccesul lor vine din faptul că nu au înțeles că atât libertatea cât și ascultare sunt subsumate valoric dragostei. Judecata de orice fel aduce vreun folos durabil doar dacă este făcută pe un fond de iubire.

For an evolutionary concept of objective time

The reconstruction of the past and the projection of the future require a time concept. It is not necessary logically that this concept is an objective one, i.e. an inter-subjectively accepted one. But as the subject is interested in projects related to other human and in particular in common projects (using other persons, or being used by other persons) there is a practical need for an objective concept of time.

My hypothesis is that the objective character of the concept of time is the result of the cultural evolution. The concept of time is a conceptual resource needed to implement various human projects, an internal resource of the explanatory projects – for instance, and, ceteris paribus, it can induce the positive selection of alternative projects. This would mean that the objective (the ontic) time is relative to particular productive variables (“goals”) specific to the peculiar project involved in the process of cultural selection. The concepts of time could be different from one type of selection to another, in particular from the selection of religious discourses to the selection of theories in physics.

As models of the physical space are different, models of the ontic time would be different. The assumption that there is an “a priori” general concept of the time would be false, although relative to some types of discourses one could speak of a relatively “a priory” concept of time.

The really a priory concept of time is the phenomenological one (ontological in the Heideggerian sense). For the ontic time there is a competition between models culturally dependent.

In this framework one can ask the following question: what concept of time, if any, is needed for a Darwinian theory of selection? At what scale? With what kind of metric? Is the concept of time needed for a theory of evolution (as package of coherent theories dealing with variation, selection and transmission) homogenous over the involved theories?

I suspect that there is no need in a theory of selection for a concept of time with a scale longer than the order of the several life cycles of the selection units. In particular there is no need for an infinite time. The cultural pressure for a large scale time is coming from other theories, physical ones, and its acceptance or rejection is a matter of cultural selection. The formal structure of any theory of selection may be phenomenologically rooted, and ontologically fundamental.

The dispute between the defenders of the time frame of the creation of the world by God and those of the appearance of the Universe by Big Bang may be simply confusing apples with pears, as there is no selection pressure between religious and scientific discourses to the extent that they are part of projects with different types of productive variables (“goals”).

The objective time is a matter of thinking, of constructing discursively models of beings, of instituting regional realities with these models applied to the phenomena, and using the ideas for practical projects. The phenomenological time is a matter of being.


The objective (ontic) time is a trait of projects adapted to the structure of the world. Physical and Christian time cannot be the same, because the meaning of the term world in the two discourses is different and the purposes for which these discourses have been built are different. The ontologic time is the structuring of the world, and its formal structure is, hypothetically, one way towards interpreting what could mean "Creation of the world".


A scholarly hypothesis is that Heidegger's Sein und Zeit problematic is convergent with a theology understood in the authentic orthodox sense (i.e. as a practical enterprise),  that it has to be lived in order to be really understood, although Heidegger started from an occidental theology. More generally, phenomenology would have a strong empirical penchant, would be not just theoretical analyses, but a recovering approach of the philosophy in the original sense.