Din viața părintelui Justin Pârvu

"Pentru Sfinția Sa, ca de altfel pentru mulți alți intelectuali, oameni de cultură, slujitori ai sfintelor altare, suferințele îndurate în închisoare au constituit o cale martirică de curățire a păcatelor neamului, iar pe de altă parte, o adevărată școală a muceniciei și academie a sfințeniei, care „au creat caractere și au conferit morală indivizilor, au creat patrioți...”.

Asemenea multor altor deținuți politici, Părintele Justin, privind cu iertare pe cei care i-au torționat, mărturisea: „În pușcărie am cunoscut umilința, smerenia adevărată și dezinteresul trupesc pe care îl dobândești doar atunci când știi că nu mai există nici o salvare. De la o zi la alta, îți vedeai viața sfârșită și momentul morții. Când se auzeau bătăi la ușile de la etaj, știai că urma să scoată câte două, trei cadavre, să le ducă la morgă. Scriam cuvinte în latină, greacă, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a menține mereu o atmosferă... suportabilă, dar zilnic treceam prin fața camerei odioase - morga. Morga devenise neîncăpătoare. Dădeau pe-afară cadavrele și a doua zi, a treia zi erau azvârlite într-un car. Înainte, li se vârâse cadavrelor în regiunea inimii o suliță specială, să fie siguri că mortul nu evadează. Apoi îl duceau și-l aruncau pe maluri, unde era acoperit de țărână. Asta se petrecea la Gherla. Așa era și Aiudul, bineînțeles”.

Mulțimea anilor petrecuți în acest regim inuman, la Aiud, tânărul monah, întărit în mărturisirea credinței și în răbdare, îi socotea după crenguța unei plante din fereastră. În momentul în care a intrat în celulă, era groasă ca o nuielușă. Când a părăsit Aiudul, devenise un copac, ocupând toată lărgimea ferestrei, împiedicând chiar pătrunderea oricărui sunet. Tot aici, „în muzica zăvoarelor și a lanțurilor”, în aceste adevărate „fabrici de martiri”, a deprins adevărata rugăciune, născută din jertă și suferință, din iubire și dăruire de sine; dragostea și mila față de aproapele, rezistența în fața chinurilor și nădejdea în libertatea morală.

Dintre amintirile frumoase pe care le păstra din închisoare, Părintele Justin vorbea despre încurajarea pe care o primeau deținuții prin credință și cultură, despre rolul pe care l-au avut colegi de Aiud, precum Radu Gyr, Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic, în întărirea caracterelor în fața suferinței și a umilinței. „Atât Nichifor Crainic, cât și Radu Gyr, Voiculescu, mărturisea mai târziu Preacuvioșia Sa, pentru noi au fost salvatorii, poate, a miilor și miilor de tineri care eram încarcerați în celulele Aiudului, ale Piteștiului, ale Gherlei. Poeziile lor au fost niște rugăciuni trăite, cu care tineretul s-a identificat în zilele acelea negre. Când ascultai sau învățai o poezie precum „Iisus în celulă” sau „Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane!” sau „Fața lui Iisus” sau alte poezii, care aveau un caracter atât de îmbărbătare, cât și de viață, de interiorizare, dar era și elan de dăruire, de jertfă, nu te mai simțeai că ești tu acolo, fie că asta se întâmpla după zece - doisprezece ani de temniță. Chiar dacă aveai pedeapsă de muncă silnică sau de temniță grea, trăiai mereu această viziune a acestor mari luptători”"

 

 

 

___

Sursa textului: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/parintele-arhimandrit-justin-parvu-erou-al-demnitatii-nationale-aparator-al
Foto: Emilia Cojoc procesată V.I.