Limba (nu) ne vorbește și (nici nu) o vorbim

Niciodată nu l-am iubit pe Heidegger de după Kehre. Mi s-a părut că e o justificare a asumării unui rol istoric în dauna celui de a gândi ontologia, o capitulare în fața conceptului istoric de timp în dauna rădăcinilor fundamentale ale lui, a temporalității, în fond a ființei. În loc ca istoria să fie interpretată prin temporalitate și să îi înțelegem relativitatea ca reconstrucție umană, punem structurile fundamentale în slujba istoriei și pretindem că există o istorie privilegiată. În particular o limbă anume care ne vorbește.

Aș putea spune simplu: nu limba ne vorbește, ci fiecare vorbește limba și împreună inventăm o limbă despre care spunem retrospectiv că ne vorbește. Dar ar fi și asta simplist, privilegiind o anumită perspectivă, a autorilor și vorbitorilor creatori de limbă.

Intuiția ar fi ca nu există un primat al ontologicului asupra onticului, cum pretinde Heidegger cel dinainte de Kehre, și nici invers, cum pretinde cel de după, ci sunt într-o relație mai subtilă de întemeiere reciprocă, dar diferită ca fel întemeiere, și fiecare are primatul ei de un anume fel.

Alte persoane decât noi de azi sunt răspunzătoare pentru felul în care au făcut sa ne vorbească limba pe noi, dar noi suntem la fel de responsabili pentru ce facem cu limba pe care o vorbim în prezent și care va vorbi alte persoane în viitor. Centrală moral ontologic e responsabilitatea noastră prezentă prin care prelucrăm trecutul primit și reconstruit ca sa proiectăm viitorul. Din clipa în care am decis să facem ceva cu noi înșine vorbim limba care ne-a vorbit cât eram în pasivitate sau mințire de sine. Talentul combinat cu caracterul dispare doar o dată cu limba în care se manifestă. Că ele nu dau semne să dispară sunt și textele astea, în care oamenii uită să mai vorbească despre eul lor, chiar dacă mai folosesc și persoana întâia singular sau plural vorbiți fiind de limbă :) De unde rezultă că separarea dintre a vorbi și a fi vorbit este doar într-o reconstrucție filosofică, reflectând funcții ale gândirii și limbajului, nu și în timpul ontic, fizicalist. În acesta în același speach sau paragraf scris putem detecta și una și alta la fel de bine.

În orice caz, la început a fost cuvântul :)