Rotația virtuților

Ne este dificil să sărutăm mâna preotului beat din șanț pentru că nu putem respecta porunca “Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” (Luca, 6, 37). Gândirea critică, asumarea meritului ca principiu de ierarhizare a comportamentelor și oamenilor care le au, virtuțile liberalismului, ne împiedică, probabil, să respectăm această poruncă. Problema generală din spatele dificultății particulare mi se pare a fi, în contextual socio-politic actual, cum să practicăm și virtuțile creștine, dar și virtuțile care permit o democrație funcțională (să le numim virtuțile liberale).

O idee ar putea fi, ca început de discuție, o analiză a principiului propriei corențe.  Filosofic ea ar ține de problema identității personale, sub-problema coerenței valorilor asumate pentru construirea propriului proiect de viață și a modului de întemeiere a lor. Ne-ar interesa așadar ce fel de om trebuie să fiu, mai degrabă decât ce trebuie să fac, care ar rămâne o chestiune subsumată primei. Câteva întrebări în acest sens, la care nu am un răspuns, reflectă doar niște intuiții :

·         Poate exista o unitate a virtuților ? Principiul unitatii cunoașterii si a gandirii are o valoare euristică filosofică, dar nu este asigurat în nici un fel argumentativ. Mai degrabă realitatea culturală arată că nu există această unitate. Desigur asta nu înseamnă că nu ar trebui să existe o astfel de unitate.

·         Acceptând că principiul unității reflectă o nevoie umană, să căutăm o unitate logico-argumentativă, sau mai degrabă una funcțională ?

·         În contextul vieții personale ca proiect personal : de ce ne-am aștepta ca unele și aceleași virtuți să fie funcționale în toate subproiectele  vieții personale ? Dacă există o diversitate de proiecte și de etape de implementare a lor, de ce nu am avea virtuți caracteristice unor etape funcționale (exemple de etape posibile fenomenologic, adaptat după teoria managementului ciclului de proiect: a deschiderii - formulării, a implicării-realizării, a evaluării atingerii scopului, a analizei critic-obiective post-proiect), apoi virtuți asociate funcțional unor tipuri diferite de proiecte, sau virtuți foarte generale caracteristice pachetului de proiecte ca ansamblu, programului de viață ca întreg (îmi vine aici în minte doar discernământul).

Metaforic, așa cum în agricultură doar rotația culturilor poate asigura folosirea bună a pământului, poate că și în viață rotația virtuților ar putea asigura trăirea bună. Iar dacă suntem posesorii unor pământuri diferite, precum fermierii am putea practica diverse virtuți în terenuri diferite ale vieții noastre, sincronic și diacronic, cu observația că sincronic în viața personală de fapt nu există, ci este diacronic la diferite scări de timp.

Între proiecte și terenuri existențiale pe care le practicăm există o anumită decuplare funcțională, parțială (dacă rezultatele lor interferă în cadrul vieții noastre), sau totală (principial de ne-exclus, pentru că interferența cere un anumit timp pe scara obiectivată și nu este asigurată în condițiile finitudinii vieții pe scara timpului obiectivat).

În cazul preotului din șanț, între virtutea de a gândi critic și virtutea de a nu judeca se poate face o decuplare funcțională, observând că nu are nici un rost, că nu servește nici unui scop al vieții mele să aplic o gândire specifică unei organizații meritocratice în cazul relației cu acel preot, iar această decuplare funcțională se poate susține teoretizant în amonte de faptele mele pregătind faptele sau post-factum raționalizând faptele și argumentând că există o distincție între fapte și persoana preotului, că gândirea critică a mea se aplică comportamentelor, nu caracterelor unitare ca entități rezultate dintr-un sistem de virtuți coerente logic. Desigur, pot găsi și scheme de argumentare care să îmi permită să susțin și fapta de a nu săruta mâna preotului din șanț. Pentru cuplarea sau decuplarea unor regiuni diferite ale vieții cred că argumentele nu pot fi decât ideologice în natură, subsumate scopului de etapă sau global. Prioritatea rațiunamentului asupra concluziilor se manifestă doar intra-regional (în demersul de tip științific, în cel de tip filosofic, în altele constrânse metodologic pentru a asigura produe culturale de un anumit tip și cu un anumit folos obiectiv).

Cam aceasta este reprezentarea discursivă pe baza căreia pot săruta mâna unui preot beat în șanț, ca parte a unui proiect de mântuire relevant pentru ansamblul vieții, în timp ce poate că mintea îmi fuge imediat după la soluții instituționale pentru construcția unei meritocrații funcționale în universități, ca parte a unui proiect regional asociat terenului organizațional academic. 

Sau la cu totul altceva.