(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/universitatea-din-bucurești-a-facut-istorie/ )
Unora le sunt suficienți cei șapte ani de acasă ca să fie educați, altora le este necesară școala cu tot cu universitate, iar pentru unii se pare că nu ajunge nici o țară întreagă. A trebuit o țară cu tot cu diaspora ei pentru ca domnul Ponta să renunțe la ce a dobândit prin încălcarea regulilor academice.
Unora le sunt suficienți cei șapte ani de acasă ca să fie educați, altora le este necesară școala cu tot cu universitate, iar pentru unii se pare că nu ajunge nici o țară întreagă. A trebuit o țară cu tot cu diaspora ei pentru ca domnul Ponta să renunțe la ce a dobândit prin încălcarea regulilor academice.
Nu are importanță dacă anunțul domniei sale se poate pune în practică.
Importantă este recunoașterea publică a faptei. Nu cred că va exista un efect
politic al acestei recunoașteri, însă efectul în sistemul de educație este deja
important. Prin schimbarea modelelor, prin blocare anti-reformei, prin
stimularea alegerilor bune.
În ce privește modelele, pe de o parte masculul alfa al fraudei academice
și-a revizuit comportamentul, subminând pe toți cei care continuau acest tip de
practici sub umbrela sa simbolică. Pe de altă parte, accentul public,
reflectoarele se pot acum muta de pe un model negativ pe modelele pozitive. Pot
fi puși în lumină cei care au acționat într-un mediu politic ostil doar pentru
valorile perene. Pe oamenii care au cunoscut ce este onoarea comunității
academice și au apărat-o.
Nu are rost să le pronunț numele, sunt genul de oameni care ar dezaproba o
astfel de aclamare. Dar nu mă pot împiedica să spun că prin aceste persoane
Universitatea din București a făcut istorie. Înțeleg prin asta că a contribuit în
mod decisiv la evoluția culturală a României. Diagnosticarea acelei teze de doctorat ca ceea ce este nu
mai poate apărea pentru nimeni ca un idealism perdant, ca o eroare politică în
măsură să ducă în mod cronic la subfinanțarea activității didactice și de
cercetare. Prin succesul ei practic este un gest de curaj, acel gen de curaj
care schimbă stările de lucruri în mod decisiv.
Trebuie spus public că în comunitatea academică a Universității din
București circula deja înainte de alegeri o listă cu viitoarea conducere
posibilă. Nu este exclus ca așa zisele proteste studențești recente să fie pe
aceeași direcție, prin inerția unor jocuri antamate mai demult.
Domnul Ponta a tăiat elanul grupurilor care doreau ca pentru bani și
avantaje politice să pună cea mai importantă instituție academică din România
la remorca celor aflați la putere. Domnul Ponta a urmărit doar interesul lui
egoist de rebrănduire politică și a sacrificat fără milă pe cei care l-au
susținut în acoperirea fraudei academice, în politica minciunii și imposturii. Un
sincer bravo.
Mecanismul prin care comportamentul domnului Ponta s-a schimbat reflectă o
gândire strict utilitaristă. Dacă nu pierdea, ar fi continuat să coordoneze reconstruirea
țării conform standardelor sale. Pentru că a pierdut, trebuie să accepte să se
schimbe pentru a face față condițiilor care reflectă valorile grupului
câștigător. O dată acest pas făcut, toți cei aflați în situații similare în comunitatea
academică vor acționa ca niște actori economici standard, raționali, și vor
face la fel, mai devreme sau mai târziu.
Noul ministru al educației poate să stimuleze acest proces, sau poate să îl
inhibe, cel puțin pentru o vreme, până la schimbarea puterii. Cineva care l-a
cunoscut personal mi-a spus că e un om serios. Singurul lucru pe care i l-ar fi
reproșat ar fi că pe vremuri își primea oaspeții întru ale cercetării ca la
întâlnirile de afaceri, cu trabucuri scumpe pe masă și toate accesoriile
necesare. Acum este cu siguranță momentul să schimbe acest stil de lucru, să
treacă de la modelul antreprenorial exagerat la un model axat pe
responsabilitate socială și onoare. Să sacrifice și dânsul interesele personale ale celor care l-au propulsat acolo pentru binele acestei țări. Să facă și domnia
sa istorie.
Asta așteptăm.
___
Notă pentru cititorii textelor mele:
Următoarele circa șase luni nu voi mai avea contribuții pe Contributors. Am
datoria morală să finalizez câteva proiecte culturale la care m-am angajat în
fața unor oameni care mi-au acordat încrederea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu