(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/cultura/un-cadru-pentru-analiza-controverselor-valorice-din-jurul-atentatului-din-fran%C8%9Ba/ )
Este un fapt că unii susțin preluarea mesajului sunt Charlie, iar alții nu îl susțin. În acest text propun cadrul enunțat în titlu pentru a analiza aceste controverse. Va rezulta că aceste controverse reflectă însuși modul de funcționare al unei societăți pluraliste, că ele sunt ceva bun. Ceva rău ar fi fost să avem un răspuns unitar, aceeași opinie monolitică.
Este un fapt că unii susțin preluarea mesajului sunt Charlie, iar alții nu îl susțin. În acest text propun cadrul enunțat în titlu pentru a analiza aceste controverse. Va rezulta că aceste controverse reflectă însuși modul de funcționare al unei societăți pluraliste, că ele sunt ceva bun. Ceva rău ar fi fost să avem un răspuns unitar, aceeași opinie monolitică.
Luările de poziție din presă și din
societatea civilă cu privire la atentatul din Franța fac referire la trei
valori publice: libertatea de expresie, bunul gust/simț și discernământul. Fiecare
dintre variabilele valorice este independentă de celelalte și pe o scară
nominală poate avea cel puțin două valori de realizare, da sa nu, care se pot
combina unele cu altele Dau exemplu în tabelul de mai jos pentru libertatea de
expresie și pentru gust.
Libertate
de expresie
|
||
Gust
|
Da, Da
|
Dacă Nu
există libertate de expresie problema gustului în exprimare nu se mai pune
|
Da, Nu
|
Din inspectarea tabelului de mai sus ne
dăm imediat seama că libertatea de expresie este prioritară în raport cu
gustul, dar și că valorile de realizare binare nu sunt satisfăcătoare, ne
trebuie o variabilă ordinală cu mai multe valori de realizare, de exemplu
libertate de expresie totală, multă, ceva mai puțin multă, puțină, foarte
puțină, deloc. Orice libertate de expresie diferită de zero poate fi combinată
cu diferite grade de realizare ale bunului gust/simț.
Fără a mai prezenta tabele care ar complica
inutil un text publicistic e limpede că orice combinație de grad de libertate
de expresie diferit de zero cu grad de bun gust/simț poate fi cuplată un grad
de discernământ în raport cu conținutul și oportunitatea rezultatului
exprimării. Și discernâmântul admite grade de comparație, deci vom avea ca
valori de realizare ceva de genul mult, mai puțin, deloc. O altă observație este că discernământul
poate impune autocenzura, adică alegerea voluntară a gradului de realizare zero
pentru exercitarea libertății de expresie. La gradul de realizare zero,
discernământul poate fi maxim (de unde și vorba dacă tăceai, filosof rămâneai).
Asta înseamnă că discernământul este o valoare publică nu neapărat mai înaltă
decât libertatea de expresie (cel puțin în această schemă), dar în nici un caz
inferioră, subordonată acesteia. Cele două sunt independente și pe același
palier normativ, să zicem, iar bunul gust/simț este independent de cele două,
dar pe un palier normativ mai coborât, secund.
Rezultatul practic este că a nu prelua
mesajul sunt Charlie cu argumente care fac apel la bun gust nu se justifică
rațional, pentru că subminez libertatea de expresie care permite însuși bunul
gust/simț în exprimare, dar se justifică pe baza unor argumente care fac apel
la discernământ.
Rezultatul practic de mai sus poate fi
dezvoltat mai departe observând că fapta făcută cu discernământ este dependentă
de context, nu are caracteristici doar intrinseci (cu referire la ce fac sau
spun efectiv), ci și relaționale. De fapt asta este dificultatea majoră în a
avea a discernământ, că trebuie să decidem permanent ce facem fără reguli clare
ce fac în funcție de ce se întâmplă în jurul nostru, de când se întâmplă, unde
se întâmplă, de rolul pe care îl exercit în acel moment (părinte, la serviciu,
cu prietenii la o onomastică, etc). Rezultatul practic al acestei observații
este că pentru unii oameni este un act de discernământ să preia mesajul sunt
Charlie (de exemplu pentru un președinte de stat, un șef de guvern al unui stat
NATO, dar poate că nu și pentru unul al unui stat musulman radical), prin asta
va apăra libertatea de expresie, iar pentru alții poate fi un act de
discernământ să nu preia mesajul (de exemplu pentru un profesor de religie, un
gânditor analitic, etc).
O altă distincție care poate structura de
dezbatere este caracterul obiectiv sau nu al măsurării variabilelor. Libertatea
de expresie are un caracter obiectiv la nivelul întregii societăți, bunul gust
o obiectivitate în grupuri mai mici, iar discernământul unei fapte discursive e
inevaluabil ante-factum pe baza unui lanț argumentativ, ci doar intuitiv de
către cei care îl au, și e evaluabil obiectiv doar post-factum, prin efectele
faptei.
O penultimă observație este că libertatea
de expresie est în situația posibilității de a genera paradoxuri înrudite cu
paradoxul mincinosului (eu mint când spun că mint), și anume nu poate fi în mod
onest, rațional, apărător al libertății de expresie prin limitarea libertății
de expresie, de exemplu prin condamnarea celor care nu vor să preia mesajul
sunt Charlie (datorez această idee textelor unei alte persoane).
În fine, dificultăți majore ale oricărei
societăți pluraliste sunt că nu se pot maximiza toate valorile simultan și nici
măcar nu se pot agrega la nivel social preferințele oamenilor care ierarhizează
fiecare în parte valorile, în cazul nostru care pun deasupra discernământul,
sau libertatea de expresie, sau, în mod irațional, bunul gust.
Dificultățile majore menționate în ultimul
paragraf pot fi depășite într-un singur fel, cred : nu printr-un unic
discurs rațional al vreunui înțelept, ci prin dialog permanent exercitat între
cetățenii corpului politic, politicieni de profesie sau membri ai societății
civile. Altfel spus libertatea de expresie este o condiție necsară pentru
însăși funcționarea societății pluraliste.
Dar nu este și o condiție suficientă,
cred. Dacă acest dialog va fi exercitat cu discernământ.
Să nu uităm însă că discernământul este
ceva greu de evaluat obiectiv ante-factum, prin urmare trebuie să ne străduim
permanent și să avem curaj să ne exprimăm. De aceea obiectiv vorbind libertatea
de expresie este cumva prioritară mereu pe termen scurt în raport cu
discernământul, ca ceva ceva ce poate fi apărat în mod eficient aici și acum,
în timp ce la discernământ se poate face doar apel, și poate fi favorizat prin
investiții strategice în formare umană completă, oricum are avea loc aceasta,
adică poate fi apărat doar printr-un efort strategic, pe termen lung.
Sau, ca să revenim de unde am plecat, am
putea fi Charlie aici și acum, unii dintre noi, fără ca prin asta să vrem să
fim Charlie pentru totdeauna, ci să vrem să fim doar ceea ce suntem fiecare
dintre noi. Cel puțin imediat după atentat cu toții am fost Charlie, așa
cred.
Mai departe de acel moment important este
să gândim pe cont propriu, să ne exprimăm și să ascultăm și ce au ceilalți de
spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu