În acest text susțin ideea că
alături de cele două partide mari
raționaliste din România, PSD și PNL, este necesar încă unul puternic de centru
dreapta democrat-creștin. În acest moment nișa e parțial ocupată de PMP, un
partid oportunist care nu răspunde nevoilor societății românești, ci
intereselor de grup ale celor care l-au creat în scopul perpetuării politice
după ce rolul lor istoric, important de altfel, s-a terminat [1].
Dezbaterile din timpul alegerilor prezidențiale au evidențiat două moduri
de gândire în zona civică și politică de dreapta. Un mod raționalist, top-down
în construirea opiniilor și cunoașterii, care iubește unitatea de acțiune în
numele rațiunii, și un mod post-raționalist, de tip mâna invizibilă bazată pe
mecanisme evolutive, care iubește diversitatea chiar și atunci când
manifestarea ei deranjează pe termen scurt, întrucât asumă o modestie a
posibilităților gândirii omenești și e conștient că fiecare intervenție publică
joacă rolul unei potențiale mutații culturale, când nu e reafirmarea
viabilității unei specii culturale, eventual politice, care a avut deja un
anumit succes.
Rezultatul alegerilor prezidențiale este o confirmare empirică a faptului
că o dreaptă cu competiție ideologică internă, post-raționalistă, este mai
eficientă decât una centralizată. Candidatul Iohannis a câștigat doar pentru că
a fost susținut de alegătorii altor candidate, oameni care altminteri nu l-ar
fi susținut cu toții. Strategia
toți pentru Iohannis de la bun început ar fi dus la succesului domnului Ponta,
vocile multiple independente care să dea credibilitate discursului de protest
împotriva abuzurilor asupra celor din diaspora nu ar fi existat.
Dacă succesul dreptei a fost asigurat prin competiție în interiorul
dreptei, ce interes ar avea cetățenii să nu mai existe competiție de acum
încolo ? Interesul este exclusiv al partidelor raționaliste, nu al
societății.
Argument pentru depășirea
raționalismului în politică
Un argument teoretic pentru depășirea raționalismului poate fi schițat pe
scurt astfel [2]:
·
omul
nu are o minte infinit de puternică;
·
atâta vreme cât societea e suficient de simplă omul poate să aibă un model
conceptual, o reprezentare ideologică explicită a funcționării ei: aceste
ideologii raționaliste sunt bine adaptate nevoilor politice ale omului în
condiții suficient de simple;
·
după
ce societatea devine foarte complicată nimeni nu mai poate să cunoască, necum
să priceapă tot ce se întâmplă într-o societate: în aceste condiții ideologiile
raționaliste singure nu mai sunt bine adaptate nevoilor politice ale omului,
avem nevoie de o populație de ideologii pe care să le folosească oameni aflați
în competiție; raționaliștii;
·
în
acest condiții de complexitate crescută putem avea reprezentări unitare numai cu
privire la principiile de funcționare ale societății, nu și cu privire la
diverse acțiuni specifice și ideologiile care le justifică ; nu putem ști
exact la ce duc diversele acțiuni pe termen lung, evaluăm doar în funcție de
consecințele practice : asta înseamnă că nu putem face planuri de
dezvoltare ale societății pe termene excesiv de lungi și că dezvoltarea
societății e bine să fie rezultatul echilibrat al interacțiunii dintre stat –
care asigură funcționalitatea cadrului instituțional formal, și cetățeni – care
au diverse inițiative de acțiune ;
·
în
aceste condiții e recomandabil să nu îți tai crăcile ideologice de sub picioare
nici când acestea par vetuste și nu le vezi utilitatea directă, de exemplu în
cazul celor religioase. În fond ele sunt rezultatul inițiativelor de acțiune
ale unor cetățeni. Te afli într-un frunziș complicat în care nu mai ști dacă ce
pare solid e de fapt putred pe undeva, iar ce pare fragil e de fapt bine
consolidat prin împletirea cu alte liane din zonă. Atitutinea rațională nu mai
e să faci pe mizezi excesiv pe rațiune ca în iluminism și să spui tu cum
trebuie să crească arborele și pădurea, ci să le lași să crească și să îți vezi
de inițiativele tale private în aceste condiții dinamice doar parțial
controlabile.
·
În
aceste condiții de complexitare ridicată ai nevoie de o minte deschisă și
adaptabilă. Dacă o cracă ideologică o să se usuce și o să moară, va muri pentru
că nu mai vrea nimeni să stea pe ea, nu pentru că o tai tu în numele binelui
comun (desigur că poți încerca să o tai într-o competiție pentru putere, dar nu
mai poți avea pretenția că slujești interesul public atunci când faci asta).
·
În
aceste condiții de complexitate ridicată reprezentarea rațională a binelui
comun este cea a unui cadru formal care permite manifestarea unei competiții
nedistructive și a altor tipuri de relații (contractuale formale, dar și
informale) între adepții diferitelor moduri de viață și valori de fond structurante
ale existenței personale.
Nimeni nu mai poate gândi eficient marea arhitectură a unei societăți
informaționale contemporane cu tendințe de globalizare. Și nici măcar a unui
sistem politic. N-avem mintea suficient de puternică pentru asta. Structura
societății și a sistemului politic rezultă din multiple inițiative într-un
cadru cât mai neutru valoric cu putință, iar tendința naturală de acaparare a
cadrului de către deținătorii unui sistem de valori sau a altuia trebuie ținută
sub control permanent, inclusiv prin existența a multiple centre de decizie în
stat relativ independente (de exemplu centrul de putere Curtea Constituțională
e cel care a blocat acapararea totală a cadrului de către cleptocrații
post-comuniști).
Într-o democrație complexă creativitatea și eficiența rezultă din inițiative
locale decuplate care nu mai pot fi prinse într-o unică reprezentare globală și
simultan detaliată a proceselor implicate.
Aspecte instituționale
Caracterul dominant al discursului liberal raționalist (dreapta iluministă)
în politica și societatea civilă românească e stabilizat în mod direct de
existența partidului liberal actual și indirect de existența competitorului său
de stânga.
Alte surse de stabilizare directă sunt :
·
diverse
organizații neguvernamentale cu origine iluministă elitiste, deținători inițiați
ai înțelepciunii de vreun fel, distribuiți în toate organizațiile politice
raționaliste care susțin acest mod de abordare.
·
puterea
disproporționat de mare a serviciilor de informații în raport cu societate
civilă care ar putea genera organizații politice noi, cu oameni distribuiți în
toate organizațiile politice care susțin o abordare raționalistă.
·
faptul
că societatea românească nu e încă suficient de complexă pentru ca pretențiile
de a putea fi gestionată raționalist să apare în mod evident ca fiind de
nesusținut.
Însăși complexificarea scocietății peste un anumit prag este inhibată
instituțional de dominanții actuali pentru că este împotriva interesului celor
care ocupă centrele de decizie și distribuire a resurselor pe baze susținut
prin retorici raționaliste. Cu o societate puternic descentralizată
raționalismul de stânga, de dreapta sau de stat neidologic nu mai pot avea
garanția unde se duc banii și către cine, ci doar în ce zonă și pentru ce
scopuri de interes public.
Competiția între cele două tipuri de raționalism a fost utilă pentru
depășirea stării autoritariste a societății, însă în această perioadă în care
România tinde să se complexifice există un interes de cooperare între
raționaliști pentru a bloca diversificarea internă a societății dincolo de
pragul controlabil direct de către ei.
O dreaptă post-iluministă nu înseamnă dispariția abordărilor raționaliste,
ci coexistența lor cu alte abordări politice compatibile cu cadrul formal de
funcționare al statului democratic. Înseamnă doar o distribuire a puterii în
multiple centre.
Aplicare
A trecut suficient de mult timp de la alegerile prezidențiale de anul
trecut pentru a avea o opinie consolidată cu privire la ce se întâmplă din
punct de vedere politic.
Atmosfera e stătută, nimic nu s-a schimbat în mai bine pentru cetățeni. În
educație, care s-a spus că va fi o prioritate pentru noul președinte și PNL,
continuă politicile antireformă cu tactica picăturii chinezești. Finanțarea
cercetării este la pământ, banii s-au dat cu câteva zile înainte de Paști. Din
sistemul de sănătate medicii pleacă pe capete.
În pofida faptului că intervine exclusiv în interes personal și grupal,
fostul președinte este singurul care dinamizează discursul public împotriva blocului
partidelor raționaliste. Dacă nu ne place că o face dânsul, atunci trebuie să
punem ceva în loc. Trebuie să producem un discurs politic care să fie capabil
să miște politicile publice de interes pentru oameni, să producă o opoziție
reală, nu doar protocol și vizite la Majestatea Sa, dar care să fie detașat de
anturajul fostului președinte.
În condițiile din România o combinație de tip hayekian între pilonul
valorilor tradiției și cele al valorilor democrației ar fi un partid
creștin-democrat nu doar cu numele, ci cu implicarea majoră a creștinilor
practicanți. În schema politică actuală așa ceva a fost ușor de asociat cu
excesele ortodoxiste de genul celor ale unui domn Capsali. Aceste poziții devin
însă acum extreme în discursul public, în oglindă cu cele ale ideologilor
umanismului internaționalist. Centrul poate fi ocupat de oamenii care cred atât
în valorile democratice cât și în cele creștine.
Acesta ar fi un pol de dreapta neiluminist în competiție cu interesele raționaliștilor,
iar pentru o periodă de timp și în competiție cu partidul fostului președinte,
care se va dizolva mai devreme sau mai târziu odată cu amurgul liderului său
informal.
Afilierea europeană a PNL nu poate masca faptul că acest partid nu are
nimic de a face cu creștin-democrația. PNL este un vechi reprezentat standard
al raționalismului de dreapta care a absorbit în timp tot felul de alte idei cu
singurul scop al intereselor politice pe termen scurt, recent în principal de a
face față PSD.
Este necesară o critică intensă, o opoziție puternică pe baze
creștin-democrat la un nivel vocal similar celui al fostului președinte. O
societate care nu pate produce o astfel de critică nu merită să evolueze. Trebuie
spart oligopolul raționaliștilor stabilizat acum de serviciile de informații datorită
contextului internațional turbulent pregătește terenul pe care se poate
dezvolta o creștin-democrație ca opțiune alternativă.
Nu putem accepta o competiție doar între doi dinozauri mari raționaliști de
stânga și de dreapta. Aceștia sunt mult prea specializați “trofic” și nu
pot evolua instituțional. Rolul lor social e mai degrabă de a asigura stabilitatea politică până când ne
vom putea diversifica prin organizații politice care să reflecte valorile și
interesele reale ale oamenilor și să implicarea lor.
Potențialul evolutiv al organizațiilor civice și politice mici și medii
este mult mai mare, iar asta e de folos țării. Așa cum omul e rezultatul evoluției
din mici mamifere, nu din dinozaurii hiperspecializați dominanți până în momentul
extincției lor catastrofice, la fel deologiile viitoare dominante nu vor evolua
din cele raționaliste, acestea fiind drumuri închise pentru evoluția culturală
a omenirii. Raționaliștii au creat condițiile unei evoluții culturale care a
dus la propria lor inadecvare cu noua stare a societății.
Considerați finale
Crearea unor noi centre de putere în societate prin concentrarea resurselor
într-un mod neplanificat (antreprenori din clasa de mijloc, semi-antreprenori
în cadrul unor instituții publice care derulează proiecte de valoare financiară
mare obținute prin competiție) nu poate decât să scadă prestigiul și
autoritatea raționaliștilor și să le lezeze interesele materiale. Erodarea
puterii lor e un rezultat inevitabil al evoluției societății și va duce la
formarea unui pol creștin-democrat autentic nu pentru că vrea cineva asta în
mod special, ci pentru că acestea sunt valorile majoritarilor din
România : tradițional creștine, iar acum și democratice. O dreaptă
post-iluministă va consta probabil din două partide aflate în competiție :
partidul raționalist PNL existent și un partid ancorat simultan în valorile
tradiției creștine și ale democrației. Dacă un astfel de partid se va consolida
e foarte probabil ca el să dea viitorul președinte al României după un mecanism
competitiv pe dreapta de tipul celui prin care a câștigat și actualul
președinte, cu atât mai mult cu cât o susținere neexplicită a BOR pentru
candidatul stângii raționaliste va fi exclusă în noile condiții.
Procesul de erodare a autorității raționaliștilor nu poate fi oprit decât
prin perturbări catastrofice de genul unui război, sau al unor investiții
foarte mari în înarmare ca rezultat al unei crize globale de încredere,
singurele în măsură să ducă la simplificarea din nou a structurii societății.
Din acest punct de vedere există o convergență între interesele instituționale
ale raționaliștilor de toate felurile și cele ale inamicilor lumii libere.
Înțelegerea acestui lucru când există bună credință în raport cu interesul
public și nu există blocare în proiect ar trebui să ducă la depășirea modului
de gândire raționalist.
____
Notă.
[1] Băsist nu înseamnă fan al domnului Băsescu, ci fan al rolului pe care
acesta l-a avut. Rolul fiind încheiat nu mai poate nimeni să spună că este
băsist acum, ce cel mult că a fost băsist. A fi băsist acum e la fel de
caraghios cu a fi un fan al fotbaliștilor Ozon, sau Dobrin, Costică Răducanu
sau Pele. Sentimentalismele n-au ce căuta în politică.
[2] Abordarea propusă este de tip hayekian. Un text introductiv accesibil despre Hayek se
găsește de exemplu aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu