Week-end-ul acesta am citit la
recomandarea cuiva o carte ortodoxistă în sens tare, "Lucrarea", a
domnului Ciomâzgă. Este o carte intimă. Este o carte ininteligibilă pentru
cineva care nu are cât de cât o viață ortodoxă. În măsura în care ai priceput
despre ce este vorba este lipsit de bun simț să vorbești pe fond despre ea. Ca
atare încerc câteva meta-idei de folos din punct de vedere al intereselor
publice.
Viața spirituală trăită la modul serios
într-o anumită tradiție te duce la autoconstrucția unei lumi personale și
grupale total incompatibilă cu ceea ce numim civilizație modernă. Nu e vorba
numai de acceptarea unor entități de tipuri diferite de cele asumate de științe
în teoriile lor aflate în evoluție culturală, de exemplu nevizibilele, ci și de
noțiuni diferite de cauzalitate. Luimea are cu totul alt înțeles. Chestiunea
mai puțin confortabilă este că aceste tradiții spirituale sunt mai multe. Totul
e ok câtă vreme sunt decuplate politic. Când se pune problema comunicării
într-o societate globalizată nu cred că e ceva de comunicat pe fond, lumile
sunt total incompatibile în profunzimea lor.
Din punct de vedere economic o societate
cu preocupări spirituale serioase nu poate fi competitivă în sens modern. O dată
pentru că nu produce decât strictul
necesar conform necesităților minimale pentru asceză, a doua oară pentru
că nu are nici un sens existențial să producă mult, a treia oară pentru că nu
apelează la metode economic eficiente de creștere a calității și cantității
producției. Astfel de oameni nu au îndoieli că zarzavaturile crescute în
România sunt mai bune ca altele din cauza apelor sfințite la Bobotează care îmbrățișează
toată țara, nu datotorită caracteristicilor biologice ale soiurilor, pedologice
ale solurilor și metodelor agronomice. Nefiind competitivă o astfel de
societate nu poate rezista decât prin izolare sau în cazul norocos când are la
dispoziție multe resurse naturale.
De
facto o societate cu
preocupări spirituale serioase are tendințe autoritariste. Principiul
ascultării față de îndrumător, absolut necesar pentru evoluția spirituală a
persoanei este extrapolat la nivel social printr-un artificiu retoric cu
utilitate ideologică în principiul supunerii față de conducători. O dată
stabilizată această stare politică măsura în care mai funcționează pe baze spirituale o astfel de societate e la voia lui Dumnezeu. Nu mai există nici o
posibilitate de control bottom-up, nimeni dintre oameni nu mai poate garanta că
cei în funcții își îndeplinesc rosturile. Cum însă orice e interpretabil, situația rea poate fi citită în cheie spirituală, printr-un feed-back pozitiv
care stabilizează societatea în starea respectivă.
Pe de altă parte, o societate bazată
strict pe știință nu are valențe spirituale decât pentru cineva care:
·
fie nu
știe despre ce este vorba în propoziție și supralicitează ce poate oferi
știința, acești oameni cred că atunci când mor se reintegrează circuitelor
biogeochimice;
·
fie
are o minte capabilă să baleieze cunoștințele din mai mult științe ale
naturii, sociale, umaniste și ceva părți importante ale filosofiei și se apucă
de reconstrucții ale lumii pe cont propriu pentru o soluție personală sau de
grup mic la întrebările existențiale. Acești oameni vor avea niște reprezentări
cu privire la moarte de uz personal. Ei își umpu timpul cu tot felul de lucruri
care privite din exterior sunt ridicole, de exemplu în ce sens apa este H2O,
sau dacă propoziția “zăpada este albă” e adevărată numai când zăpada este albă.
Într-o astfel de societate, bazată exclusiv
pe știință, doar o infimă minoritate poate avea preocupări spirituale, pe
criterii de inteligență și resurse disponibile pentru dobândirea cunoașterii.
Cum toată lumea ajunge să moară, iar acest fenomen e foarte vizibil în cazul
oamenilor diferiți de tine însuți, există riscul ca viața să pară a fi lipsită
de orice sens. Dar omul care crede asta nu are de ce să consume prea mult, prin
urmare pentru o producție economică mare el trebuie stimulat să uite asta,
să se considere nebun sau irațional dacă se mai gândește și la asta, să meargă
la psiholog și să se rezolve ca apoi să muncească pe brânci și să consume cât
mai mult atâta vreme cât e capabil să o facă. După ce nu mai e capabil să o
facă e problema lui.
În aceste condiții, din câte pot să îmi dau
seama, rolul civilizației bazate pe știință nu poate fi decât unul superficial
din punct de vedere existențial, dar esențial din punct de vedere politic:
evitarea războaielor între societățile între care nu poate exista comunicare pe
fond. Nu e puțin lucru. Treaba acestui fel de civilizație poate fi la
nivelul lumescului gestionat cu bun simț. Sincretismele spirituale globaliste
sunt ridicole, iar din perspectiva unei vieți spirituale tradiționale
asumate total de-a dreptul absurde.
Atâta vreme cât democrația și gândirea
liberală își asumă acest rol de fluid cultural care ține la un loc țesuturile
societăților înrădăcinate în diferite tradiții cred că au șanse de
supraviețuire. Dacă vor vrea să elimine valorile tradiției printr-un act de
explicare rațională sau impunere cred că vor dispărea la modul propriu.
Pe plan național în societăți heterogene
ca a noastră modelul practicabil mi se pare asemănător unui cozonac bogat, cum
făceau bunicile: coca e civilizația pe baze științifice în condiții de relativă
modestie cognitivă, fără supralicitări prostești, iar stafidele unite de fire
de cacaco și miez de nucă sunt insulele comunitare de oameni care vor și pot să
trăiască viața lor pentru scopuri spirituale, decuplați pe cât posibil de
ethosul consumist. Pentru diversitate și echitate culturală sunt desigur
dezirabile și niște antistafide, corespunzând grupurilor umaniste militante, cu
recomandarea să nu intre în contact direct cu stafidele pentru a nu genera
reacții explozive care să distrugă cozonacul.
Oamenii care trăiesc în lumi de felul
celor din "Lucrarea" vor încerca în permanență să se extindă în masa
cozonacului. Ceea ce propun ei ca mod de viață este însă atât de dificil încât
șansele obiective de reușită sunt nule. Nu reprezintă un pericol real pentru
cei cu interese exclusiv de consum și distracție ca să uite că vor muri. Nu mi
se pare o problemă că aceste grupuri vor să se extindă, la fel fac și cei din
antistafide, chiar dacă nu au contribuit cu nimic la generarea societăților
actuale. Important politic e ce fac cei cu atitudini sociale și politice
rezonabile. Rezonabilitatea mi se pare valoarea fundamentală a societăților
heterogene.
Să fim rezonabili cei capabili de asta, cu
atât mai mult cu cât oamenii cu preocupări spirituale hotărâte, asumate total, percep
intruziunea civilizației pe baze științifice în intimitatea lor ca fiind de
natură malefică (demonică, de fapt – ce să o mai dăm după cireș), iar
consecințele sunt anticipabile: refuzul democrației și liberalismului fie și cu
rolul de fluid circulant și răspunsul la agresiunea percepută prin
contra-agresiune din partea castei militare a societăților respective.
A bon entendeur, salut !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu