Părerea diavolulului despre organizarea concursurilor pentru cel mai bun profesor în universități

Se știe că managementul este însăși metoda de ajunge la impotență morală la orice nivel te-ai afla, șef oarecare, rector, președinte de țară, prin urmare a discuta despre cel mai bun dintr-o perspectivă managerială nu poate fi decât o cacealma. Bun e numai bunul Dumnezeu.

Și totuși, dormind eu somn lin azi noapte mi s-a arătat Marele Manager (avea copite sub robă), care mi-a spus următoarele:

“Ascultă de la Sfredelin învățătură: azi în țara mea, România, poate fi student oricine de pe stradă, iar profesor universitar oricine știe să citească după o hârtie îngălbenită. Prin urmare dacă vrei să faci pe cineva să se mândrească nu e chiar simplu, trebuie păcălit cu subtilitate făcând să pară că e vorba de ceva serios. Dacă lași să se aleagă praful de meritocrație riscăm ca oamenii cât de cât citiți să se întoarcă spre Dușmanul, să ne facă probleme ca cel de pe drumul Damascului, și chiar mai mari (N.M.: aici n-am înțeles foarte clar ce vrea să spună, dr redăm ca atare înregistrarea discuției).

Iată așadar:

·         Adună toți studenții de la Senat și spune-le că ai ceva de o mare importanță pentru ei lingușește-i, mai plimbă-i cu burse, nu pe toți, doar pe câțiva, ca ceilalță să spere, și apoi pune-i să facă niște proceduri aparent bune de propunere a profesorilor cu care să inducă emulație în toate facultățile, cum era la gazeta de perete când aveam control total. În primul rând să fie între cei care propun numai integraliștii (tocilarii) și cei cu puține restanțe. Ei sunt disprețuiți de tot restul, ceea ce va face ca rezultatul propunerii să fie privit la fel de oamenii noștri. Plagiatorii și cei cărora le vând eu căști să nu fie, pe aceștia îi ținem pentru proteste la cantină după ce bag eu niște bacterii în ciorbița aseptică. Știu că e greu, știu că nu prea ai de unde să ei astfel de oameni, dacă nu mai sunt deloc să îmi spui și mai trimit eu câte-un olimpic iubitor de țară și te rezolv.

·         Ai grijă să fie și un criteriu de neapartenență la vreun partid politic a celor care propun, pentru că vom fi acuzați că e politizat totul și se alege praful de bunătate de mândrire. Nu trebuie să pară că e un fel de Eurovision. Dacă lăsăm o impresie deplorabilă va fi greu să recuperăm. E mai înțelept să prevenim.

·         Profesorii din comisii să aibă indici minimali Hirsch cât mai mari dacă e vorba de vreun premiu științific, manuale reprezentative dacă e vorba de un premiu didactic, proiecte în portofoliu, activitate socială dovedită, sau de transfer către industrie, după caz. Nu pune oamenii noștri în comisii ! Controlul trebuie să îl asigurăm indirect, nu pe față. În față să fie naivii care cred că meritocrația e bună.

·         La final anunță că se dau bonurile de masă în Aulă înainte de premiere, ca din întâmplare, că abia au sosit de la tipografie, ceri scuze prin cineva de la administrativ. Nu spui asta în invitație, acolo pui o poză din calendarul ateist al oamenilor de știință, dar lași să se zvonească (spui vreunui portar și în două zile află toată universitatea). În acest fel aula va fi plină.

Și-ți mai spun.... “

Din păcate unui vecin i-ar pornit alarmă la mașină de la vreun câine vagabond și mai multe din tainele managementului n-am aflat. Am zis repede rugăciuna sfintei cruci și m-am întors pe partea cealaltă. La noi încă nu e o problemă, suntem feriți de meritocrație și nu ne vom lăsa cu ușurință ispitiți.