Emularea gândirii lui Dumnezeu în democraţia liberală duce la creştin-democraţie

 

A ne întreba unde vrem să ajungem, a dezbate public şi a decide asupra locului şi traseului e la fel de important cu a ajunge în timp util unde este esenţial să ajungem şi nu am înţeles încă de ce. La prima extremă avem mitul autonimiei raţiunii, la cealalată avem realitatea autonomiei Lui Dumnezeu Cuvântul. Persoanele umane create se plaseză obiectiv vorbind undeva între cele două extreme fără să atingă nici una, indiferent de cum anume se autopoziţionează. Putem numi convenţional pentru uz în aceste text situarea persoanei umane către prima extremă un mod raţional1 de gândire şi vorbire, iar către a a doua un mod raţional2. Dumnezeu Cuvântul dă seama de ambele, oamenii le separă analitic în tipuri ideale.

 

În ştiințā şi filosofie se manifestă raţiunea1, concluziile unui fapt discursiv sunt secunde în raport cu faptele premizele şi argumentele, derivă din ele. În modul de a fi creştin folosul final al faptului discursiv e motorul şi faptele alese, premizele şi argumentele se aleg vizând folosul. Gândirea creştină pune accent pe raţiunea2. În luarea deciziilor din realitatea socială cele douā sunt complementare la toate scările de luare a deciziilor, iar la scara ţării sunt servite de intelectuali publici cu roluri diferite.

 

În modul creştin evaluarea folosului e incorectā la oamenii puțin înduhovniciți şi corectā prin sfințire, de aceea un creştin nu va spune cā el a evaluat corect folosul ca sā nu piardā harul şi prin asta evaluarea corectă a folosului. Va găsi o cale indirectă. Nu poate face dezbatere publicā pe modul creştin de acțiune discursivā. Interpretarea acestei lipse de transparențā e în ochii privitorului şi strict vorbind inteligibilă numai de către un creştin la cel puţin acelaşi nivel de înduhovnicire.

 

Când omul de ştiințā e şi creştin şi om de ştiințā şi /sau filosof se poate servi de cadrul instituțional al luārii deciziilor de scara respectivă ca sā canalizeze argumentația raționalā1, prin ştiințā şi filosofie. Folosul nu mai apare direct în evaluare, ci prin proiectarea instituțiilor sau ajustarea lor. Înțelepciunea se depersonalizeazā puțin prin instituționalizare. Depersonalizarea completā e demonicā, e raționalistā, idolatrie a raţiunii1, care nu e decât un decupaj analitic al complexităţii gândirii lui Dumnezeu. Gândire în fraza anterioară e o analogie, aşa cum spunem relaţie parentală între Tată şi Fiu : nu ştim în ce constă în realitatea ei interpersonală, dar folosim un termen prin analogie.

 

Instituțiile sunt zone pentru care şi prin care gândirea prin cauzā eficientā şi cea prin cauzā finalā, raţiunea1 şi raţiunea2, pot dialoga prin persoane cu profiluri intelectuale diferite. Instituţiile democraţiei liberale permit exprimarea şi persoanelor care nu înţeleg aspecte teoretice ale gândirii, dar sunt interesate de situaţii practice. Aceasta e o situaţie folositoare, încurajează punerea în valoare a talanţilor oricui, oricât de puţini ar fi primit. În acest sens instituţiile democraţiei liberale împreună cu raţiunea1 şi raţiunea2 sunt modele mai bune ale gândirii lui Dumnezeu decât fiecare dintre ele luate separat.

 

Mai mult decât atât, prin natura sa acest sistem cu autonomie relativă a fiecărei părţi poate evolua spre o mai bună emulare a Logosului fără să renunţe la dogme, care se plasează ca resurse în special în gândirea de tip raţional2. Gândirea publică în democraţia liberală funcţională este bazată pe dogme fără a fi dogmatică, este inter-personală fără a fi raţionalistă, dezbatere habermasiană, recunoaşte ierarhii simbolice şi de putere funcţional şi, la o anumită scară de timp structurale, fără a fi foucauldiană.

 

Conservatorismul creştin pune accent pe raţiunea2, ingeneria socială socialistă în diferitele ei forme pe raţiunea 1, liberalismul clasic pe valoarea formală a interacţiunilor dintre părţile sistemului gândirii publice, cu accent pe relaţii de competiţie, iar creştin-democraţia pe toate într-un mod realist şi evolutiv. Cele de mai sus pot fi văzute şi ca un nucleu al unei gândiri politice creştin-democrate.

 

Cele de mai sus se pot aplica la interpretarea şi rezolvarea unor probleme punctuale dezbătute în spaţiul public, cum ar fi cea despre modul de folosire a platformelor de socializare. Întrebarea în acest caz ar putea fi : care sunt instituţiile folositoare pentru a comunica public cu tehnologiile actuale ?