Afirmaţii cheie :
·
Textul
cărţii “Maladia ideologiei şi terapia Adevărului” de IPS Ignatie este
duhovnicesc, deasupra ideologiilor;
·
Cartea
este şi ortodoxă şi clar fără idealizări pro-atlantică, prima de acest fel a
unui ierarh;
·
Cartea
are recomandări de la patru intelectuali publici: Cristian Pătrăşconiu, Adrian
Papahagi, Sever Voinescu şi Teodor Baconschi
Crucea şi recunoştinţa
Acum câţiva ani un profesor de biologie creştin a găsit pe birou de la elevii
lui atei o cruce mare de ipsos. A pus-o în rucsac, a urcat un munte şi a
aşezat-o într-un loc, aşa cum sunt multe cruci prin munţi. Peste câţiva ani a
primit de la un om din acea generaţie câteva astfel de rânduri : “vă
mulţumesc pentru tot ce ne-aţi învăţat să gândim singuri. Îmi doresc să fi
apreciat mai mult şi la timp acest aspect.”
IPS Ignatie spune [1] : “viaţa creştinului coincide şi cu răstignirea
lui pentru credinţa în Iubirea crucificată” (pagina 131). Recunoştinţa vine
întotdeauna după fapta bună şi cel mai adesea vine pe lumea sau din lumea
cealaltă : fie oamenii îţi mulţumesc atunci când eşti cu ei numai în duh,
fie îţi mulţumesc când sunt ei înşişi numai în duh. Recunoştinţa manifestată de
aici arată o schimbare a vieţii propii, iar cei care o primesc nu o
merită : bun e numai bunul Dumnezeu. Nu e mare lucru să duci o cruce, toţi
oamenii duc una.
Terapia Adevărului
A trăi în Adevăr înseamnă a trăi în rugăciune şi comuniune euharistică. În
actul gândirii şi scrisului cei mai mulţi nu ne şi rugăm. Vor fi fiind unele
persoane care scriind o carte se roagă fără de cuvinte fiind continuu deschişi cu
inima spre Dumnezeu, dar aceasta o pot vedea numai ceilalţi după folosul a ce
s-a gândit şi s-a scris. Dacă au văzut-o, trebuie să tacă despre asta, cel
puţin cât timp cei despre care cred asta sunt încă în viaţă.
Ideologia este o întrupare politică a cuvântului rostit fără rugăciune.
Cuvântul de acest fel vrea să domine, nu să iubească, să impună punctul de
vedere mai mult sau mai puţin constrângător. Este o trădare a Cuvântului, un
furt al prestigiului Lui, o impostură omniprezentă prin natura căzută a lumii
şi din care uneori luptăm pentru a ieşi. Când ? Mai ales atunci când răul
făcut devine evident, covârşitor.
În primul rând poţi să te străduieşti să ieşi din ideologie tu, ca
persoană, şi abia apoi să încerci să fii de folos în această privinţă altora.
Lupta nu poate fi de unul singur, ci împreună cu Hristos, Adevărul persoană.
Adevărul prin fiinţa sa nu este singur niciodată, fiind Treime. Ideologia este
rezultatul singurătăţii oamenilor ajunşi în stare de monade fără ferestre. Ei
caută pe căi greşit alese să iasă din singurătate, se masifică. Ideologia e o
fundătură într-un labirint lumesc, un cotlon într-o peşteră care pare să mai
continue, dar în realitate se tot îngustează dând impresia că s-ar putea trece.
Unii văd realitatea, alţii o refuză, se automanipulează prin mecanisme
psihologice. În ideologie merită să intri numai pentru a o cunoaşte şi apoi a
ieşi.
Prin lucrarea permanentă în lume, dacă suntem atenţi la ea, suntem ajutaţi
să răzbim. Dumnezeu a rânduit o capcană diavolilor : prin ideologii opuse
diavolii cu gând de dezbinare se împiedică unii pe alţii până la un punct.
Oamenii pot face o figură de apărare cu ei, le pot folosi propria energie
împotriva lor. Răul în lume e mult mai mare în condiţii de monopol politic.
Nici o ideologie nu e bună în sine, toate au seminţele răului în ele, dar
pluralitatea lor şi un sistem de verificări şi contraponderi, statul de drept,
atenuează răul şi dau spaţiu de respirare a libertăţii celor slabi. Cei tari
pot trăi şi în carcere comuniste consumând “împărtăşiri” cu fecale de la semeni
ai lor. Cei slabi ca mine preferă o societate mai liberă. Pentru că destul de
mulţi suntem slabi IPS Ignatie apără societatea mai liberă, ca să putem să
lucrăm la mântuire şi noi, cei care am trăda imediat dacă am fi ispitiţi mai
puternic.
Unele ideologii sunt mai rele decât altele, de exemplu cele care duc
oamenii să facă ce s-a făcut în comunism şi nazism sunt cele mai rele dintre
câte cunoaştem. Nu avem de ce să credem că nu pot fi unele şi mult mai rele ca
acestea, dar pe care încă nu le cunoaştem. Puterea răului de a face rău are un
capăt pe care omul nu îl poate vedea. Acest capăt în adâncime e întrecut în
înălţime numai de puterea lui Dumnezeu de a face bine. De aceea este important
să fim prudenţi şi curajoşi, să nu lăsăm să crească răul în lume. Nu că am
putea face noi mare lucru, Hristos a învins deja răul, dar să facem tot ce
depinde de noi. Mi se pare că acesta este un sens al cărţii “Maladia ideologiei
şi terapia adevărului”: să facem tot ce
depinde de noi, fiecare şi împreună.
IPS Ignatie numeşte în carte numai două ideologii: comunismul şi
progresismul, pentru că lupţi împotriva ispitei celei mai apopiate ţie, adică nouă
în context civic, nu împotriva tuturor ispitelor simultan, ceea ce ar fi semn
de mândrie. În acest sens, cartea este
smerită.
Orice stat are nevoie de ideologie şi propagandă. Există şi un context
instituţional al cărţii, al părţii din lume a Bisericii şi al instituţiilor
statului. Pentru serviciile de informaţii diferenţa dintre episcop şi mirean e
foarte importantă, de sus poate fi controlată societatea tradiţională, nu de
jos. Pentru creştin diferenţa este la fel de importantă, dar în alt sens, de
sus ierarhic vin tainele, nu de jos. Cleric sau mirean, ne vom feri de
instrumentalizarea potenţială a Bisericii de către stat, de ideologizarea ei
indirectă prin terapia Adevărului: “ „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca
porumbeii” (Matei 10, 16). În acest sens, cartea
este înţeleaptă.
O cheie de interpretare
Din perspectivă ideologică o cheie de interpretare a cărţii este la pagina
17: “Toate fondurile obţinute din
vânzarea acestei cărţi vor fi folosite pentru susţinerea activităţilor
social-caritative ale Episcopiei Huşilor”. Apărăm capitalismul şi
societatea mai liberă în mod paradoxal, fără a face profit din asta. Subminpm
tentaţia exceselor lăcomiei prin exemplul personal. Cărtica ne poate vorbi convingător
despre răul ideologiilor pentru că este trans-ideologică.
Cine nu face la fel nu poate vorbi la fel. Cine face bani din cărţi, cine
se promovează pe sine însuşi, e de dorit să pună pe masă cărţi mai structurate,
mai ample, mai “solide”. Acea soliditate a mărfii care să merite banii mai
mulţi, dacă ceri mulţi. Nici cine face politică nu poate vorbi la fel. Conservatorismul proocidental, o ideologie
nenumită în carte, e la un nivel mai lumesc ca discursul IPS Ignatie prin
numirea şi lipsirea de universalitate a cāilor de exprimare a libertāții şi
asocierea cu partide. Nu poate fi transideologic ceea ce susţine un partid.
Liberalismul clasic instituționalist e
şi el sub acest nivel prin realismul prea tare aplicat regularitāților asociate
proceselor capitaliste şi relaţia directă de colaborare cu lumea profitului.
Aceste ideologii sunt mai bune ca cele combătute în carte, dar au potenţialul
lor de pantă alunecoasă spre rău. Să nu alunecăm la vale ! Cum ? Prin trăirea
în Adevăr.
Ce scrie IPS Ignatie, şi ar fi putut scrie oricare alt
episcop, e ca o navā a harului prin
apele lumii de azi, desluşire directā înduhovnicitā a înţelesului lumii. Nu
aş spune citire, pentru că desluşirea e anterioara ca operaţie cărţilor şi
lecturii. Peste mii de ani poate că nu vor mai fi cărţi, dar dezvăluirea
sensului prin cuvinte s-ar putea să continue. Desluşirea generează ordine prin
atenție şi discernāmânt fārā rigidizare în structuri complet obiective, independente
de voințā şi libertate, fără idolatrizarea stabilităţii culturale a cunoaşterii
ştiinţifice şi teoretice filosofice. Este dincolo de obiectiv şi subiectiv, punctează superioritatea ontologică a
metaforei şi poeziei în faţa matematicii, e un împreună fără individualism
şi relaţionare ulterioră, fără mulţime de entităţi şi operaţii cu ele, e dragoste.
Ceva de felul acesta în nenumārate ipostaze personale atente reciproc
trebuie sā fi existat la scarā socialā relevantā în vremea formārii
civilizației europene.
Încheiere
Îi suntem recunoscători IPS Ignatie pentru că a scris cele din “Maladia
ideologiei şi terapia Adevărului”, dar nu îl putem lăuda. Dacă l-am lăuda
l-am ispiti, iar dacă l-am critica l-am nedreptăţii. Preasfinţia sa imită pe
Hristos cruficându-se civic, să imităm şi noi pe Hristos şi pe Preasfinţia sa.
Tot ce avem de făcut e să ne străduim să trăim şi noi în Adevăr şi să facem
după puterile fiecăruia.
Un volum pe care mirenii am putea să îl dezvoltăm în fapte de folos, materiale, culturale, după talanţii fiecăruia.
Fapte în Adevăr.
Notă
[1] Epicopul Ignatie, 2020, Maladia ideologiei şi terapia Adevărului,
Editura Horeb, Huşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu