Observăm în reluarea procesului firesc de educație o strategie adaptativă,
distribuită spațial, care ar fi putut să fie adoptată de la începutul
pandemiei. Ce ne-a împiedicat să facem asta ? Aceleași lucruri care ne
împiedică să fim perfect raționali tot timpul și pentru care modelele economice
și sociale care lucrează cu agenți raționali au numai valoare orientativă, cum
ar fi dacă am fi așa, „raționali”.
Dacă există ceea ce se numește adaptare socială grupală, dacă această
defazare temporală între ce am fi putut face de la început și facem după un an
este naturală, ține de procese interne psiho-sociale care au propria lor scară
de timp și nu puteau fi mai rapide, s-ar putea să avem o problemă cu felul cum conceptualizăm cunoașterea. În ce sens
? În sensul că numim cunoașterea cunoaștere prin prisma unei analitici a
proceselor de producere a ei cu mintea proprie și social împreună cu mințile
unor persoane avizate, care știu despre ce e vorba, făcând apel la noțiuni cum
sunt cele de întemeiere, de verificare independentă, de obiectivitate. Cel mult
facem apel la contextul producerii și introducem unele variable exogene în
definirea cunoașterii, cum ar fi statututl social, interesele politice ale
celor care produc cunoaștere. Ori cunoașterea are nevoie, din câte se pare, și
de o validare practică în folosul ei social, adică de un context mult mai larg,
dincolo de orice rețele sociale care o produc. Ca tradiție tindem să separăm
această validare prin procese sociale independente, decuplate de producerea și
întemeierea cunoașterii în sens foarte restrâns, sau numai restrâns, și să
spunem că e vorba de utilizarea cunoașteri, eventual distorsionată. Această
tradiție duce o falie epistemică între elite sau cvasi-elite și mase. Am fi
putut să face ce trebuie de la început ? Da, vine răspunsul acestei linii de
gândire, dacă elitele reale, deținătoare de cunoaștere, ar fi putut acționa. Au
acționat unele care nu dețineau destulă cunoaștere și abia acum își recunosc
eșecul și fac ce trebuiau să facă de la început. De ce nu dețineau destulă
cunoaștere ? Fie pentru că nu a ajuns la ele, e o problemă de transfer, de
asistare a deciziilor, fie pentru nu există încă, e o problemă de cercetare
științiifcă, filosofică, etc.. Sau poate că dețineau, dar nu au vrut, au avut
interese să facă altceva, etc, vine varianta pe linia conspiraționistă. Între
epistocrație și conspiraționism este o relație de strânsă cooperare, există
numai prin susținere reciprocă involuntară socială.
În realitate s-ar putea să avem o problemă de “cadre ale minții”, frame of
minds, de presupoziții, să fim în primele câteva săptămâni de dezvoltare ale
fătului civilizațional al omenirii, în care suntem mai degrabă direcționați de
resurse culturale cheie la scară socială mare, decât să avem vreo influență
asupra lor. E numai o ipoteză, dar una care smerește și obligă la mai multă
atenție la pretențiile noastre științifice și filosofice. Nu e o ipoteză
testabilă, e una cu valoare euristică: ce-ar fi să presupunem academic și
politic că lumile cunoașterii și valorilor tradiției nu sunt atât de separate,
de ortogonale, cum ne-am obișnuit o viață să credem, și anume prin implicare
acestor resurse în procese organizaționale și sociale unice la scară mai mare
decât cea a producției.
Unii ar spune că aceasta n-ar mai fi nici filosofie, nici știință. Dar
stabilizarea instituțională a unor soluții despre ce este filosofie și ce este
știință oferă o validare numai pentru o anumită perioadă de timp, au un statut
de ipoteze sociale. Ele schimbă mediul social și s-ar putea ca la un anumit
moment să nu mai fie adecvate. Să avem nevoie și de altceva pe lângă. Nu este
exclus ca acest ceva pe lângă să nu se poată întâmpla prin factori interni
comunităților, ci numai prin distrugere din exterior în timp de crize. Acesta e
un aspect descriptiv, nu normativ. Transformarea lui într-un principiu normativ
e limitată de absența cunoașterii detaliate, dincolo de observarea unor
regularități generale.
Ce este rațional să facem în fața unui astfel de peisaj cognitiv, în care
ideea însăși că poate exista o societate a cunoașterii în sens propriu apare ca
supralicitată ? În primul rând să avem mai puțin așteptări cu privire la
rezolvarea problemelor pe care le avem personal și grupal, unele nu pot fi
rezolvate, întotdeauna vor fi unele care nu pot fi rezolvate. Cât e lumea vor
exista oameni care au puterea direct sau din umbră și care mimează că rezolvă
ceva ce nu pot rezolva ca să le fie lor și celor apropiați bine în sens
material, fizic, coroborând predicțiile celui mai curat darwinism biologic. Dumnezeu
a rânduit însă să nu fie nmai atât: în al doilea rând putem să rezolvăm ce este
rezolvabil cu ce resurse culturale și de alte naturi avem la dispoziție, fără a
fi captivi unor definiții, ne interesează rezolvarea, nu neapărat să știm de ce
s-a putut rezolva folosind o anumită resursă culturală. Aici filosofia ar fi de
folos să nu rigidizeze social prin definiții restrânse ceea ce numim
cunoaștere, să comunice în licee toate perspectivele asupra acestei probleme
teoretice. În al treilea rând nu ar fi tocmai rău să folosim cunoașterea
științifică disponibilă prin mecanisme instituționale potrivite, care să nu
reflecte excesiv interese sectoriale științifice grupale, de producție, orientate
spre banii care merg spre oamenii de știință și spre statutul lor social. Aici
s-ar putea încadra și rețelele puternic integrate europene de universități, de
la care însă nu trebuie să avem așteptări excesive, sunt numai în al treilea
rând una dintre soluții. În al patrulea rând, unde numai câțiva au resursele
personale să înțeleagă despre ce e vorba, să producem cunoaștere științifică și
în abordări deschise, pe lângă cele consacrate disciplinar, abordări care să
pună la un loc filosofi și oameni de știință din diferite domenii pentru
probleme fundamentale, aplicative și practice complexe.
Ultima cale nu e o utopie, am făcut-o deja unii cercetători cu colegi
filosofi și oameni de știință din diferite domenii cu succes deja, după multe
blocaje din partea intereselor disciplinare, cu mai puțini bani decât ar fi
trebuit și puteau primi, fără un cadru de finanțare special și cu folos social.
Dar acest text nu e despre asta, am menționat-o numai ca o notă de nesubsol. Acest text este pentru oameni inteligenți
și avizați care dau impresia că se fac că nu pricep cum stau lucrurile și ce se
întâmplă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu