Instituțiile creștine nu pot lărgi calea de urmat

 

E destul de limpede că instituțiile creștine au evoluat lumește pentru a minimiza binele asociat unei de neoprit religii a dragostei întemeiatā cum știm. Tot ce ține de interfețele cu statele are rolul de a maximiza corupția, pervertirea, instrumentalizarea și deturnarea rostului Bisericii lui Hristos, limitând impactul social al credinței.

 

Un fenomen tipic în acest proces e cel monahal, prin care râvnitorii au fost izolați și controlați tot mai strâns. Un punct de inflexiune va fi probabil situația din Rusia, unde credința a fost masiv deturnatā spre violențā și agresiune prin mecanisme instituționale, controlul ei total la vârf prin instituțiile de forțā.

 

În acest peisaj se poate estima cā pe fond creștinii nu au ieșit, metaforic vorbind,  din catacombe, tot ce e în plus având relevanțā preponderent lumeascā și evident decisivā civilizațional, mai puțin duhovnicește.

 

Problema nu e în tezaurul dogmatic și practic protejat de instituție, ci în anvelopa de acomodare cu lumea. Tezaurul e bun, anvelopa e rea în mod necesar. A respinge tezaurul sau a-l schimba după mintea ta pentru că dezaprobi fenomenele în care e implicată instituția e o lipsă de inteligență.

 

Orice creștin poate cultiva tezaurul și acționa pentru a opri excesele din coaja istoricā evoluatā lumesc prin fenomene pur lumești. A le trata monolitic mi se pare iresponsabil.

 

“Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei, 11, 38). La fel și acum, prin crăpăturile oricărei civilizații.

 

“Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei, 7, 14).

De ce să trebuie să livrăm arme Ucrainei

 

 

Exordium	Dragi colege și colegi,     Libertatea e o floare din partea generațiilor trecute. Iubim libertatea, suntem aici împreună datorită ei. Avem bucuria să o îngrijim, în familia noastră, în țara noastră, în prietenia noastră. Dar avem și datoria să îi ajutăm pe ceilalți care iubesc libertatea și fac sacrificii pentru ea.
Propozițiune	Așa cum florile frumoase au spini, la fel și libertatea are nevoie de protecție. Spinii care protejează libertatea sunt cei ai forțe fizice, armele în sensul literal al termenului.  Despre acestea vă voi vorbi.
Diviziunea	Iată trei argumente pentru care sā dăm arme noilor prieteni al libertății, vecinii ucrainieni:   Primul, ca sā confruntām realitatea cā statul nostru nu le are încă pregătite.   Al doilea, pentru a forma curajul cetāțenilor. Cândva noi am luptat cu vitejie, acum de ce nu o mai facem ?   Al treilea, ca sā arătăm cā nu trāim din ficțiuni istorice, ci din acțiuni limpezi, ferme, și prezente.
Narațiunea	În primul rând, este de notorietate că prin corupție, devalizare, lipsā de strategie și mimetism politic statul nostru și-a subminat industria. Da, chiar și industria de apărare ! Din informațiile publice știm cu toții că fără trupe NATO securitatea noastră ar fi extrem de vulnerabilă. Cum am ajuns aici ? Din lipsă de curaj, de atitudine.   În al doilea rând, cine nu are curaj în raport cu puterea, nu îl va avea nici față de dușmanii externi. Cum poate un stat căruia noi i-am cedat dreptul de a folosi forța să ne mai apare când nu are cu ce? O analiză publicā a problemei va ajuta la scoaterea societāții din starea de minorat.   E timpul pentru fapte limpezi, asemenea celor ale înaintașilor noștri. E nevoie de investiții în arme, din care să putem da și altora când au nevoie. Investiții reale și curajoase azi, nu mâine, sunt fundamentul oricārei reziliențe și demnitāți, sunt temeiul libertății
Argumentarea	Momentul e potrivit, analiștii militari au oferit în sintezele lor toate datele problemei. Statul nu își va putea permite tocmai acum să își antagonizeze poporul, cu atât mai mult cu cât îi cerem ceva ce are datoria să facă. Iar atitudinea generală a păturilor active civic și politic este pro-occidentală, există așadar un public viu, puternic, liber, dornic de soluții pragmatice, realiste, curajoase.
Perorația	Dragi prietene și prieteni,     E timpul să ne organizăm, e timpul să schimbăm starea de lucruri, nu mai e vremea amânării !   Știți că putem împreună să facem asta, știți că libertatea merită sacrificii, investiții ! Cărțile pot fi citite în pace și viața trăită în tihnă numai dacă armata noastră are ce-i trebuie.   Să avem arme, să fim puternici, să apărăm civilizația libertății!

Biciuirea preoților în timpul Sfintei Liturghii

 

Fiecarea telefon care sună în timpul Liturghiei e o lovitură de bici, fiecare moment de vorbărie e o lovitură de bici, fiecare iritare a noastră în fața acestor fapte prin care ne e deranjată rugăciunea în loc să sesizăm calvarul preotului e o lovitură de bici.

 

E adevărat că nu e sluga mai mare decât stăpânul și că cei care au ales să slujească lui Hristos au ales să vină peste ei suferința și umilirile, dar la fel de adevărat e că ne-am putea strădui să nu vină prin noi.

 

Unii provoacă, alții suntem numai neglijenți, alții credem că ni se cuvine, uitând că suntem slugi mult mai mici decât preoții lui Hristos, că relația nostră cu ei nu e ca între beneficiari și prestatori de servicii, cu împreună, cu toții, îi slujim Lui.

 

Există și alte modalități de folosire a biciului, pentru a izgoni pe cei și cele care au transformat casa Tatălui Lui în altceva decât ar trebui să fie. Nu ne e dat nouă să îl folosim astfel, dar nu încape îndoială că încercările vremurilor în care trăim nu sunt străine de asta. Vrem altfel de vremuri, atunci putem să ne grăbim să învățăm ceva din ele.

 

Porunca dragostei e cea mai mare și avem datoria să iubim pe toți cei care îi biciuiesc pe preoți în timpul Sfintei Liturghii. Adică pe noi înșine și unii pe alții, cu mai multă grijă și atenție la timpul ce ni s-a dat.

 

Hristos s-a înălțat !