Dificultatea
accesului și riscurile mai mari decât cele acceptabile pentru o companie
turistică oferă pelerinajului pentru praznicul schimbării la față de pe Athon
un profil aparte între cele către alte obiective din spațiul athonit. Pentru
România posibilitatea de participare este oferită de câteva organizații
neguvernamentale creștine. În raport cu pelerinajele mai instituționalizate,
care au ca țintă un public credincios mai larg, acestea se adresează unei nișe
mai “fierbinți”
care nu pune mare preț pe confort și formalități. Întregul program are
caracterul unei nevoințe și aduce beneficiile duhovnicești specifice cui o
dorește. Dincoace de acest registru, singurul care dă sens întregii activități,
sunt palierele lumești uzuale: psiho-sociale, economice, naturale, cu ineditul
și farmecul lor aparte și care îmbogățesc prin resemnificarea lor spirituală
esențialul, oferind în ansamblu o experiență existențială unică.
Foto
1
Un pelerin citind rugăciuni pe vârful Athon. În față este peninsula Athosului.
Traseul
începe cu un mers de noapte într-un vehicul de opt locuri, somnul fiind numai
episodic. A doua noapte dormi la un schit în condiții de armată, sau preferabil
afară pe o bancă sau pe jos, unde e mai răcoare. A treia noapte la fel, la alt
schit, a patra noapte este pe o platformă de piatră în sac pe Athon, dacă
prinzi locuri, altminteri printre bolovani jur împrejur, și se rezumă la numai câteva
ore, programul fiind alocat slujbei de noapte. Ultima noapte este cu un somn
scurt de 5-6 ore la o mănăstire, într-un spațiu comun. Hrana este de post cu
accent pe hrănire, nu pe plăcerea hrănirii. Pe aceste fond ai de urcat circa 1800-2000
de metri diferență de nivel, depinde de unde pleci, cam cât e de la orașul
Victoria pe Moldoveanu pe Valea Viștei, purtând în spate ce ai nevoie pentru două
zile. Prima zi urci, stai la slujbă, a doua cobori la locul de plecare și ieși
din Sfântul munte cu un vapor.
Foto
2
Vârful Athonului văzut in șaua finală. În dreapta versantul accesibil, cu potecă,
în stânga cel prăpăstios.
Poteca
principală este în această perioadă aglomerată de monahi, pelerini, catâri și
muncitorii care îi conduc, acea aglomerație pe care dacă ești numai un iubitor
al muntelui nu o prețuiești. Dat fiind caracterul mai puțin structurat al
evenimentului în mod exceptional îți poți croi în partea finală a zonei, cea
mai spectaculoasă montan, și un traseu distinct. Detalii tehnice despre un
astfel de traseul spre Athon sunt disponibile aici.
Datorită dificultății lui, cam un grad 1A în Carpați, permite experiențe unice.
Pe alocuri se mai văd urme de trecere a oamenilor, dar rare, iar undeva pe un
vârf secundar se ghicește o fostă colibă pustincească. Ceva similar este în
România în parcul national Buila-Vânturarița, unde cine urcă la liber pe Stogu
va putea găsi o colibă pustincească pe un umăr al lui, unde nu ți-ar fi putut
trece prin minte că poate să locuiască cineva. Interesul montaniarzilor pentru Athon
va fi minim, o data pentru că ruta e prea ușoară pentru a fi clamată ca o
realizare alpină, a doua oară pentru în cultura cățărătorilor și alpiniștilor
creștinismul e mai curând o bizarerie, altele fiind perspectivele spirituale
care o populează difuz. Această situație protejează Athonul de presiunea turistică
a celor cu interese montane.
Foto
3
Imagine tipică a versantului abrut. Vârful Athon este al doilea dinspre stânga.
Pentru iubitorii muntelui creștini Athonul oferă evidente
oportunități cratofanice. Nu e întâmplător că și înainte de Hristos și după
acest munte a fost în centrul intereselor spirituale. Din punct de vedere alpin
roca este foarte instabilă, dolomit cu foarte multe crăpături, poți pleca
oricând cu bolovani mari cu tot la vale. Întreg versantul de vest pare o mare aparent
împietrită pe verticală, care are însă curgerea ei lentă pe grohotișuri imense
delimitate de creste spectaculoase și practic inaccesibile datorită
friabilității rocii. Există numeroase brâne pe care te poți strecura cu
atenție, dar explorarea mai avansată a lor nu ar avea niciun sens duhovnicesc.
Muntele se protejează pe el însuși ca o creație de neatins a lui Dumnezeu prin
intermediul rugăciunii rarilor pelerini care ies din poteca sigură de acces de
pe versantul estic.
Foto
4
Fereastră pe creasta Athonului.
Vietățile sunt puține datorită condițiilor foarte aride.
Toată apa trebuie să ți-o cari de la o altitudine de circa 600 de metri. În
timpul praznicului monahii aduc apă până pe vârf special pentru pelerini,
oferind condițiile de confort minimale. Undeva lângă vârf este și o toaletă, cu
ieșire deasupra prăpăstiilor. La coborârea după priveghere la bisericuța
Panaghia, pe la 1500 de metri, vei primi și hrană de praznic. Cine nu e pregătit
și urcă fără cele necesare pentru dormit afară va trebui să se întoarcă de pe
vârf în toiul nopții, vântul e necruțător și frigul se instalează cu întunericul.
Limitele oamenilor sunt atinse, grupuri întregi cedează pentru a-i proteja pe
cei nepregătiți și coboară la Panaghia. Cei care s-au sacrificat însoțind
colegii încearcă uneori să urce din nou dimineața, ca să prindă finalul Liturghiei.
Am văzut niște români făcând un astfel de efort, dar din păcate pentru ei deja era
prea târziu. Situația are ceva din parabola fecioarelor înțelepte și a celor neînțelepte.
Foto
5
Pin uscat pe creasta Athonului.
Incendiile
de vegetație pot opri intențiile de ascensiune. Conform știrilor, în Athos la
fel ca în alte părți din Grecia, au loc numeroase astfel de evenimente. Înaintea
praznicului din 2023, joi 17 august seara a luat foc vegetația undeva pe la
1000 de metri altitudine, iar pelerinilor li s-a cerut să își oprească ascensiunea
dacă nu primesc noi informații cu privire la stingere (știre aici).
Reacția instituțională și duhovnicească în Grecia a fost imediată și masivă. Egumenii
au ieșit cu sfinte moaște spre zona focului, pelerenii au făcut rugăciuni
împreună, chiliile din schituri au stropit din hidranți vegetația ca să oprească
propagarea focului în caz că s-ar fi extins, avioane și elicoptere cu apă au
localizat focul, trupe de pompieri s-au mobilizat și au urcat în zona incendiului.
Finalmente focul a fost controlat:
“Several monks
prayed for the fire to be extinguished. An Elder who chanted the Greetings and
performed the Invocation to the Blessed Virgin Mary, this morning at 4:30 a.m.,
on the feast of the Transfiguration of the Savior, received a phone call from
his spiritual child, a General of the Fire Service, who called him informed
that the fire was extinguished as he pointed out “with the help of the Saints”,
to get the answer from the Elder that “my child, the Virgin Mary extinguished
the fire”.
(sursa aici)
Foto
6a-d
Imagini din zona incendiului de vegetație.
O
parte din pelerini ar fi dorit să urce, alții nu și-ar mai fi asumat riscurile. Deblocarea
situației a venit de la un grup mic de moldoveni (din Republica Moldova), care
fără multe dezbateri a pornit spre Athon. Jandarmeria deja comunicase că se
poate urca pe propriul risc, focul fiind stins. Cei mai motivați dintre
pelerinii din România cu care am fost au pornit atunci și ei spre vârf, cu un
ghid, ceilalți doi ghizi urmând un program mai ușor. A fost cu totul
impresionant să vezi cum urcând avem un trafic de avioane și elicoptere cu apă
pe deasupra toată dimineața, iar în zona cu incendiul să întâlnești pompieri
extenuați dormind pe marginea potecii. Cineva asigura spatele, siguranța
lumească, și ne puteam concentra pe rugăciune și urcuș.
Foto 7 Avion aruncând apă peste focul încă mocnind.
Dacă
încercăm să căutăm experiențe similiare în România, nu le vom găsi. La noi
muntele este mai întâi ocupat uman, și abia apoi spiritual. Casele lui Dumnezeu
nu populează vârfurile, ci locuri ceva mai accesibile. Credința nu este dusă spre
limita pustiei reale, nu provoacă sălbaticul pentru a-l îmblânzi. Sihastrul și
ascetul sunt mai puțini prezenți în viața duhovnicească. Există o intenție de a
valorifica zona montană extremă mai degrabă prin reacție la instituționalizări seculare
ca ziua muntelui (exemplu aici),
dar ordinea istorică a fenomenelor umane fiind diferită față de cea athonită
contrareacția socială a comunităților de montaniarzi și instituțiile ariilor protejate
vor împiedica dezvoltări de felul celei athonite. Peninsula Athosului a fost și
ea încadrată ca sit Natura 2000, dar acest statut este unul cu totul secundar
în raport cu realitatea teo-antropo-ecocentrică existentă și nu o poate schimba.
Foto
8
Sfânta împărtășanie în bisericuța de pe Athon, ora 5 dimineața.
Deși
instituția Bisericii noastre nu se asociază direct unor astfel de pelerinaje,
ea le permite și folosește grupurile de oameni implicați în organizare și dintre
participanți pentru comunicarea cu comunitățile monahale românești din Athos și
ca exemple particulare de mărturisire creștină. Dintre persoanele disponibile
la nevoințe de acest fel se pot recruta poate noi monahi, prin ele se pot transmite
standarde comportamentale mai înalte în comunitățile parohiale de bază, dar numai
cu condiția ca ascensiunea fizică și duhovnicească spre Athon să nu fie motiv
de mândrire. De aici caracterul marginal al discuțiilor despre Athon în România
și exigențele foarte mari ale monahilor români pentru pelerini la schiturile gazdă.
Nu stai picior peste picior pe bănci, nu porți mânecă scurtă, la Paraclis stai în picioare, tot ce trebuie
pentru o mica gustare a viețuirii de schit.
Foto 9 Lemnul strâmb al omenescului sub forța intemperiilor lumești se îndreaptă în viața monahală spre verticala duhovnicească.
Din
punct de vedere social cei mai mulți pelerini și organizatori pentru Athon sunt
împotriva occidentului. Putin este un monah și are origini românești prin
înrudiri de pe vremea lui Cantemir, vaccinurile îndrăcesc, efectul fiind atenuat
numai prin faptul că cei vaccinați s-au mai și împărtășit, democrația este un sistem
demonic, important este ca prin rugăciune să ne dea Dumnezeu conducători înțelepți.
Există și un grup al celor care caută din curiozitate și mândrie să bifeze o
ascensiune exotică. Aceștia cedează primii la lipsa confortului și ispitele de
felul celor cu incendiul. Un alt grup este al celor care au lucrat în instituțiile
statului și vor un stat românesc puternic. Aceștia și-ar dori o încărcare simbolică
religioasă și pentru România din rațiuni ce țin de buna funcționare a
instituțiilor. Un mic grup este al credincioșilor din zona urbană a clasei de
mijloc cu atașamente pentru libertea socială și civică și interese legate de lumea liberă politic. Athonul oferă un mediu
ultraselectiv în care frații întru Hristos acționează unitar și se susțin
reciproc din toate puterile lor, indiferent de alegeri politice și geopolitice.
Adevărul e că nu e nimic special cu acest munte al Athonului dacă Dumnezeu nu e
deja prezent în mintea și inima ta.
Foto
10
Vedere din paraclisul chiliei Sf. Iosif Isihastul, undeva spre poalele
Athonului la 200 de metri deasupra mării.
Muntele
Athonului arată palpabil puterea și grandoarea creației lui Dumnezeu. Felul în
care civilizația greacă l-a integrat duhovnicește, social, institutional și politic
e un semn al măreției ei între națiunile lumii. Ne putem bucura și noi că facem
parte din spațiul ortodox, dar folosul pe care îl vom avea din aceste
pelerinaje depinde de cum lucrăm mai departe. O lucrare de primă importanță
este ridicarea credinței la universalitatea consecințelor ei, ieșirea din nationalism,
cultivarea patriotismului. Dacă românii nu vom avea niciodată o biserică pe
vârf de munte pentru că ducem în spate o istorie așa cum este ea în realitate,
nu cum ne-am dori-o, putem urca în schimb liber fiecare și împreună muntele
credinței.
Foto
11
Urci muntele credinței încă de pe mare.
Athonul
schimbării la față scoate din colibe și sihaștri îmbunătățiți, pe care altminteri
nu i-ai putea vedea. Am întâlnit printre mulțimea de călători un astfel de
pārinte ascet, cobora. Când i-am fācut plecāciune s-a plecat și mai mult ca
mine, ca la o metanie. Un schimb de priviri a fost îndeajuns:
Foto
12
Umbra Athonului pe mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu