Ogorul patriei trebuie arat și deoarece șeptelul a fost
tăiat și consumat până la a trăi numai din carne de import au rămas numai trei
iepe: a credinței, a filosofiei și a știnței moderne. N-are importanță că
animalele de prăsilă nu se pun la muncă fizică, junta are nevoie de resursă
umană pentru treabă ca să își întrețină stilul de viață.
Tarlaua din stânga e a știnței, cea din mijloc a
credinței, iar cea din dreapta a filosofiei. Vechilii de la colonel în jos stau
la volanul mașinilor agricole stricate trase de fiecare iapă în parte.
Strigăturile de mamă și de tată, înjurăturile de cele sfinte nu mai pot avea
deja efect, funcționează încă biciul și speranța unei mâîine de furajare spre
seară. Ofițerii de la colonel în sus urmăresc printr-o aplicație on-line din
vacanță bunul mers al lucrărilor Țării.
Iapa științei are spume la gură și ochii holbați. În
pântec se zbate mânzul, pe spate loviturile cad torențial, în față pământul
care trebui întors. Iapa credinței stă să înnebunească, trage ba spre răsărit, ba
spre apus. Nu poate să ducă în sus toată povara căderilor din casele Domnului.
E cea mai prost hrănită, primește numai balegile de la celelalte două și
firimiturile de la mesele celor bogați, ofițerii acoperiți și copiii de
nomenclaturiști. Iapa filosofiei s-ar prostitua de foame, dar nu o mai caută
nimeni, fiind bătrână. Dintre toate nechează cel mai mult, ca să atragă
atenția, dar nu primește nici ea mare lucru.
Un înger al trădării s-a urcat în vârf de munte lângă
steag să încurajeze ferma. Pe creștet i s-a așezat un corb care îi acoperă
ochii cu aripile și într-o atitudine princiară croncăne: niciodată. Mamele cu
mai mulți copii taie din fii și le vând carnea ca să salveze pe alții. Cele cu
unul singur mușcă din toți ceilalți cu furia și horărârea instinctului matern. Prietenii
aleargă după cei pe care trebuie să îi vândă ca să nu rămână singuri și fără de
rost în fața stăpânilor. Tinerii se adună prin cluburi subterane și peșteri nemaiavând
ce să vadă la suprafața pământului.
Junta anunță permanent catastrofe care nu se împlinesc,
până vine cea neanunțată care se împlinește. Ciclonul mătura țara cu o forță
diluviană de zici că e potopul biblic. Acareturile din spatele camerelor de vederi
sunt spulberate, bibliotecile inundate și risipite, tabletele și tablele
inteligente scurtcircuitate, digitalizarea transformată în apă de ploaie. Pe
Dunărea lată cât Bărăganul curg cadavre mari și mici fără deosebire de grad,
serviciu, organizație, cartier. Gloria stă într-o barcă cu o cange și face loc
atunci când pe la picioarele de poduri se adună prea multe. Cele trei iepe ale
cunoașterii privesc situația de pe un deal mai înalt. Nasc și își dau sfârșitul
îngrășând pâmântul din jurul ruinelor unei biserici cu școală sătească alături.
La retragerea apelor mânjii pornesc spre căutarea
mâncării, neavând ce suge. Dau cu copitele la o parte cadavrul unui preot
chircit peste potir sub o masă ca să îl protejeze și beau din trupul și sângele
lui Hristos. Din pivnițele unui club al unei stațiuni montane câteva sute de
tineri care nici nu observaresă evenimentele, fiind la un concert cu Gheboasă,
ies la lumină. Sub conducerea liderului lor trebuie să se pună pe treabă și să
refacă țara. Le e milă de cei trei mânji și îi iau sub ocrotirea lor din
dragoste pentru animale. Un porumbel care n-avea unde să stea văzând noul sat așezat
pe niște stânci în mijlocul mâlului vine și el să ajute.
Terenul ferm, dragostea rațională și îndrăzneala zborului
merg împreună cu noua generație mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu