Pelerinajul la Roma bizantină – o prioritate pentru creștinul ortodox din clasa de mijloc în secolul XXI

 Pelerinajele se fac la locuri și oameni, iar oamenii nu sunt mai importanți decât locurile în economia mântuirii. Atât oamenii, cât și locurile sunt lucrări ale lui Dumnezeu în lume. Cu o sensibilitate trează putem sesiza rosturile lor. Locurile care sunt centre în care s-au acumulat eforturile oamenilor coroborate cu cele ale lui Dumnezeu sunt privilegiate din acest punct de vedere. Chiar dacă oamenii s-au depărtat de ceea ce este de folos, rămân locurile cu importanța lor indiscutabilă. Dacă Țara sfântă ni se pare de folos pentru pelerinaje, Roma și toată partea de vest a civilizației libertății în care avem urmele creștinilor din-ainte de separarea lor pe instituții diferite și faptele lor de acum nu pot fi altfel.

 

Interesul profund duhovnicesc pentru Roma bizantină este unul al dragostei, fără de care nimic nu e, pentru strămoșii noștri și lucrarea rugăciunii lor. Această dragoste e de avut pentru orice cultură din lume, dar cu atât mai mult pentru cea din care în mod real urmăm în tot ce facem. Această dragoste e de avut și pentru catolicii de acum, protestanți și toată pletora de bisericuțe, dar cu atât mai mult pentru ce a rămas pentru a ne susține din vremurile în care eram o singură instituție.

 

Desigur, nu oricine poate avea această dragoste și nu oricine își poate permite să și-o manifeste prin pelerinaj. Pentru a o avea trebuie să îți depășești ereziile filetiste, să pui la locul lor social lumesc nevoile de apartenență și să țintești omenitatea urmând lui Hristos. Pentru a ți-o manifesta e nevoie de instituții ale libertății de circulație și de un nivel economic compatibil cu deplasările la distanță, învățarea mai multor limbi, tot ce e necesar pentru bună educație și a fi civilizat.

 

Omenitatea nu se restrânge la instituții religioase naționale ortodoxe, nu e reflectată nici de organizări ecleziale globale catolice și nici de democrații individualiste protestante. Omenitatea e trans-organizațională, trans-ideologică și trans-națională. Ea e dincolo de toate soluțiile omenești și ne îndreaptă spre acel dincolo de lume, Ierusalimul ceresc, pentru care ne pregătește orice pelerinaj. Pentru omenitate nu ne putem baza decât pe discernământ și instituțiile în diversitatea lor existentă, într-un echilibru dinamic, niciodată atins, mereu de căutat, sub constrângerilor poruncilor iubirii de Dumnezeu și de oameni. Ceea ce privilegiază ortodoxia în raport cu altele e dragostea, posibilitatea de a îmbrățișa prin rugăciune când nu mai ești locuit de sinele tău, ci de Hristos.

 

Nu ne putem aștepta de la state și instituții religioase să susțină omenitatea în mod direct, dar ele sunt materia primă din care se face corabia cu care Biserica nevăzută traversează istoria. Omenitatea se poate urmări numai de către persoane acționând rațional în rolurile lor lumești după cum sunt vremurile, și mai ales în afara acestor instituții, ca oameni.

 

În contextul secolului XXI unitatea oamenilor prin inițiative creștine nu mai e restrânsă la inițiativele instituțiilor. Ecumenism, ortodoxism, sunt inevitabile prin aparatul instituțional, dar pot fi puse între paranteze manifestându-ne libertatea ca persoane. Nu e vorba de a le ignora, ci de a le lăsa să-și manifeste singure pretențiile cărora tot mai puțini li se vor asocia.

 

E vorba de a-ți asuma riscul de a întinde o mână de om după chipul lui Dumnezeu altui om. Așa cum un copilaș care a cules o plăntuță o întinde cuiva despre care crede că poate să îi placă. Și e vorba de a nu refuza darul oferit din inimă, rănind pe cel care îți oferă darul.

 

În loc să ne înghesuim la Roma pe traseele recomandate intensiv de agențiile turistice, putem căuta locurile unde din mozaicurile bizantine ne privesc icoanele rostuite cu mult timp în urmă. Acel timp în care noi nici nu existam ca națiune. În loc să finanțăm un monument kitsch pe undeva prin țară, putem să investim o parte, mică, din bani, ca să ne rugăm la San Teodoro în timpul unei Liturghii, la doi pași de columna lui Traian.

 

Un itinerar creștin ortodox la Roma poate include: San Teodoro, Santa Sabina Aventino, San Clemente, Santi Nereo e Achilleo, San Lorenzo Fuori Le Mura, San Paolo Fuori Le Mura, Santa Constanza, Catacombele San Sebastiano și San Calisto.

 

Am fost și am văzut, am pus degetul și m-am rugat. Pot mărturisi că nu e nici o diferență față de harul locurilor din Țara Sfântă sau Athos. Că nu sunt aceiași oameni îmbunătățiți duhovnicește? Să judece cine a ajuns la această măsură. La Sf. Liturghie la San Teodoro nu a fost nimic diferit față de Bucovina, Prodromu și Sfântul Mormânt. La San Lorenzo, obișnuit ca la noi mi-am lăsat rucsacul undeva spre intrare vizitând, iar după o vreme un creștin de culoare a venit la mine să îmi spună să nu îl mai las, pentru că se întâmplă să mai fie furat. Dar cu ce e asta diferit de Sfântul munte, unde acum câțiva ani toți românii eram priviți cu suspiciune pentru că un român furase salba de la o icoană făcătoare de minuni? Undeva la Sfântul Nil un călugăr rus transparent care nu ținea seamă de aceste atitudini, deja vedea lucrurile pentru fiecare persoană în parte, ne-a primit fără nici o grijă.

 

Să vedem lucrurile, să căutăm omenitatea, instituțiile de stat și religioase nu ne privesc pe noi decât indirect, îi privesc pe care n-au rezistat ispitei a treia de pe munte. Dar când cineva care a căzut în ispită și alegând poziții de mare responsabilitate nu mai poate ieși din joc spune ceva de folos, să îl ascultăm, făcând deosebirea între persoane, ce au făcut de folos și ce au făcut rău. Cuvântul lui Dumnezeu în lume se manifestă numai prin păcătoși.

 

Lucrarea istoriei duce spre creșterea libertății responsabile a oamenilor. Libertatea ne e dată de Dumnezeu, să nu îi respingem darul. Dacă vrem mai multă unitate creștină, putem să ne unim respectând limitele care ar scandaliza șefii de instituții și totodată refuzând delimitările din interese materiale, sociale, politice și pretinse foloase spirituale.

 

Mergem acolo unde putem merge și nu ne poate opri nimeni. Roma bizantină și toată lumea liberă, de la mănăstirile din Arizona la cele din Scoția și lumea largă, sunt un loc de pelerinaj. Iar pentru cine are măsura, orice loc al creației lui Dumnezeu.