Accelerarea maturizării organizaționale și a sistemelor publice în domeniul eticii academice și a cercetării

 

Insistența în folosirea publică a unor termeni ca “plagiat” sau “plagiator” fără ca persoanele care îi folosesc să fi adus sau să aducă în discuție finanțarea cercetării în România denotă o lipsă de înțelegere a relației dintre natura eticii academice și a cercetării și producerea de cunoaștere științifică și în toate domeniile vieții intelectuale. În acest text furnizez o resursă care ar putea să scadă costurile pentru un comportament mai eficient și eficace în acest domeniu al persoanelor bine intenționate, astfel încât să atingem scopurile de interes public.

 

Din punct de vedere academic filosofic și științific există o literature vastă despre etica academică și a cercetării ca obiecte de cercetare, predare și instituționalizare. De exemplu o căutare după termenii Biochemistry AND ethics în Web of Science în varianta “all fields” duce la 1442 de rezultate, iar dacă adăugăm AND Codes obținem 83 de rezultate. Cine dorește să investigheze situația în legătura cu medicina (Medicine) în loc de biochimie va obține 81899, respectiv 4211 dacă adaugă și termenul cheie cod pentru a surprinde discuții despre tema codurilor de etică.

 

În fața acestei complexități și cunoașteri potențial relevante există câteva tipuri de atitudini:

·       să ne restrângem la o adaptare a codurilor funcționale în diferite domenii științifice și profesionale fără a avea nicio înțelegere a felului cum au apărut în societățile de origine și evolueză (aceasta e o opțiune de înțeles managerial și în contextul integrării instituționale internaționale pentru oricine nu este filosof sau om de știință și joacă numai un rol de coordonare, politic sau nu)

·       să cartăm cunoașterea și să înțegem situațiile și contextele relevante pentru codurile de etică, cum se pot preda, cum pot fi mai ușor acceptate de cei despre care (aceasta ar trebui să fie o opțiune pentru oricine este și om de știință sau filosof, și implicat în chestiunea implementării codurilor).

·       să contribuim noi înșine pe plan științic la dezvoltarea corpurilor de cunoaștere despre coduri (aceasta poate fi o opțiune interdisciplinară de dezvoltare profesională la interfața dintre domeniul de bază în care lucrezi și chestiunea integrității academice).

 

De la prima la a trei atitudine crește cantitatea de resurse necesare, ultima fiind dependentă de chiar finanțarea cercetării pe direcții suficient de diverse ca să surprindă și tematica acestei atitudini. În acest moment în România avem  în mare prima atitudine și numai puține elemente din celelalte două, ceea ce este disfuncțional în sensul că pe această cale nu putem să atingem scopurile de interes public asociate eticii academice și a cercetării. Avem numai vârful instituționalizat al piramidei și nu avem baza pe care să stea acest vârf, așa cum există în țările avansate. Este necesară o investiție pentru a avea și un fundamente de cunoaștere asupra naturii acestor coduri și rolului lor.

 

Din perspectiva teoriilor etice filosofice codurile de etică academică și a cercetării folosesc, fără a avea pretenția că ce spun mai jos sistematizează întreaga complexitate a situațiilor, câte tipuri de fundamentare a acțiunilor etice:

·       Nivelul deontologist, în care regula care trebuie respectată are o valoare în sine, se respect ca o poruncă la nivel individual indifferent de consecințe. Există două obiective specific care pot fi atinse prin această fundamentare:

·       Internalizarea bunelor practice în procesul de educare la nivel preuniversitarea și de licență,

·       Filtrarea documentelor pentru acordarea de resurse financiare importante (burse, contracte).

În abordarea deontologistă a eticii academice și a cercetării este prioritară, contribuția de substanță fiind nerelevantă, fie pentru că cine trebuie să respecte încă nu știe să producă ceva în mod creativ, fie pentru dacă are idei de premiul Nobel, dar vrea să folosească mijloace frauduloase ca să le pună în practică aceasta nu e acceptabil pentru cine dă banii și trebuie scos din joc.

Scară de timp a procesului de respectare în această abordare e scurtă, iar procesul se repetă de multe ori, pentru internalizare sau în competiții.

·       Nivelul eticii virtuții, în care etica academică este parte dintr-un process la nivel grupal pentru a trăi o viață demnă de a fi trăită în grupul de lucru specializat format din mentori și ucenici. Obiectivul în această fundamentare e dobândirea informală a competențelor și abilităților prin ucenicie alături de mentori care știu să producă o cunoaștere reală. Diferența față de etica deontologistă e nu numai de scară socială la care poate exista, ci și de priorități. Contribuția de substanță științifică este prioritară, iar etica este un instrument, secund ca importanță, desi trebuie respectată, în timp ce în abordare deontologistă este valoroasă în sine. Într-o abordare de la acest nivel de formare a resursei umane nu te salvează faptul că ai scris etic, că ai fost integru, dar nu ai produs nimic relevant.

Scară de timp a procesului tipic pentru etica virtuții este de 4-7 ani, fără posibilitate de accelerare, în timpul ce la etica fundamentată deontologist regulile le poți învăța în câteva ore și le poți aplica imediat. În etica academică de tipul eticii virtuții apare și o cunoaștere tacită pe lângă cea explicită, unică fiecărui domeniu și subdomeniu și problemelor restrânse cu care lucrezi.

·       Nivelul eticii utilitariste, în care se face o analiză cost-beneficiu și se ia o decizie pe această bază. Obiectivul acestui mod de fundamentare este maturizarea organizațională și a sistemului de educație și cercetare, adică a crearii unor compartimente dedicate domeniului, cu strategii șoi plan uri operaționale finanțate. Aici miza este gestionarea resurselor pentru dezvoltarea eficientă și eficace a nivelurilor deontologiste și ale virtuții, dezvoltarea unor mase critice pentru susținerea evoluției organizaționale  în sensul adoptării generalizate a eticii deontologiste și a virtuții în mod stratifica pe unități funcționale și etape de formare a resursei umane. Înțelegerea rolurilor tipurilor de abordări etice și distribuției priorităților pe niveluri de formare a resursei umane și producere de cunoaștere.

Scară de timp a procesului pentru partea fundamentată utilitarist a eticii academice și a cercetării este de 5-10 ani la nivel de organizație și 10-20 de ani la scară de sistem de educație și cercetare

 

Se poate observa că etica academică și a cercetării este un fenomen complex care nu se reduce la un singur mod de fundamentare și are relații de interdependență și conexiune inversă, probabil, între fenomenele fundamentate pe baze diferite. Nu se pune problema unei competiții între abordări, ci de roluri diferite complementare.

 

Nu poate fi aplicată analiza cost-beneficiu în domeniul de probleme al eticii deontologiste pentru că ar bloca internalizarea regulilor care trebuie respectate. Nici în zona uceniciei, care se referă la naturalizarea cercetării la standardele acceptate international ale domeniului, desi va trebui aplicată la gândirea resurselor materiale necesare în raport cu scopurile abordate, dacă nu vrei să trimiți ucenicul în șomaj la mijlocul programului pentru că nu mai ai proiecte (dar asta e o problemă generală de etică, nu una de etică academică și a cercetării).

 

Nu poate fi aplicată etica deontologistă la scară decizională organizațională și de sistem pentru că nu poate exista o accelerare a maturizării dincolo de constrângerile date de climatele de lucru existente (resurse umane, programe, infrastructură), iar aplicarea metodei deontologiste la scară de formare în cercetare (master, doctorat) este disfuncțională pentru că decuplează producția de cunoaștere autentică de respectarea standardelor etice.

 

Accelerarea maturizării organizaționale și a sistemelor publice în domeniul eticii academice și a cercetării este o problemă de management strategic organizational și una de coordonare de la nivel guvernamental într-o țară de tradiția raționalistă ca a noastră. În lumea anglosaxonă nu e nevoie de nicio coordonare de nivel guvernamental, existând tradițiile dezvoltate în timp istoric. Problema accelerării se pune numai într-o societate în curs de modernizare.

 

Înainte de a formula căile potențiale pentru accelerare aș dori să fac două observații metodologice:

·       Societățile și organizațiile nu sunt sisteme mecanice și nu poate exista o cauzalitate directă între decizii și execuții. La nivelul fiecărei persoane se naște o nouă cauzalitate prin liberul arbitru al acesteia. Ceea ce pot face decidenții este să schimbe mediul de luare a deciziilor în mod liber de către cei ale căror comportamente doresc să le influențeze. Variantele ieftine care apelează la impunere au rezultate pe termen scurt, pot fi justificate în condiții de criză, dar duc la eșec pe termen mediu și lung dacă nu se revine rapid la respectarea libertății persoanelor.

·       În cazul particular al eticii academice și a cercetării respectarea libertății decizionale a persoanelor e cu atât mai important, dată fiind natura creative a proceselor de producție a cunoașterii, de instruire și educare. Lucrul printr-o gândire deterministă social care apelează la pârghii de acțiune, structure sociale și instituționale în sens tare ontologic (gândirea că sistemele sunt reale, nu num ai termeni teoretici cu valoare epistemică și metodologică), nu poate fi decât contraproductiv, subminând misunea organizațiilor și eficiența coordonării chelturii resurselor publice la scară de sistem.

 

În final iată câteva căi potențiale de accelare a maturizării organizaționale și ca sistem:

·       Asumarea de roluri catalitice directe de către organizații academice și de cercetare și Guvern prin injectarea unor resurse care scad costurile de respectare și verificare. De exemplu generalizarea accesului la Web of Science, la software-uri de cartare a cunoașterii, internalizarea software-urilor de verificare a plagiatelor în bibliotecile electronice ale sistemelor de educație și cercetare și/sau la scară organizațională, transparentizarea CV-urilor tuturor profesorilor și cercetătorilor și a produselor didactice de la nivel de licență la doctorat, inclusive a lucărilor de grad.

·       Stimularea prin declarare de utilitate publică și programe de finanțare prin competiție a rolurilor catalitice ale unor organizații profesionale din sectorul terțiar.

·       Instruirea actorilor din ecosistemul eticii academice și a cercetării (persoane, presă, partide, agenții, etc) pentru a cunoaște natura problemei în întreaga ei complexitate și evita comportamente disfuncționale cum sunt:

o   Lipsa de bun simț academic. Asumarea de roluri sociale și politice de mare vizibilitate în condițiile în care ai vulnerabilități academice de formă sau de substanță. Este un mod de a submina prin succesul social și politic personal întregul sistem de educație și cercetare al țării și a periclita viitorul tinerilor generații.

o   Eroizarea. Folosirea temelor de etică academică și a cercetării pentru vizibilitate publică având mize psihologice personale.

o   Transformarea într-un domeniu de afaceri. Folosirea cadrului institutional asociat eticii academice și a cercetării pentru scopuri lucrative (centre de cercetare, conferințe, cursuri, etc) initiate fără a avea o competență științifică reală în domeniu dovedită prin contribuții în revistele filosofice și științifice de specialitate (de felul celor menționate în paragraful al doilea al acestui text).

o   Parvenirea socială și politică. Utilizarea temelor de etică academică pentru mize de ascensiune socială, dobândirea de capital social și transferarea acestui apoi ca resursă în competiția politică.

·       Acțiunea programatică a organizațiilor și Guvernului pentru diminuarea conflictelor între profesori și cercetători care adoptă standarde diferite, crearea de mase critice pentru maturizare treptată, favorizarea producției resurselor cu rol catalitic, favorizarea organizațiilor cu rol catalitic, inhibarea instrumentalizării eticii academice pentru alte scopuri decât cele specifice, susținerea cu ressurse și reglementări adecvate a instruirii publicului larg, a presei, a clasei politice.

 

În concluzie, etica academică și a cercetării este un domeniu banal, tehnic, cu nimic mai important decât alte activități și resurse necesare pentru producția de cunoaștere, instruirea și educarea oamenilor. Situația precară în România este inevitabilă în condițiile întârzierii modernizări statului. Situațiile organizaționale și publice turbulente associate eticii academicii și a cercetării sunt datorate unor combinații de comportamente discfuncționale ale actorilor implicați și/sau unor presupoziții sociale nerealiste care duc la decizii politice inadcvate. O eventuală accelerare a proceselor de maturizare organizațională și de sistem trebuie să țină seama de natura complexă a problemei, să folosească un model cât mai realist al proceselor psiho-sociale și să folosească ceee ce deja se știe despre fenomenul eticii academice și a cercetării pe plan international.