Despre icoanele de care fugim

 

De la un punct încolo, în măsura în care urmează lui Hristos, orice persoană creștină conviețuiește cu trădători. Dacă se va lăsa copleșit de emoții se va prăbuși, dacă va avea dragoste ființială, se va mântui împreună cu ei.

 

Nouă nu ne este dat să fim înconjurați numai de trădători și fricoși, să înviem aici și să umblăm prin lume încă niște zile înainte de a urca la ceruri. Mereu vom primi sprijinul celor ce sunt ca pruncii, ori săraci lipiți, sau proști cu mintea și bogați cu inima. Noi doar ne ducem crucea și nu ajungem niciodată la răstignire. Alții pot crede că am ajuns acolo și să fugă din jurul nostru, prietenii, însă mereu cineva ne va alături, împreună cu judecătorii lumești și ispitirile lor.

 

Trădătorii sunt întotdeauna cei de o credință cu noi, urmând lui Hristos ca și noi. A trăda înseamnă să știi ce faci și să iei decizia liberă să o faci, numai că ești orb și nu știi ce faci. N-ai strigat destul “Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David”. Necredinciosul nu poate trăda pe credincios, pentru că nu știe pe cine, neînțelegând ce este aceea credință, puțin credinciosul da. Din situația aparent insolubilă (pentru că cine nu e puțin credincios?) se iese știind că nu a a ta e credința, ci numai un dar pe care fie îl preschimbi în dragoste, fie trădezi.

 

O dragoste pe care avem tendința să o citim ca emoție, dar nu este. Când o citim astfel la alte persoane o citim din starea noastră confuză. O vede cum este în realitate numai cine o primește, iar noi când căutăm chipul lui Hristos în semeni. Nu în chipul celor buni cu noi, ci al celor care au trădat, sau de care ne este frică, cei răi, dușmănoși. În icoanele de care fugim. Trecând prin focul fricii dragostea se curățește de zgura emoției și poți spun simplu: ești om ca și mine și te las să îmi fii asemenea.

 

Din bucuria limpede a harului importante sunt rugăciunile de laudă și cele pentru ceilalți. Nimic nu este mai important ca măcar alții să dea slavă lui Dumnezeu și să se roage pentru noi. Măcar câteva astfel de persoane dacă mai sunt, ne vor trage și pe noi,  înfricoșatele și înfricoșații, după ele. Sau mai bine spus, prin ele, El.

 

Există un singur stareț și un singur duhovnic, Cel ceresc, iar sfaturile Lui ne vin prin cei de aici și prin creația întreagă, a Lui și a oamenilor prin mica lor cultură. Sfaturile omenești de folos vin de la oamenii care dau slavă Lui și se roagă pentru ceilalți. De la alți oameni sfaturile bune sunt faptele, situațiile, întămplările, trădările. Când le înțelegi știi că nu sunt ale lor, ci din partea Cui le-a lăsat să fie. Icoanele de care fugim ne îmbrățișează cu dragostea lor care le vine din cer.