Împăratul minciunii ortodoxiste

Agresivitatea unora dintre cei care ar trebui să știe Psaltirea pe de rost are două rădăcini: relația duhovnic – ucenic care nu urmărește pacea, ci puterea în lume și cultivarea poveștilor mincinoase ca formă de legitimare compensatorie în absența dragostei. Ucigașii au avut binecuvântare de la duhovnic pentru războaie, duhovnicii susțin binecuvântarea armelor de distrugere în masă, ierarhii au are fără îndoială binecuvântare de la ai lor pentru tot ce fac. Dacă în calitate de laici ne putem permite o anumită independență în decizii lumești fără ca în condițiile sociale actuale de secol XXI să avem prea mult de suferit (nimeni nu își permite să îndepărteze laicii mai apropiați de viața duhovnicească și așa prea puțini) e probabil că alta e situația treaba cu clericii și oamenii din instituțiile militarizate întrepătrunse cu organizațiile religioase, creștine sau de altă religie. Pozițiile persoanelor agresive, mireni sau cler, nu reflectă numai profilul lor psihologic și un context social de moment. Multe din intervenții au bază în materiale generale ca îndrumarele de spovedanii construite detaliat pe zeci de pagini pentru perioade istorice datate, în care competiția grupală acerbă și ura interconfesională erau normalitate. Acestea au primit binecuvântări de publicare din multe părți în alte vremuri și în numele unui tradiționalism decuplat de fondul tradiției patristice sunt folosite și acum. După ce au vândut interesele laicilor democrați prin validarea autoritariștilor instituțiile bisericești naționale sunt în curs de lichidare a legitimității discuțiilor publice anti-ortodoxiste interne. Asta demonstrează că nu există la vârf instituțional dragoste de oameni, singurul loc unde se manifestă aceasta fiind Sf. Liturghie, unde rolurile instituționale sunt nerelevante. Harul și tainele nu sunt proprietatea cuiva. Credința e folosită instituțional în interesul statului, oamenii ca persoane sunt negilijabili cu demnitatea și libertatea lor, iar această situația e compensată prin acțiuni sociale generale. Dacă decizia a fost bine gândită se va vedea din evoluțiile globale. În absența unor mutații politice conservatoare mișcările locale se vor restrânge ca inutile, iar țările care și-au distrus complet potențialul de dezvoltare democratică se vor izola. Pe lângă validarea agresivității de către duhovnici un accent în plus spre rău îl au spațiile geografice unde se clădesc mituri mincinoase ample. Lucrarea Sfintei Cuvioase Parascheva e evidentă oricui, cea a continuității de la Sf. Ap. Andrei încoace în zona Dobrogei e un fals cu reverberații naționale. Dacă ai făcut pact cu împăratul minciunii nu ai ce să culegi decât dezbinare. Unitatea se menține prin viața duhovnicească reală. În România orice creștin urban democrat va evita susținerea instituțiilor religioase în aceste condiții mai mult decât strictul necesar în comunități locale bine definite. Un deceniu, două, câtă vreme memoria publică a evenimentelor va persista.