Paștele meu, sau Paștele tău?

 

Nașterea lui Hristos în sufletul omului și învierea Lui în inimă fiind permanente, ce este această separare a datei sărbătoririi între oameni? Este transformarea permanenței în eveniment.

 

Evenimentul este mai întâi bucuria omului când sesizează nașterea și învierea în sine. Bucuria personală apare ca ceva deosebit pe fondul neatenției uzuale, a risipirii, a îndeletnicirii cu cele ale lumii în care suntem. Pentru sprijinire reciprocă, de dorul acestei bucurii, sub îndrumarea unor călăuzitori ne organizăm ca să avem o bucurie mai sigură, care depinde mai puțin de slăbiciunile fiecăruia. Bucuria devine asociată unei zile și unui proces, al postului pregătitor.

 

Evenimentul devine public, bucuria devine un obicei social și o necuviință să nu o ai atunci când îi vine timpul lumesc. Comunitățile oamenilor neștiind în lume multă vreme unele de altele această zi ajunge să nu mai fie aceeași în diferite părți ale lumii. Timpul lumesc, momentul prevăzut al bucuriei ajunge diferit. Apoi lumea se schimbă, aflăm cu toții unii de alții și ni se pare ciudat, poate chiar o necuviință să ne bucurăm în alt moment decât ar trebui.

 

Unirea în bucurie tot se face, dar se face în cele fără de folos. Sărbătoarea se pierde în uitarea bucurie cerești și creșterea celei lumești. Sărbătoarea se pierde în lăcomie, comerț cu de toate ale Paștelui lumesc, la orice dată ar fi acest eveniment.

 

Nașterea lui Hristos în sufletul omului și învierea Lui în inimă fiind permanente, nu pot fi o necuviință. Cel ce se bucură nu poate fi un străin. Bucuria altora nu poate genera întristare, iar a noastră cum ar putea? Nașterea lui Hristos în sufletul omului și învierea Lui în inimă fiind permanente, foame de ceresc nu poate fi potolită cu mese lumești.

 

Privește-ți în ochi fratele care te fură, pe care l-ai lăsat la vie și când ai venit ai aflat că te-a trădat și vândut. Și bucură-te cu el.

 

Privește-ți în ochi fratele care te judecă și te umilește, care te scuipă și te biciuiește, îți dă cu tunurile în mănăstiri, îți risipește cu răutate munca, te ține în sărăcie. Și bucură-te cu el.

 

Privește-ți în ochi fratele care vrea să te ucidă fiindu-i frică de pedeapsa cuvenită, care se sperie când Dumnezeu ascultă rugăciunea psalmistului și nu poate înțelege ce este iertarea. Și bucură-te cu el.

 

Privește-ți în ochi persoana pe care ai furat-o, trădat-o, batjocorit-o cu faptele și tale, cerei iertare și bucurați-vă.

 

Dacă ar fi câte un Paște în fiecare zi a anului și tot nu ar fi de ajuns. Paștele este al nostru al tuturor și îl dăm Lui, fiind dintru ale Lui. Când nu îl mai dăruim și noi la rândul nostru cu dragoste, îl pierdem.  Paștele tău dă-l celuilalt, nu-l ține pentru tine.

 

Nu e nevoie de vreo dată comună, e nevoie de foamea și setea de trupul și sângele lui Hristos. Zosima acestui deșert poate veni oricând.