Orice știință în înțelesul ei modern lucrează cu simplificări
ale realității, propune modele care cel mai adesea sunt complementare în
înțelegerea realității și se află în evoluție. Din considerente ce țin de
economia științei, atunci când se transferă cunoașterea căre publicul larg nu
se pune accent pe limitele cunoașterii științifice, ci se trage spuza pe turta
propriei abordări sau a domeniului. Acesta este un act de nedreptate în raport
cu finanțatorii producerii cunoașterii, în ziua de azi cetățenii sau entități
susținute financiar direct sau indirect de aceștia. S-ar mai putea inventaria
situații de nedreptate în interiorul orgonizațiilor
care produc cunoaștere, sau le coordonează, de exemplu cele care intră sub incidența legislației despre
etica academică și a cercetării, a legislației muncii, a exigențelor bunei guvernări, altele de acest fel.
Dar există și un fel de nedreptate asociată proceselor de
producție și transfer al cunoașterii care nu poate fi controlată în niciun fel
prin însuși faptul că începe chiar din momentul conceptualizării domeniului
respctiv de cercetare. E vorba de acele științe care au nevoi de modele de om, implicite
sau explicite, că vorbim de nivelul individual, sau de cel grupal de diferite
complexități. Reducerea însăși a omului la un model sau altul, inevitabilă,
este un act de nedreptate, pe care se fundamentează toată știința respectivă.
Pe orice carte din domeniu ar putea să se afle o notă de subsol la început:
această carte nu este despre oameni.
Un exemplu actual este accentul pe diversitate socială și
culturală rezultat din teorii în domeniu. Orice persoană fiind unică în
privința unor trăsături esențiale omenești (minte, suflet), diversitatea umană
a unui grup de persoane este mereu maximă. Cine vrea o mai mare dreptate
socială o poate susține direct, nu e necesar să o lege de un mod de a gândi
diversitatea umană pe categorii de diferite feluri. Însăși categorizarea
oamenilor e un act de nedreptate, o încălcare a demnității lor, probabil
inevitabilă datorită aparatului cognitiv uman care nu poate lucra cu puzderia
de unicități. Științele sociale nu fac decât să preia și să dea o metodă
științifică nedreptății asociate funcționării limbajului comun.
Pornind de la această situație, e de gândit și în mod sistematic
dacă nedreptatea nu e în mod necesar asociată procesului de cunoaștere
omenească a oamenilor și să citim în acest fel cele biblice legate de cei
săraci cu duhul sau căderea prin cunoaștere. De aici ar rezulta imediat și
imposibilitatea întemeierii unei societăți mai drepte pe cunoaștere omenească
explicită, în particular a limitelor științelor sociale de a furniza ceva de
folos operațional în chestiunea dreptății.
Aici intervine însă mecanismul de menținere a situației
de fapt prin legitimarea ei științifică. Cei care vând rezultatele ștințelor
sociale și teoreticienii dreptății nu vor fi încântați de potențialul argument
schițat mai sus, n-are rost să ne facem iluzii că piața va dispărea, cererea
pentru dreptate fiind mare. Dacă am spune că e probabil mai onest intelectual
să faci dreptate direct, personal, decât să vinzi ceva ce în realitate nu e de
folos, ar fi la fel de inutil, claritate morală nefiind un termen al științelor
sociale, cel mult o semnalizare a virtuții, și neintersând pe nimeni care
lucrează în domeniu câtă vreme se identifică modelelor de om pe care le utilizează.
Dacă nu se (mai) identifică lor, există o posibilitate onestă
de continuare a științei sociale minimizând nedreptate inerentă condiției umane
și exprimată maximal în științele care se ocupă de om: să recunoaștem și să
comunicăm că toate modelele de om și consecințele lor aplicative la nivel
social au rol strict metodologic, că nu angejează în niciun fel ontologic în
privința omului. Piața s-ar restrânge, vinderea de utopii și recomandări
socio-politice nerealiste n-ar mai merge la fel de profitabil, dar poate că
ne-am simții mai umani, cinismul n-ar mai fi modul nostru de viață, ci doar un
accident de parcus condiționat cultural.
Scientismul fizicii și chimiei e o grenadă culturală, al
biologiei e o bombă, iar al științelor sociale e MOAB („the Mother of all bombs”). Cine e teolog modern de meserie s-ar putea gândi la analogii similare în
privința ideologizării domeniilor teologiei academice. Competiția pe mințile și
sufletele oamenilor între cele două domenii poate fi comparată fără exagerare
cu arsenalele existente de bombe atomice în curs de lansare.
Atâta vreme cât vom continua cu aplicarea pretențiilor de cunoaștere fără să le menționăm public limitele intrinseci și dincolo de domeniul unde le-am produs, atâta vreme cât va exista competiție între cei care vând speranțe de dreptate justificate eronat științific sau justificate eronat teologic, în loc să facem fapte drepte fiecare în viața proprie și comunitară, nu vom vedea altceva pe planetă decât ce vedem acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu