Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

marți, 21 mai 2024

Două teme de cercetare pentru teologia academică ortodoxă

 Acțiunea clarității morale seculare tocmai s-a manifestat prin CPI (instituție finanțată în principal de Franța și Germania, nu și de SUA), ideea fiind că toate viețile contează la fel de mult. Le Monde (centru stânga) salută, Le Figaro (conservator) dă opinia de repingere din partea domnului Netanyahu mai sus pe pagină decât salutarea deciziei de către Franța, WSJ ignoră aproape știrea, The Economist face o analiză obiectivă din exterior, JPost vine cu o analiză obiectivă și detaliată din interior. Pentru Israel e o problemă mare, dar nu una insurmontabilă, de acum fiind treaba avocaților statului în primul rând, dat fiind că nimeni din armata Israelului nu a fost inclus în listă. JPost arată că practic decizia scoate din ecuația politică pe domnul Netanyahu pe termen mediu, ceea ce având în vedere clivajul național în jurul politicilor sale legate de justiție care au dus la vulnerabilizarea țării nu pare să fie un fenomen privit cu regret. În același timp, în interes de stat, parlamentul Israelului respinge decizia CPI.


Observăm tipologia clarităților morale în funcție de fondul pe care se întemeiază:

drepturile omului cu teoria universalistă din spate,

vechiul testament, dinte pentru dinte,

pragmatism și realism anglo-saxon.

nevoia de e controla instrumentalizarea de către stânga politică a temei la conservatorii europeni. Ai noștri de altfel tac diplomatic în chestiune, pentru că nu-și permit semnalarea a ceva care nu ar fi privit favorabil de către țările cu cea mai mare putere în UE, Franța și probabil și Germania. Instrumentalizarea poate fi controlată eficient numai din țările puternice.


Dacă mai adăugăm și claritatea morală a domnului Putin și a Bisericii ruse cu războiul sfânt avem un eșantion din peisajul diversității culturale a conceptului.


A discuta lumesc care e mai clară moral dintre perspective e un non-sens. Ele funcționează social și cultural ca atare la nivel de presupoziții, sunt ireductibile din orizontul propriu la celelalte și au împreună consecințele pe care le vedem cu toții. Ca program teologic de cercetare academică, BOR ar putea să încerce să le deriveze pe toate din claritatea morală de tip discernământ specifică ortodoxiei, cum apar ele ca fenomene în jos spre lumesc (temă de cercetare fundamentală), și cum se poate raporta cineva cu folos la toate, atât personal, cât și instituțional, atâta vreme cât viețuiește în lume (temă de cercetare aplicativă). În acest moment o parte din instituție merge pe claritatea morală putinistă, iar o alta, mult mai mică, pe claritate morală de damage control instituțional prin acțiunea foarte vizibilă public. În spatele ambelor grupuri se află rugătorii cu claritate morală în sens ortodox propriu și care țin corabia pe linia mântuirii între valurile furtunoase ale lumii.


Nu căutați astfel de mini-analize în presa noastră. Cine vrea să aibă ca cetățean o imagine despre ce se întâmplă e obligat să meargă să citească singur, ceea ce mulțumită tehnologiei actuale ieftine e posibil. Cine nu dorește, fie rămâne în bula propagandei de stat, fie se retrage din cetate în bula privată, cam acesta e spectrul de posibilități în România dacă nu investești să te informezi. Ceea ce nu e puțin deloc, în Rusia nu mai există nici bulă privată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu