Libertarianism și ortodoxie - un dialog

Libertarianul: Am fost șocat de capitolul patru din Ioan Scărarul, cel cu ascultarea. Dar m-am abținut de la reacții emoționale.

Ortodoxul: nu mai știu despre ce este.

Libertarianul: Strict vorbind tehnicile de lucru ale starețului cu călugării sunt exact tehnicile liderilor comuniști cu masele de oameni manipulați în comunism. Diferența esențială este scopul diferit: mântuirea în cazul starețului, crearea Omului Nou în cazul comunismului. O altă diferență esențială este scara organizației. Doar mănăstirea în cazul din Scara, întreaga societate în cazul comunismului. Cu consecințe asupra libertățiii de a ieși sau nu din sistem.

Ortodoxul: mănăstirea în sensul oamenilor care o alcătuiesc, nu?

Libertarianul: În sens de organizație, da, cu o structură, conducători, etc. Exact cum e descrisă acolo.

Ortodoxul: ar mai fi o diferență esențială: în cazul mănăstirii cei care vin acolo o fac din proprie voință, deci nu se mai poate aplica ideea de manipulare, pe când ceilalți sunt supuși modificărilor fără a fi dispuși în mod liber să le accepte

Libertarianul: Exact ! Pornind de la asta se poate dezvolta argumentul cu privire la necesitatea pentru Ortodoxie a spațiului extern mănăstirii și Bisericii în genere, al spațiului libertății de a nu asculta. Pentru că dacă acest spațiu nu există, atunci nu mai poate fi vorba de propria voință de a veni acolo, în Biserică. Altfel spus societatea deschisă, a libertății inclusiv de a face rău (libertate nedezeribilă, dar posibilă) este esențială funcționării Bisericii Ortodoxe. Ori societatea deschisă nu poate exista în absența gândirii individualiste. Așa a apărut ea, prin opțiunile indivizilor, liberalism, etc. Atunci apare problema cum poate ca ceva care nu este acceptat de Biserică, individualismul, să genereze ceva care este esențial pentru Biserică, spațiul libertății care să permite alegerea liberă a supunerii. Iar soluția ar fi următoarea: individul alege ca scop al său binele celuilalt. Alege să iubească pe celălalt ca pe el însuși. Un decizionism individualist altruist.

Ortodoxul: hm. Individualismul generează ceva esențial pentru biserică?

Libertarianul: Da, societatea deschisă, spațiul libertății totale de a alege.

Ortodoxul: dar de ce individualismul? Mie mi se pare că spațiul libertății totale e unul interior.

Libertarianul: Strict în Biserică tehnicile de management sunt totalitare: ascultare totală. Trebuie să existe un spațiu extern din care să vii în Biserică pentru că vrei să asculți total. E și unul interior, firește. Dar în fapte el se manifestă exterior. Discuțiile din Scara sunt despre fapte în mare măsură.

Ortodoxul: da, dar decizia vine din interior.

Libertarianul: Desigur. Toată discuția anterioară e la nivelul manifestărilor exterioare ale deciziilor interioare.

Ortodoxul: dar nu mi se pare că trebuie să fie un individualism pentru a putea exista spațiul libertății.

Libertarianul: Bine, să ne imaginăm atunci că toată societatea nu e formată decât dintr-o unică organizație, Biserica. Unde te duci dacă nu vrei să mai fi în Biserică? Și dacă nu ai unde te duce atunci nici nu mai există libertatea de veni în ea.

Ortodoxul: înțeleg ce vrei tu să susți.

Libertarianul: Această zonă exterioară de manifestare a libertății de a alege între bine și rău este o zonă unde să poți fi liber politic. Istoric vorbind individualismul este cel care a generat asta, ca tip de societate. Adică societatea în care conducătorii sunt servitori, prestează servicii, nu există obligația de a asculta, ca în Biserică, ci doar ca pe un cost asumat alături de cea de a critica și verifica ce fac ei. Asta e poziția individualismului în politică. Dacă și în rest e tot ca în Biserică, acultare totală, atunci libertate nu mai există, nici pentru a alege Ortodoxia. Și implicit Ortodoxia e nefuncțională.

Ortodoxul: eu cred că un spațiu dual de exprimare al binelui sau răului există indiferent dacă e totalitarism sau nu. În fine... Ascultarea în Biserică nu înseamnă lipsa libertății.