Despre dreptatea socială într-o societate policentrică

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/cultura/despre-dreptatea-sociala-intr-o-societate-policentrica ) 

După evoluțiile din Ucraina care au dus pe plan local la spargerea precipitată a USL șansele ca România să urmeze agenda pro-estică a cleptocraților PSD și PC sunt nule. În pofida manevrelor unor cârtițe ca Tăriceanu (opozant al menținerii trupelor române în Afganistan și semnatar al unei strategii naționale de dezvoltare durabilă top-down, etatistă, în calitate de prim-ministru) o majoritate politică filorusă nu se va mai constitui, contextul global fiind în mod clar nefavorabil. Rămânerea temporară la putere a formațiunii cu agenda reală anti-occidentală, împotriva statului de drept, are loc doar în virtutea inerției. Bazinul electoral al acestor formațiuni nu se mai poate lărgi în noile condiții, oricât de eficientă ar fi munca de spălare pe creier în mod profesionist a oamenilor de către agențiile de propagandă anti-occidentală gen Antena 3. Adversarul, oamenii care valorizează libertatea și corectitudinea, nu mai poate fi distrus.

Se vedea asta bine și din presă. Adevărul e că analiștii din România s-au cam băgat la cutie, câți or fi independenți, mirosul războiului le-a băgat frica în oase și preferă să fie prudenți, eventual dau drumul la mari acțiuni de susținere a simbolurilor naționale corupte gen Gică Popescu. Da, se joacă la intimidare, iar cine are opinii ferme este atacat sau se încearcă discreditarea dacă nu se potolește. Se încurajează lașitatea față de ursul de la răsărit. Comportament tipic de comuniști. În astfel de zile se vede cine are vocație de slugă și cine este demn în presă. Cred că peste un an se va putea face o lucrare de licență interesantă cu analiza pozițiilor din presa românească în perioada conflictului. Pare stupefiant pentru mulți că prorușii din România nu mai au nici un viitor. Ghinion de neșansă, ce să facem… Să  ponteze, vorba d-lui Antonescu, niște invocații la Antena 3, la Gâdea, niște mantre ceva, poate se rezolvă situația de disconfort. Desigur, după război se vor arăta foarte mulți viteji și cohorte întregi de înțelepți, ba vor fi scoase și numeroase texte de la sertar, masele de oportuniști își vor ridica plini de noblețe pantalonii din vine și vor susține cauza societății democratice în România. Sunt așteptați cu drag și iertați de pe acum.

În acest context, se poate afirma că există un potențial de dezvoltare a unei stângi compatibile cu statul de drept, similare pertidului democrat din SUA, o formațiune care se crească pe măsură ce PSD va scădea în următorul deceniu. O astfel de stângă va trebui să se configureze doctrinar către niște abordări compatibile cu un stat democratic autentic, cu o societate civilă puternică, să abandoneze definitiv reflexele holiste comuniste, ideea de partid-stat. Rostul acestui articol este de a aduce în atenția publică o eventuală cale de a ieși din barbaria pesedismului actual.

John Rawls este un filosof american care a teoretizat posibilitatea dreptății sociale în cadrul unui stat pe care azi l-am numi policentric. Caracteristic societății policentrice, către care România a intrat pe un drum ireversibil odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este că nu există monopol asupra puterii, ceea ce facilitează creativitatea ca factor decisiv al adaptabilității, al rezistenței la perturbări. "In specifying the concept of polycentricity, the issue of power, more specifically its use and its monopoly, is a major element. [...] In a polycentric system no one has an ultimate monopoly over the legitimate use of force. The "rulers" are constrained by a system of rules whose ideal expression is the "rule of law". The factors creating and maintaining the system of rules may be wide-ranging, from cultural to a balance of power, from power barganing and (self-)interest to norms and moral codes." (1). "While all institutions are subject to takeover by opportunistic individuals and to the potential for perverse dynamics, a system that has multiple centers of power at differing scales provides more opportunity for citizens and their officials to innovate and to intervene so as to correct maldistributions of authority and outcomes. Thus, polycentric systems are more likely than monocentric systems to provide incentives leading to self-organized, self-corrective institutional change.” (2).

Spre deosebire de “social-democrații” români de azi care în mod evident doar se folosesc de speranța multor oameni în justiție socială pentru a obține și menține avantaje nelegitime pentru ei și familiile lor într-un sistem în care mențin monopolul puterii prin corupție, iar descentralizarea îi interesează doar ca modalitate de a menține stabilitatea unor mici dictaturi sau oligarhii locale (baronatele), oameni ca John Rawls par a fi niște altruiști autentici care caută soluții instituționale compatibile cu democrația pentru a-și realiza public preferințele. Strategic această direcție ar trebui să fie dezvoltată și în România, pentru că ea ar putea atrage intelectualii cu convingeri de stânga din bazinul de atracție al PSD delegitimându-l astfel și în fața electoratului său captiv.

În prima parte a acestui text (3) voi enunța principiul diferenței, instrumentul conceptual public pentru satisfacerea altruismului personal la John Rawls, și voi prezenta succint consecințele sale politice teoretice. În partea a doua voi încerca să evaluez consecințele politice ale principiului diferenței în caz de aplicare într-o societate reală, pornind de la o seamă de presupoziții care stau la baza adoptării și formulării sale. În final voi sugera o soluție alternativă neholistă la preferința de satisfacere a altruismului personal. Textul rawlsian de la care pornesc, “O teorie a dreptății” (TD), este disponibil și on-line (4).

Principiul diferenței și consecințele sale politice în viziunea lui Rawls

Formularea cea mai completă a principiului diferenței (PD) este următoarea (5): inegalitățile economice și sociale trebuie aranjate în așa fel încât să fie în beneficiul cel mai mare al celui mai puțin avantajat, în condițiile respectării principiului economiilor drepte. PD este subordonat lexical primului principiu al dreptății, care guvernează libertățile de bază, și de asemenea celei de a doua părți a celui de al doilea principiu al dreptății, care garantează egalitatea echitabilă a oportunităților.

Dacă în “O teorie a dreptății” se pote vorbi de implicații politice ale PD, în “Liberalismul politic” PD apare de la bun început ca parte a unei concepții politice asupra dreptății. Argumentul prezentat de Rawls este următorul: dacă dreptatea este un atribut al instituțiilor, iar filosofia politică trebuie să identifice familia de instituții potrivite pentru a asigura îndeplinirea scopurilor comune, atunci este necesară o concepție politică asupra dreptății, care trebuie să fie, după reflexia necesară, corespunzătoare convingerilor noastre la toate nivelurile de generalitate, adică să corespundă cu echilibrul reflexiv (6). Dincolo de această schimbare, concepția egalitaristă a dreptății, și implicit semnificația PD, rămân neschimbate (7).

Secțiunea 43 din “O teorie a dreptății” descrie principalele consecințe politice în viziunea lui Rawls. Consecințele politice sunt asociate alegerii sistemului social. Acesta trebuie ales astfel încât distribuția rezultată să fie dreaptă. Pentru atingerea acestui scop este necesar ca procesele sociale și economice să se desfășoare într-un mediu de instituții legale și politice adecvate. În stabilirea instituțiilor de bază guvernul poate avea mai multe ramuri, dintre care unele sunt direct relevante pentru aplicarea principiului diferenței. Astfel, ramura de transfer garantează minimul social independent de contingențele asociate funcționării pieței; se afirmă explicit că minimul social este cerut de PD (8). De asemenea, direct relevantă pentru principiul diferenței este partea a doua a ramurii distributive, care asigură prin taxe resursele necesare dreptății, inclusiv cele necesare pentru aplicare PD. Proiectarea tuturor ramurilor guvernului se face de către legiuitori. Toate ramurile, exceptând ramura de schimb, trebuie proiectate de către legiuitori doar pe baza unor informații generale, similare celor disponibile în spatele unui văl de ignoranță, astfel încât interesele lor și ale cetățenilor pe care îi reprezintă să nu fie luate în considerare (9).

Consecințe ale PD în caz de aplicare într-o societate reală

Problema pe care vreau să o abordez mai întâi este în ce măsura în condițiile operaționalizării principiului diferenței, se poate face o distincție între structura de bază a societății (structura instituțională legală) și rețeaua completă de practici sociale.

Un prim aspect este legat de caracterul public. O caracteristică importantă a regulilor din structura de bază a societății este faptul că sunt publice. Dar caracterul public al regulilor, în sensul rawlsian de cunoaștere comună a aplicabilității generale, a cerințelor specifice și, mai ales, a măsurii în care indivizii se conformează acestor cerințe, este mai degrabă o chestiune de grad, după cum o analiză a oricărui sistem legal în vigoare o poate arăta. Prin urmare vor exista o serie de reguli mai puțin publice decât altele. Acele instituții care au un caracter mai puțin public (cum este instituția familiei, a firmelor private) rămân totuși totuși parte a structurii de bază a societății. Aceasta deschide calea către considerarea și a ce nu este public drept parte a structurii de bază a societății.

Alt aspect este legat de bunurile publice. Faptul că venitul și bunăstarea sunt bunuri sociale primare distribuite de structura de bază a societății este extrem de discutabil. Se poate considera cel mult că sunt distribuite de structura generală a societății. Dar aceasta ar însemna la limită că sunt distribuite de relațiile directe dintre indivizi, iar nu de instituțiile publice, sau, pentru a evita dificultatea, că toate instituțiile sociale sunt publice. Aceasta conduce către holism și paternalism. Negarea de către Rawls a faptului că tratează societatea ca pe un întreg organic cu o viața distinctă de cea a membrilor săi (TD p264) apare în acest context ca simplu artificiu retoric. Bunurile publice sunt rezultatul cooperării. O presupoziție importantă la Rawls este că tot ce este produs în societate este produs prin cooperarea tuturor. Cooperare apare aici în sens de relație simultană între toți membrii societății, contract comun; ori, de fapt, există o multitudine de contracte pentru o multitudine de scopuri, între care doar unele sunt comune pe ansamblul social. Inegalitățile sunt rezultatul tuturor acestor contracte. Inegalitățile apar deoarece contractele reglementează schimburi, iar schimburile nu pot fi nici egale, nici echitabile. Că venitul și bunăstarea sunt influențate de structura de bază a societății este adevărat, dar ele nu sunt bunuri sociale primare decât când structura de bază este tot una cu structura socială completă. Dacă structura poate fi proiectată astfel încât influența asupra bunăstarii indivizilor să fie în sensul pozitiv, este dezirabil să fie, dar structura de bază este în drept să acționeze direct asupra bunăstării doar în condiții holiste, în care ea este tot una cu structura socială de ansamblu. Metafora fraternității și familiei pare să ne dea dreptul la o astfel de interpretare. Ipoteza că se dorește un paternalism e susținută și de implicațiile egalității echitabile de șanse, care duce practic la transformarea fiecărui post într-un post care este relevant din punct de vedere public (10). Afirmația “the individual is a bare abstraction” (TD p110) este considerată de Rawls ca acceptabilă și interpretată ca însemnând că obligațiile și datoriile persoanei presupun o concepție morală a instituțiilor. Un astfel de proiectant social pare a se crede (sau pare să vrea să pară că se crede) chiar societatea, dacă nu chiar mai mult, un Ochi al lui Dumnezeu (urmând pe Rorty). La p261 (TD) putem identifica și premizele pentru conceptul de Om Nou (“justice as fairness is not as the mercy of existing wants and interests”, “the general form of a just society and the ideal of person consistent with it”). Necunoașterea caracterului de sistem deschis dinamic și nelinear al societății este evidențiat și de idealul stabilității (TD p262 “the effect of the initial circumstances will eventually disapear”).

O a doua problemă care ridică dificultăți operaționalizării PD este cea a diversității nevoilor (acceptând că există în mod obiectiv și nu sunt doar un mod de a vorbi despre preferințe). Chiar dacă nu acceptăm teoria marxistă (11), am putea observa că există o piramidă a nevoilor și diferențieri culturale ale nevoilor, astfel încât indivizii vor fi diferențiați nu doar prin gradul de satisfacere a nevoilor, ci și prin gama de nevoi care îi caracterizează. Dacă acceptăm că nevoile de bază sunt comune, și că în condiții de insatisfacere nu se manifestă altele, atunci singurele nevoi care ar urma să fie satisfăcute celor mai puțin avantajați membrii ai societății sunt doar cele de bază. Dacă apariția altor nevoi peste cele de bază e dependentă de achiziționare de capital cultural, atunci ar însemna că ar trebui să existe un transfer de resurse către cei mai dezavantajați pentru a li se induce noi nevoi, deci pentru a li se intensifica starea subiectivă de dezavantajare. Argumentul că este în avantajul lor să li se inducă aceste nevoi dependente cultural ar fi în susținerea unei societăți paternaliste, asistențiale la nivelul proiectării planurilor de viață, ceea ce este în contradicție cu presupoziția că indivizii au planuri raționale de viață. De remarcat că Rawls spune că “the precedence of liberty comes into play only after a certain level of wealth has been attained” (p 542) ceea ce înseamnă că indivizii trebuie obligatoriu ajutați atâta vreme cât nu sunt capabili de planuri raționale de viață, altfel spus demni de libertate. Acesta e un argument în plus pentru perspectiva paternalistă a lui Rawls.

O presupoziție care influențează aplicarea PD este și cea a existenței unor planuri raționale de viață. Presupoziția de existența a unui plan rațional de viață este criticabilă în condițiile incertitudinii specifice societății reale (oportunității și amenințări depinzând nu doar de factori socio-economici, ci și de cei naturali). Aceste incertitudini impun un management adaptativ al propriei vieți ca formă de raționalitate complementară cu dimensiunea proactivă a raționalității (proiectarea propriei vieți). Presupoziția de societate ca sistem închis este nerealistă. De asemenea, deducerea rezonabilității acceptării concepției aplicabile a dreptății de către cetățeni depinde de o presupoziție implicită, și anume că ei cred că sectorul public trebuie să se ocupe de planul lor de viață, altfel spus că atingerea obiectivelor specifice planurilor de viață personale este parte a binelui general.

Dificultăți în aplicarea PD ridică și existența altruismului indivizilor, în diferite grade. Există o teorie a altruismului ca o formă superioară de egoism, selectată în cursul evoluției deoarece aduce avantaje la nivel de grup prin reducerea cheltuirii de resurse în conflicte. Fiind o teorie generală, ea poate fi cunoscută în starea originară, când se aleg principiile dreptății ca echitate. Dacă presupunem că altruismul este o nevoie care se cere satisfăcută prin a face bine, cum poate fi satisfăcut altruismul celor mai dezavantajați ? Dacă dezavantajații ar trebui să-și manifeste altruismul, ar trebui să distribuie și ei ceva tot timpul, sau, spre exemplu, să nu accepte ce li se oferă de către cei avantajați. Prin urmare principiul diferenței aplicat serviciilor de satisfacere a altruismului duce la situația în care cei ajutați să îi ajute pe cei care sunt sursa resurselor cu resursele furnizate de chiar aceștia din urmă.

Nu în ultimul rând, presupoziția absenței oricărui merit al indivizilor duce la consecințe politice grave în caz de punere în practică a PD. Această presupoziție este introdusă printr-un sofism; dependența voinței de a face efort de circumstanțe nerelevante moral este interpretată ca determinare, ceea ce duce la concluzia că voința de a face efort este complet nerelevantă moral (o relație multivariată de dependență, în care variabilele nerelevante moral sunt doar o parte, este tratată ca o relație în care toate variabilele implicate sunt nerelavante moral. “Even the willingness to make an effort, to try, and so to be deserving in the ordinary sense is itself dependent upon the happy family and social circumstance” (TD p74, reluat la p104 ca “depends in large part”). Absența meritului ca și criteriu de distribuire, în cazul punerii în practică a PD e probabil să ducă la dispariția modelelor exemplare, a proiectelor de viață de urmat, la reducerea diversității culturale, cu implicații asupra stabilității societății. Cealaltă fațetă a problemei este cea a lipsei de merit, a lenei și viciilor, care ar putea să ducă pe cineva în situația de a fi în cea mai puțin avantajată poziție. Avantajarea unor astfel de cazuri printr-o aplicare a PD ar putea duce la scăderea generalizată a nivelului absolut al bunăstării tuturor indivizilor și, în ultimă instanță, la schimbarea sistemului politic.

În fine, din felul cum este conceptul echilibrul reflexiv rezultă idealul renunțării la procesul politic (12), în care legiuitorii nu pot fi niciodată sub vălul ignoranței și urmăresc interesele proprii și ale celor pe care îi reprezintă în orice situație; rezultă o blocare a creativității, a îndemnului de a căuta noi principii; în caz de insucces evident al principiilor alese are loc o discreditare a a ideii de raționalitate, pentru că raționalitatea s-a afirmat că a stat la baza alegerii lor; iar scăderea valorii conceptului de raționalitate ca bun comun deschide calea către relativism și arbitrar.

Discuții

Principiul diferenței este parte într-o teorie a dreptății eficientă retoric pentru auditoriul neatent, dar care pusă în practică ar fi probabil ineficientă, judecând prin prisma celorlalte experimente holiste derulate până acum și a dificultăților pe care le-am evidențiat. Starea de fapt este starea sistemului socio-economic. Starea de fapt include starea de drept ca stare proiectată. Starea de drept este concept care se dorește a funcționa ca atractor al sistemului socio-economic. Dacă atractorul este conceput adecvat, dacă corespunde unei stări posibile a sistemului, el poate fi atins. În caz contrar, în mod necesar va fi schimbat, iar încercarea de a-l perpetua nu duce decât la disfuncționalități majore ale sistemului socio-economic. Starea de drept este o stare stabilă a sistemelor socio-economice doar dacă normele sunt în acord cu natura umană, cu tiparele invariantive ale acesteia, inclusiv cu deschiderea ontologică asigurată de libertatea voinței. Starea de fapt decurge din ceea ce face fiecare pentru satisfacerea nevoilor, în limitele a ceea ce este drept sau în afara lor, în funcție de beneficiul net asociat respectării/încălcării normelor acceptate. În conformitate cu legea disconfortului în manipulare, demersul retoric duce doar la acceptare temporară; precaritatea răspunsului rezultă din descoperirea de către public a incongruențelor, neprotrivirilor; poate rezulta un al doilea răspuns, neconvenabil utilizatorului (13). Reacțiile politice reale la TD și implicit PD ar putea implica răspunsuri extrem de neconvenabile.

Cu toate acestea, nu e neapărat necesar să rămânem deschiși la insinuările lui Nietzsche că sfârșitul religiei și al metafizicii ar trebui să însemne sfârșitul încercărilor noastre de a nu fi cruzi (14). Am putea să diferențiem pe "noi altruiștii" de "noi cu toții", să ne asumăm costurile nevoii noastre altruiste și să nu mai încercăm să prezentăm aceste reguli morale ca universale, nici măcar în aceeași comunitate culturală. Solidaritatea umană ar putea fi conceptualizată ca structurată, de la grupuri de mică amploare până la cel mari, și până la societate în ansamblu excusiv pentru scopurile comune la acest nivel. Satisfacerea altruismului nu pare a fi un scop comun la nivel de societate, ceea nu înseamnă că binele general ca bine general declarat nu poate include elemente care reflectă bine de grup. Urmărirea scopului de satisfacere a altruismului personal nu este dependentă de convingeri religioase în mod necesar. Altruiștii atei, agnostici și cu convingeri religioase ar trebui să observe suprapunerea agendelor lor personale.

În concluzie, discursul lui Rawls întrunește multe elemente ale unui discuris retoric, în vederea asumării de către auditoriu a propriilor convingeri. Rămâne, totuși, de studiat dacă acest demers retoric este realmente sincer, în slujba satisfacerii maximale a propriului altruism, sau urmărește de fapt alte scopuri (15), după cum sugerează caracterul poate prea inoperant al celui de al doilea principiu.

Închei prin a spune că este de datoria intelectualilor autentici cu valori democratice și sociale să dezvolte doctrinar alternativa la barbaria „social-democrată” din România, să dezvolte o dezbatere publică susținută de argumente și contra-argumente. Timpul criticii autoritarismului reformist al lui Băsescu s-a încheiat, pentru că și fereastra de oportunitate istorică pentru un astfel de autoritarism s-a închis definitiv. E timpul să ne apucăm intens de treabă, fiecare conform convingerilor noastre, să construim societatea policentrică de care România are nevoie.

_____

În calitate de fost student al Universității din București dedic acest text aniversării a 150 de la înființarea acestei instituții (http://150.unibuc.ro/ ).

Note

        (1) Aligică 2014, Institutional Diversity and Political Economy - the Ostroms and Beyond, Oxford University Press, p48

(2)     E. Ostrom 1998 citată de Aligică (2014).

(3)     De la acest punct încolo acest text este în mare eseul meu de evaluare finală la disciplina Teorii Politice, Facultatea de Filosofie a UB, 2003, profesor Romulus Brâncoveanu.

(4)     Ultima ediție se poate găsi pe google dacă se dă search “a theory of justice john rawls pdf”. Eu am lucrat pe prima ediție.

(5)     Rawls, J., 1971, A Theory of Justice (Harvard University Press, Harvard), secțiunea 46

(6)     Rawls, J., 1999, Liberalismul politic, ed. Sedona (1993, Columbia University Press, New York) p32 “scopul dreptății ca echitate este, deci, unul practic: ea se prezintă ca o concepție a dreptății care poate fi împărtășită de cetățeni ca bază pentru un acord politic rezonabil, informat și voluntar”

(7)     Rawls, J., 1999, op.cit. “Am presupus, în tot cuprinsul acestor cursuri, aceeași concepție egalitaristă a dreptății ca mai înainte și, cu toate că menționez din când în când revizuiri, nici una din ele nu afectează această caracteristică” (p 30) “Fac acest comentariu deoarece unii au crezut că limpezirea ideilor mele despre liberalismul politic a însemnat renunțarea la concepția egalitaristă din Teorie. Nu am cunoștință de vreo revizuire care să implice asemenea modificări și cred că o atare presupunere nu are nici o bază” (p30n6)

(8)     Rawls, J., 1971, p277

(9)     Rawls, J., 1971, p284

(10) Walzer, M., 1993, Spheres of Justice, A defence of pluralism and Equality, Blackwell (1983 first edition) “An office is any position in which the political community as a whole takes an interest, choosing the persons who holds it or regulating the procedures by which it is choosen” (p129). “I think it is fair to say that current thrust of both politics and political philosphy is towards the reconceptualization of every job as an office, for the sake of justice. This is certainly the implication of the latter (and least controversial) part of Rawls’s second principle of justice” (p131). “The old division of labor is replaced by a universal civil service” (p132).

(11) Miller, R. W., 1975, Rawls and Marxism, în Reading Rawls, ed. By Norman Daniels, Basic Blackwell, 206-230 “The difference principle presupposes a relatively low estimate of the extent and consequences of social conflict” “Classes differ in their needs, and not just in the degree to which their needs are satisfied”.

(12) Buchanan, J., 1997, Limitele libertății, între anarhie și Leviathan, Institutul European (University of Chicago Press, 1975) p21 “Politica e proces; orice încercare de a stabili standarde devine un efort zadarnic”

(13) Mihai, G., 1998, Retorica tradițională și retorici moderne, Ed. All, p 55.

(14) Rorty, R., 1998, Contingență, ironie și solidritate, Ed. All (Cambridge University Press, 1989) p 306

(15) Barber, B., 1975, Justifying Justice: Problems of Psichology, Politics and Measurement in Rawls”, în Reading Rawls, ed. By Norman Daniels, Basic Blackwell, 318 “I am not trying to suggest that Rawls intend to rationalize capitalism”