Rafale de vânt prin aerul imobil,
Nici un foc nu pâlpâie, nici o candelă nu arată
Forța planetară a curenților interiori inimii.
Doar ea continuă să existe, fiecare pas ține seamă
De cascada pe lângă care urcăm. Treaptă
Cu treaptă, Loc peste loc, prin aerul tandru.
E o împletire a spațiului cu gândul, fără de nume.
Acolo vine el prin orice crăpătură a ferestrelor,
Acolo aprinde ceea ce este de aprins și de acolo pleacă.
Acolo se întoarce mereu odată cu rotirea zilelor,
Oricând nevoia de a avea un loc fix ne face să strigăm
Vino ! Pașii așează-i pe pietre tari, lângă flori.
Dar nimic nu poate descrie ce urmează când el ajunge.
Se deschide locul, vezi doar lumina, roțile adânci
Pe care se rostogolește adevărul tumultuos, nemișcat.
Timpul întreg se înscrie în lumea imperfectă, plină de sens,
Absurdul cade în zgomot de lanț de fântână, zidurile se prăbușesc,
Furtuna se vede în toată curăția ei, stropii lovesc fețele ude.
Cum spuneam, ne îndreptăm către ceea ce nu poate fi spus,
Cu el alături, cu el printre noi, cu el dincolo de noi transfigurându-ne
În ceea ce într-un cuvânt s-ar putea numi oameni.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu