(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/politicianul-si-intelectualii/ )
Prioritatea domnului Traian Băsescu e România, prioritatea unor intelectuali de dreapta e tot România, dar cele două Românii nu mai au prea multe în comun în afara faptului că aşteaptă multe de la stat. Ciudat, pentru nişte oameni de dreapta.
Prioritatea domnului Traian Băsescu e România, prioritatea unor intelectuali de dreapta e tot România, dar cele două Românii nu mai au prea multe în comun în afara faptului că aşteaptă multe de la stat. Ciudat, pentru nişte oameni de dreapta.
Dacă, totuşi, este să aleg între
cele două viziuni etatiste de “dreapta”, mi se pare rezonabil să merg pe mâna
animalului politic, nu pe cea a trestiilor gânditoare. Un intelectual nu este
capabil să conducă oameni în
calitate de intelectual. Viaţa nu este reconstrucţia conceptuală a vieţii. Liderul
politic nu se ocupă cu reflecţia sistematică, nu pentru aşa ceva este votat. Când
nu ai rezolvate problemele de securitate fizică, financiară şi emoţională distribuirea
resurselor disponibile către gândire e un moft, o eroare, o lene, daydreaming
politic. Problemele menţionate se rezolvă prin acţiune eficientă privată sau
publică, nu prin cărţi şi cu atât mai puţin prin articole în presă. Dacă un
intelectual va avea fler politic pe
termen scurt aceasta va fi în pofida condiţiei sale de producător de
cultură, nu datorită acesteia. Un intelectual poate fi mai degrabă un strateg
ideolog, producător de retorici utilizabile de către liderii politici
veritabili. Eşecul ideologiilor e mai greu de dovedit ca cel al profeţiilor
concrete.
Din reflecţia asupra semnificaţiei faptelor politice ale zilei nu putem
extrage concluzii relevante operaţional decât din întâmplare, pentru că nu avem
acces la informările serviciilor specializate, la toate premizele adevărate. Un
om bine informat, chiar dacă mai puţin mobilat, va lua decizii mai bune dacă nu
face erori grosolane de logică. Din premize adevărate nu se poate infera ceva
fals.
Disputa publică dintre domnul Traian Băsescu şi unii intelectuali de
dreapta este un semn de sănătate civică atât a primului, cât şi a celorlalţi. E
ceva bun. În fond, nu ne putem aştepta la ceva similar între intelectualii de
stânga şi domnul Ponta. La dânşii funcţionează alt tip de relaţii, de comandă
şi control, de furat în comun, sau de sacrificare pe altarul ideologiei comune.
Cearta grupului de oameni autointitulaţi de dreapta, vie, este mult mai
valoroasă pentru România decât unitatea liniştită, moartă spiritual, a
corupţiei post-comuniste reprezentată de domnul Ponta şi compania.
Dacă este să fim cu adevărat oameni de dreapta ar trebui să fim ceva mai
relaxaţi pe plan politic şi mai eficienţi pe planul creaţiei. Risipirea în
publicistică febrilă, tiruri scurte şi dese, nu-şi are rostul. Domnul Ponta
preşedinte nu e un dezastru naţional, e doar o ruşine naţională, doamna Monica Macovei
preşedinte nu este lumina salvatoare, ci doar revenirea la bun simţ. Dar dacă
cei care se regăsesc în hoţie sunt dominanţi numeric nu putem decât să acceptăm
realitatea. Nici seriozitatea
domnului Johannis nu poate schimba ceva fundamental
în ţara asta dacă majoritatea românilor sunt neserioşi.
Dezastrul sau lumina nu vin nici de la răsărit, nici de la stat, ci sunt în
felul în care fiecare dintre noi reacţionează acum şi va reacţiona la realitatea
politică de după aceste alegeri. Nu statul ne va rezolva sau genera vreo
problemă, ci noi înşine, făcându-ne cât mai bine sau nu treaba acolo unde
suntem. Nimeni nu ne poate obliga să nu
producem cultură, fără naivităţi şi fără compromisuri. Fără unire cu prostia.
Statul e doar un cadru instituţional, nu furnizează nimic pe fond. Creaţia
se poate manifesta în orice fel de cadru. S-au scris lucruri valoroase şi pe
pereţii puşcăriilor comuniste.
Intelectualul care va aştepta mai mult de la stat se va rata ca
intelectual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu