Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Între un pseudo-ortodox și un creștin alegerea rațională este Klaus Johannis

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/vot-2014/intre-un-pseudo-ortodox-%C8%99i-un-cre%C8%99tin-alegerea-ra%C8%9Bionala-este-klaus-johannis/ )

Între două invazii domnul Putin a început să vorbească despre iubire. De țară, de familie. Iubirea ar fi totul.

Predictibil, și domnul Ponta ne va vorbi săptămâna viitoare despre iubire. Ne va înconjura cu dragostea sa părintească”. Pregătind terenul dânsul ne-a informat deja că doar el este om, spre deosebire de domnul Johannis. Acesta în opinia sa ar fi doar un lucru. Un ceva, fără suflet, o marfă de exemplu, care se vinde și care poate fi cumpărată.

Avem de a face cu o retorică de cea mai cinică speță în scopul distrugerii oricăror sisteme de valori și a transformării cât mai multor oameni în sclavii stăpânilor post-comuniști.

Într-adevăr, iubirea poate fi totul. Dacă așa crezi ea se vede mai ales din comportamentul față de dușmanii tăi. Îi tratezi ca pe niște oameni, sau nu. Trimiți rachete către avioane de pasageri, sau nu trimiți.

Instrumentul cel mai valoros în sprijinul iubirii este discernământul, prin:
  • verificarea afirmațiilor cuiva și evaluarea lor prin faptele sale,
  • judecarea adecvării mijloacelor prin folosul pentru atingerea scopului ales,
  • înțelegerea legăturilor dintre fapte aparent decuplate prin subsumarea lor la un sens de nivel mai înalt, în numele coerenței, al armoniei înțelese cumva.

Poate iubi doar cine gândește. Oamenii care nu pot sau nu vor să gândească nu vor aprecia corect ce este în folosul persoanei, poporului sau țării iubite, căreia îi vor face rău în numele dorinței lor neputincioase.

Două dintre cele trei dimensiuni ale raționalității enumerate mai sus sunt în defavoarea candidatului Ponta și în favoarea candidatului Johannis. Domnul Ponta este mincinos, prost organizator și incoerent în acțiuni. Domnul Johannis este doar oarecum incoerent în acțiunile sale politice. Rezultă că domnul Johannis este mai rațional decât domnul Ponta. Nu știm dacă domnul Ponta nu poate gândi sau nu dorește, însă acest aspect nu este de interes public.

Care dintre candidați va fi iubind mai mult România?

Dacă Moldova și Țara Românească au fost proiecte de țară indiscutabil legate de ortodoxie, România ca întreg este un proiect de țară cu rădăcini în valorile occidentale. Domnul Ponta dorește transformarea României într-un stat medieval de tip bizantin adaptat condițiilor contemporane, după modelul Rusiei. Domnul Johannis dorește transformarea regiunilor din vechiul regat în sensul valorilor civilizației occidentale: stat de drept, libertate civică, stat secular, meritocrație.

Toate datele constituției sunt în sprijinul proiectului Johannis – Macovei - Udrea, care nu e decât continuarea programului de modernizare a României. Proiectul Ponta este strict anticonstituțional în spirit.

Putem concluziona că domnul Ponta, dacă are vreun astfel de sentiment, iubește o Românie neo-feudală, iar domnul Johannis una a cetățenilor egali în fața legii indiferent de apartenența etnică și convingerile religioase.

Nu există un candidat de naționalitate română și ortodox care să dorească modernizarea României simultan cu păstrarea identității ei culturale și a valorilor tradiționale pe care le iubesc o mare parte dintre cetățenii României. L-aș fi votat. Există doar un candidat de naționalitate română care folosește retorica umanității, patriotismului și dragostei în scopuri egoiste, lipsit de comportament creștinesc, un impostor. Și există un sas creștin care susține o Românie civilizată, a respectului între naționalitățile de aici.

Viteza excesivă din ultimii 150 de ani pe autostrada dezvoltării istorice ne joacă din nou feste. Formele fără fond își arată roadele. În loc de festivisme și hore aniversare ar fi mai bine să ne concentrăm pe probleme. Avem nevoie de un lider român civilizat, nu de un plagiator care să ne dezonoreze în fața întregii lumi. Nu îl avem.

Este responsabilitatea tuturor celor de naționalitate română că s-a ajuns la situația din acest tur doi, în primul rând a politicienilor, dar și a BOR și a oamenilor din societatea civilă. Însă nu este nimic nou, nici rege român nu am fost capabili să avem. Un sas ne poate fi de ajutor prin seriozitate și garanția că nu are nici o problemă cu articolul 1 litera 1 din Constituție.

Între un pseudo-ortodox român lipsit de caracter și un neamț creștin serios însurat cu o româncă alegerea oricărui etnic român rațional e limpede: Klaus Johannis. Poate că se va converti la ortodoxie. Un astfel de scenariu suprarealist este din păcate mult mai probabil decât ca Victor Ponta să devină un om serios, capabil să își respecte concetățenii.

Dacă domnul Johannis va câștiga vom avea timp de pregătire a unor candidați de naționalitate română care să nu fie impostori și foști ofițeri ilegali de informații. Dacă domnul Ponta va câștiga va trebui să luptăm ca România în forma constituțională actuală să nu dispară. Să nu fim stăpâniți de lupii iubitori de oi.

Cine crede că se va putea bucura de un succes al cleptocrației ca să refacă dreapta în altă formulă este naiv și iresponsabil. Nu va mai exista această oportunitate, lezarea intereselor naționale nu va fi acceptată de cetățeni, în pofida oricăror merite anterioare. Doar succesul lui Johannis va putea permite o competiție constructivă, firească între partide, viziuni, oameni.

Să îl susținem.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu