Dinspre libertatea barbară către libertatea ingredient

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/dinspre-libertatea-barbara-catre-libertatea-ingredient/ )

Ne apropiem de un text și îl privim. Dacă nu avem acces la acea limbă ne apare ca un desen. Dacă suntem imersați în cultura care l-a produs îl citim natural, cum am respira înțeles în loc de aer. Iar în spațiul vreunei culturi în care am intrat de curând ne dăm seama câtă ordine și disciplină presupune lectura lui. Concentrare.

Trei stări, așadar: alunecare peste suprafața apei străine, imersiune amniotică și înot cu efort. Trei ipostaze ale gândirii, ale atitudinii față de realitate și structurării identității personale.

Dar ce înseamnă când fiind acasă cultural, liberi în a ne exprima, ne dăm seama dintr-o dată, respirând, de ordinea respirării, citind, de efortul naturalizat în ordine aflat în spate ? Sesizăm asta fără a simți vreun disconfort în respirație sau în lectură. Suntem naturali, dar sesizând totodată civilitatea, distanța față de firescul biologic.

Atunci ne-am depășit libertatea veche înălțându-ne spre una nouă, mai reflexivă. Atunci ne-am civilizat într-un fel pe care nici măcar nu îl puteam concepe înainte. Atunci ne redefinim libertatea, ne-o înțelegem altfel decât în etapa mai veche.

Libertatea barbară refuză cultura și distruge condițiile oricărei libertăți. Nu are acces la limbă, e onomatopeică și când emite fraze elaborate. Ea distruge statuile din muzee cu nonșalanță, trece cu buldozerele peste monumente. Pentru că nu înțelege nimic. Libertatea naturalizată e confortabilă, susține cultura precum pilonii unei clădiri aflați la locul lor, unde trebuie. Ea se apără pe ea însăși cu brutalitate la nevoie, e incapabilă de dialog cu alte culturi, e monocentrică și când adoptă retorica policentricității din interes tactic. Libertatea ingredient incumbă responsabilitate, ea permite sesizarea condițiilor de posibilitate ale culturii sale și a altor culturi. Nu e doar necesitate înțeleseasă, ci și înțelegere a cum se poate schimba necesitatea înțeleasă. Are simțul instituțiilor, al adecvării lor la vremuri, al căilor subtile prin care pot fi schimbate fără a distruge pilonii de susținere ai clădirii unei culturi.

Libertate fără bun simț, libertate cu bun simț opțional, libertate cu bun simț obligatoriu. Libertatea ingredient are potențial periculos, precum substanțele farmaceutice, precum mirodeniile în mâncăruri. Bunul simț în cazul ei este obligatoriu. L’esprit de finesse pascalian are de-a face cu buna folosire a libertății ingredient, a acestei resurse mai valoroasă decât oricare alta din această lume.

Pasul dinspre o libertate către alta nu se poate face fără ajutor. Din partea cuiva aflat deja acolo care îți întinde o mână, prin cuvinte, spuse sau scrise, hop. Părinți, oameni rari. Ei pot vedea ceea ce tu nu poți vedea și apreciază dacă poți face pasul. Nu oricând vine libertatea ingredient omului, ci doar după ce este bine orânduit.

Răul și binele care pot fi făcute cresc exponențial cu felul libertății. Libertatea ingredient o pot avea dor cei smeriți, conștienți de limitele puterii omului. Când pare că o au altfel de oameni e vorba doar de prostie cu carul. Despre ce este vorba se judecă după roadele istorice.

Libertatea e rodul unui proces de dezvoltare al unei grădini cu multe feluri de arbori. Civilizația este o grădină, cu grădinarii ei, liberi.

Așa cum un copil în clasa întâia poate confunda litera b cu litera d, la fel adulții pot încurca felurile de libertate. Când oamenii nu mai cunosc felurile de libertate ierarhia valorilor este bulversată. Discreția a dispărut, obscenitatea a explodat, barbarii din interior ne-au copleșit, firul de siguranță al coardei de alpinism s-a rupt, poporul a căzut din urcușul său istoric.

Poporul român a reînceput să urce ? Nu știu, deocamdată curățăm grădina.

E primăvară.