Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

joi, 10 septembrie 2015

Umanitarismul și islamofobia sunt două fețe ale aceleiași monede

În acest text susțin următoarele:
·         din punct de vedere secular poți fi în raport cu imigranții musulmani umanitarist sau islamofob.
·         din punct de vedere creștin poți fi numai milostiv și nu poți fi islamofob.

Dacă ești secular și ai preferințe altruiste ești umanitarist, dacă ai preferințe egoiste sunt șanse mari să devii în actualele condiții islamofob. Atât preferințele egoiste, câte și cele altruiste sunt onorabile din perspectivă seculară multiculturalistă, în numele relativismului moral. În schema existențială creștină preferințele egoiste nu sunt onorabile în nici un mod.

Din câte pot să îmi dau seama atitudinea umanitară asociată corectitudinii politice este rezultatul nevoii de a face fapte bune. Oamenii aceștia nu cred în Dumnezeu, dar sunt altruiști. Așa cred ei că se face cel mai bine binele. Cu banii statului care vin de la toți cetățenii. Acești oameni lucrează cu o ontologie holistă, nu există indivizi de sine stătători, ci doar omenire, în care cetățenii sunt ca niște celule într-un organism. Responsabilitatea e a întregului, nu a persoanelor.

Mi se pare o atitudine mai eficientă din punct de vedere economic decât a creștinului. Acesta poate să facă binele material doar cu bani din buzunarul personal. Responsabilitatea e personală. Iese mai scump decât umanitaristul ateu sau agnostic. În plus, persoana în nevoie e mai puțin avantajată de ajutorul creștinesc, pentru că sursa de bani publici e mai consistentă. Ea va prefera banii statului și ajutor umanitar secular.

O cerere de ajutor bine satisfăcută cu eforturi minime din partea altruiștilor umanitariști pe termen scurt și amplasarea costurilor într-un viitor imediat nu poate decât să ducă la dezvoltarea acestei piețe până la criza inevitabilă din considerente economice în condițiile deschiderii permanente la ajutoare umanitare fără a produce ceva din care să fie acordate. Este limpede că punctul de vedere creștin nu este avantajat la timpul prezent.

Avantajul punctului de vedere creștin pentru imigranți este însă la nivel strategic. Nimic nu garantează în morala seculară stabilitatea opțiunii morale de a ajuta. E un simplu slogan ideologic, nu e o alegere decisivă de viață. Este doar o preferință. În fața constrângerilor economice, de exemplu, atitudinea morală se poate schimba. Chiar în aceeași societate umanitarismul și islamofobia pot coexista, iar alegerea umanitarismului la nivel de stat să fie doar o chestiune de vot. Mâine pot fi la putere seculari islamofobi, așa cum azi sunt umanitariști. În timp ce un creștin nu-și va schimba opțiunile morale indiferent de condițiile economice. Creștinul preferă să fie ucis decât să ucidă.

Un creștin nu va accepta niciodată că islamofobia e onorabilă. Nu poate trăda buna credința a musulmanilor echilibrați pe care îi cunoaște personal în satul lui dobrogean sau de la cursuri pentru speculațiile semantice ale unor oameni pe care nu îi cunoaște personal. Indiferent de miza politică. A face asta i-ar deschide panta alunecoasă către rinocerizare.

Secularul umanitarist cu preferințe altruiste este utopic în prezent, risipește fără discernământ în prezent, creștinul este utopic doar pe termen lung. Utopia pe termen lung nu antrenează risipă actuală de resurse, datorită ratei de discount. Utopia creștinului e benignă, e motivatoare, utopia umanitaristului e malignă, e adictivă.

Din acestă perspectivă creștinii sunt persoane pragmatice. Pragmatice, nu cinice cum tind să fie secularii egoiști. Secularii nu pot concepe faptul că un creștin poate fi o persoană pragmatică. Asta e pentru că în mintea lor asociază credința cu sentimentalismul și naivitatea.

Dragostea creștină nu e un sentiment, ci un comportament rațional. Nu reflectă naivitatea, ci o anumită înțelegere a stării de lucruri. Cine are altă înțelegere a stării de lucruri, cine înțelege starea de lucruri prin altă schemă ontologică și pe baza altor experiențe personale va fi tentat să își imagineze cumva comportamentul creștin prin schema lui. Reprezentarea din mintea lui nu poate fi una realistă. De exemplu nu are cum să înțeleagă ce înseamnă dreapta judecată, discernământul, să dai doar cât te ține buzunarul tău. Pentru că umanitaristul vrea să dea cât ține buzunarul altora, pe care îl crede fără limite.

Este adevărat că din punct de vedere al mediei statistice cumva se echilibrează social efectele secularilor umanitariști cu ale secularilor egoiști, care nu vor să dea nimic. Dar se echilibrează într-o tensiune permanentă, fără pace sufletească nici pentru unii, nici pentru alții. Cu toții vor fi nemulțumiți. Umanitariștii vor clama, precum doamna Mungiu-Pippidi, să ne fie rușine dacă nu primim câți refugiați trebuie. O plusare tactică știind în substrat că sunt unii care cer să nu primim vreunul și că rezultatul net va fi să primim un număr rezonabil.

Același efect social se poate obține printr-o atitudine echilibrată și pacea sufletească a fiecărei persoane când ai o atitudine pragmatică în viață creștină. Îți propui să primești de la bun început atâția cât te țin buzunarele.

Numai că pentru seculari acest lucru pare să nu poată fi înțeles. Așa cum nu poți înțelege un cub dintr-o lume plană. M-ar bucura să mă înșel.

Neînțelegând, predicțiile celui care nu are o viață creștină despre comportamentul creștinului nu se vor adeveri. Creștinii nu negociază la tarabă cu oameni refugiați, mai dă-ncoace, mai ia de-aici. Creștinii se gândesc cum acești oameni să poată sta acasă. Nicăieri nu e ca acasă, indiferent ce înseamnă acasă. Pentru creștini refugiații sunt niște persoane, nu niște celule sociale utile mai mult sau mai puțin utile economic cum sunt pentru secularul care acționează doar prin stat, nu persoanl. În aceste condiții secularul va fi tentat să creadă că este ceva irațional în comportamentul creștinului. Ce nu suntem capabili să înțelegem, ce nu putem prezice, tindem să spunem că este irațional. Cum poate îndrăzni cineva să acționeze liber, personal ?

În fapt aici e vorba de mândrie. Ar fi mai corect ca secularii să își recunoască limitele propriei capacități de înțelegere. Pentru un om de știință sau un filosof această modestie epistemică este o banalitate. Nu există oameni de știință buni infatuați. Asta te blochează în proiect, face imposibilă formularea de noi ipoteze prin care să depășești ce știai.

Umanitarismul infatuat face mai puțin bine pe termen lung decât o milostivire pragmatică.




Un comentariu:

  1. Sincer, cred că holismul și individualismul nu se exclud. Să luăm de exemplu doi sihaștri care stau în liniște (în inimă) unul lângă celălalt; cei doi sunt în aceeași liniște sfântă, sunt una și totuși sunt indivizi de sine stătători. Același lucru se aplică și la ontologia umaniștilor.
    ”nu cred în dumnezeu, dar sunt altruiști” formularea mi se pare că ar implica un raționament de genul: doar cine crede în Dumnezeu poate fi altruist cu ”A” sau doar de la Dumnezeu vine altruismul, ceea ce este o concepție eronată. ”The age of empathy” sau ”Primates and philosophers: how morality evolved” sunt niște lecturi revelatoare, în sensul în care caută originea moralității și al altruismului în strategii evoluționiste, nu revelații religioase. Este morala o revelație dumenzeiască sau a evolutat și ea odată cu istoria religiilor? ”Legea talionului” s-a transformat în ”întoarce și celălalt obraz”? Dumnezeul posesiv, rasist, gelos și răzbunător al vechiului testament s-a transformat în Dumnezeul iubitor și iertător al noului testament?
    Cred că există îndatoriri și responsabilități civice colective, dar și responsabilități personale; niciunele nu sunt mai bune sau mai rele decât celelalte, fiecare are rolul ei. Sunt curios într-o lume educată și echilibrată, fără probleme de ordin social, economic, politic etc, ce i-ar mai rămâne creștinului de făcut, cum se mai mântuiește el în lume, dacă nu mai are pe cine să ajute, nu mai are parte de suferința sfântă, care să îl urce pe scara raiului, nu mai poate face milostenie, că nu mai există sărăcie etc; oare toți vor deveni anahoreți interiori?
    ”un creștin nu-și va schimba opțiunile morale indiferent de condițiile economice” De ce am crede că un umanist ateu/agnistic și le-ar schimba? De ce să plecăm de la o premiză falsă, doar pentru a întări o ideologie proprie? Fiecare pădure are uscăturile ei; vor exista creștini care se vor da după val, cum vor exista și umaniști care vor face la fel, dar asta nu înseamnă că nu vor fi umaniști care vor sta drepți în fața unor constrângeri economice sau că vor fi mai mulți creștini care nu iși vor schimba opțiunile morale decât umaniști.

    RăspundețiȘtergere