E sau nu e Franţa un stat slab ?

În primul rând trebuie spus că slab e ceva relativ, spunem mai slab, sau mai puternic, eventual în raport cu ceva, cu o ameninţare internă sau externă.

Din perspectiva unui observator din afară un stat slab este cel care nu poate asigura nişte servicii importante pe care are datoria să le asigure după ce a luat banii cetăţenilor şi persoanelor juridice private. Asta e o evaluare behavioristă, nu ştim ce e înăuntrul statului slab, poate că se preface că e slab, poate că e puternic, dar doarme, etc., cert e că cetăţenii lui mor pe bandă. Din această perspectivă Franţa s-a dovedit a fi un stat mai slab decât ameninţările la care e supus.

Se poate argumenta cu succes că Franţa nu e un stat slab folosind o gândire esenţialistă, adică definiţia unui stat puternic. Şi se arată că, dacă nu introduci victimele atentatelor în definiţe, le consideri ca o trăsătură accidentală, Franţa e un stat puternic. E o abordare în care entitatea Franţa e considerată stabilă în timp, endurantă, iar din când în când pot să apară şi mici evenimente neplăcute, dar necaracteristice.

Mi se pare improprie o astfel de abordare esenţialistă, pentru că nu interesează pe nimeni în context practic. Pot să găsesc o definiţie a iubirii ca să arăt că Iuda îl iubea pe Hristos, că a fost înşelat de diavol, etc. Cert e că l-a vândut, cu consecinţele ştiute. Important din punct de vedere practic e că a fost înşelat şi că a făcut ce a făcut.

Totuşi gândirea esenţialistă e aşa de răspândită în mentalitatea publică încât se pot construi retorici eficiente cu ea.

Mi se pare mai potrivită o abordare funcţionalistă a slăbiciunii statului. A fi slab e o disfuncţie a unui sistem care are anumite trăsături de normalitate, fără a fi fixe, aşa cum un organism spunem că e normal deşi are o variaţie destul de mare a stării lui.

Dacă Arnold Schwarzenegger a răcit şi e la pat e slab, nu mai poate sălta greutăţile respective. Ce trebuie să facă e să ia nişte ceaiuri şi în câteva zile e puternic. Dacă Franţa a avut nişte politici publice proaste şi a răcit (e o simplă ipoteză) pe pielea a sute de morţi dintre cetăţeni nevinovaţi, ar trebui să schimbe ceva ca să fie puternică din nou.

Conceptualizarea statului ca entitate perdurantă, din care văd la un moment de timp doar o felie, o stare, e mai potrivită decât să îl consider o entitate endurantă.

Discuţia e relevantă şi pentru România. Faptul că la noi nu a fost nici un atentat nu garantează cu nimic nici că nu suntem slabi, nici că vom fi cândva puternici. Pentru că nici măcar nu mergem la vreo sală de culturism, după burticile instituţionale simpatice care se poartă la noi.

Ar fi culmea ridicolului să ne considerăm un stat mai puternic decât Franţa. Dar n-ar mira pe nimeni ca mulţi să creadă asta.