Propriu şi impropriu în funcţionarea ştiinţei şi religiei

Ştiinţa şi religia în modurile lor proprii de funcţionare nu interesează pe multă lume.

Odată ce ştiinţa îşi va pierde aura de mit care poate substitui modurile religioase de a înţelege lumea ea va interesa doar pe oamenii care vor să cunoască ceva în mod obiectiv - în limitele constrângerilor epistemice caracteristice ştiinţei.

Odată ce se va înţelege pe scară largă că religia nu poate spune nimic despre lumea caracterizabilă obiectiv şi că poţi fi moral şi fără a fi o persoană religioasă ea va mai interesa doar pe cei care vor să aibă o viaţă spirituală, o comunicare directă cu Dumnezeu.

Ambele categorii de oameni menţionate mai sus sunt foarte restrânse statistic.

Marea majoritate a oamenilor îşi doresc nişte lucruri de altă natură, care n-au vreo legătură  de fond cu ştiinţa sau religia. Nu e nimic rău în asta, numai că instrumentalizează ştiinţa sau religia în lupta pentru resurse, punând proptele retorice cu conţinut zis ştiinţific sau religios discursurilor lor în care clamează, în fond, bunuri şi servicii.

Aceste proptele retorice au două funcţii:

·         să le dea impresie lor înşile că vor altceva decât ce vor. Imaginea că nu vrei de la viaţă decât să consumi bunuri şi servicii şi să ai un rol cât mai ridicat în societate se pare că nu mulţumeşte pe nimeni.

·         să impresioneze competitorii neavizaţi. Ştiinţa şi religia sunt folosite ca nişte insigne în piept, sau ca nişte doctorate plagiate.

Dezvoltarea masivă instituţională a ştiinţei şi religiei are în spate nu doar funcţiile lor fireşti, de cunoaştere obiectivă şi de susţinere a vieţii spirituale, ci în mare măsură şi (dis)funcţia lor ideologică, de instrumente pentru luptele pentru putere.

În focul disputelor ideologice oamenilor care competiţionează pentru resurse folosind instrumentar religios sau ştiinţific nu le pasă de funcţiile normale ale acestor domenii ale culturii. Ei sunt dispuşi să distrugă tot ce foloseşte adversarul. Folosirea sau practicarea autentică a ştiinţei sau religiei deranjează, pentru că ea obligă la discernământ, la o atitudine rezonabilă, iar acestea evidenţiază caracterul aberant al utilizării ideologice. Instituţiile ştinţifice şi religioase tind să devină simple oportunităţi pentru interese economice, golite de conţinut.

Un exemplu. De patru ani în România are loc o luptă pentru a re-pune conţinut în instituţiile academice acaparate de interese economice şi de impostură asumată pentru bani. Ce arată presa şi experienţe personale ale credincioşilor indică probleme similare şi în instituţii religioase, despre care realitatea obiectivă nu o putem şti noi deoarece prin natura lor sunt mai puţin transparente.

Alt exemplu. În ziua de azi atât teoria evoluţiei, cât şi credinţa creştină se află sub presiune din partea unor tabere diferite. Nu e ceva necesar, atât doar că ele s-au aflat la îndemână când oamenii aveau ceva de împărţit. Nu erau în jur alte reteveie sau pietre. Nu era alt IPad cu care să baţi cuie.

Oamenii care controlează statul sunt direct implicaţi în acest fenomen. Ei încearcă prin sistemul de educaţie să asigure o unitate ideologică a populaţiei folosind baze manipulative "ştiinţifice" sau "religiose". Se crede că ar fi mai ieftin decât să livrezi nişte servicii publice reale la un preţ cât mai avantajos cetăţenilor - singura bază corectă pentru unitatea statului.

Datorită dezvoltării gândirii critice şi a creşterii accesului la informaţie strategiile manipulative de inducere a unui mod de a vedea lumea în populaţie nu prea mai dau roadele scontate. De aici acutizarea competiţiei între adepţii unităţii ideologice prin ştiinţă şi cei ai unităţi ideologice prin religie.

Dacă prin absurd ar fi lichidate atât credinţa creştină, cât şi teoria evoluţiei de către cei din tabăra opusă care le doresc asta, amândouă ar reapărea. Cea din urmă pentru că reflectă un adevăr ştiinţific obiectiv, prima pentru că este despre un Adevăr spiritual a cărui trăire de către oameni e reală.

Dar la fel ar reapărea şi folosirea lor improprie, ideologică.