Cu ocazia schimbării ministrului educaţiei şi cercetării avem
ocazia să discutăm despre o tară a mentalităţii noastre.
Tara vine din următoarea stare de
fapt : în sistemul de
educaţie majoritatea habar n-avem management. Nici cele mai elementare
noţiuni de la nivel operaţional la nivel strategic. Nu mai vorbesc de aspecte
specifice managementului educaţiei şi cercetării. E plină lumea universitară de
oameni cu diplome fără acoperire luate la cursuri intensive POS-DRU sau
organizate de diverse firme, dar când viaţa îi pune să facă o diagramă Gant, o
evaluarea a riscurilor şi măsuri de diminuare a lor, ca să nu mai vorbim de un
plan de management, ce iese nu îmbunătăţeşte situaţia cu nimic.
Un număr de oameni, aşa zişi tehnocraţi, în
fapt oameni care sacrifică ceva din munca academică pentru că înţeleg că ea nu
poate exista fără un sistem de producţie academică funcţional, duc în spate din
punct de vedere al organizării riguroase grupuri de inşi talentaţi sau mai
puţin talentaţi, dar prezenţi în sistem, care privesc cu dispreţ această muncă
managerială şi care acţionează adesea emoţional şi entropic, visător, poetic,
sau din contră, materialist şi pragmatic, egoist, decuplând scopurile de
mijloace, sau renunţând la scopurile organizaţionale cu totul, prioritizând
cheful lor de lucru, sau absenţa lui în faţa responsabilităţilor
organizaţionale şi făcând, în ansamblu, grupurile respective (mult) mai puţin
productive decât ar putea fi.
Poate că la originea acestui dispreţ se află
faptul că management ştiau doar politrucii în comunism. Este adevărat că şi azi
mulţi oameni anti-reformă stăpânesc bine aceste metode şi le folosesc în mod
pervers pentru a ţine sistemul într-o stare care convine clientelei lor de impostori.
Însă nu cu romantisme îi vom trece în planul doi, ci tot cu profesionalism. Un
profesionalism cuplat cu onestitate şi valori academice bune, acelea care le
lipsesc lor.
Ca rezultat al atitudinii faţă de management
chiar în grupurile celor care vor să facă ceva bun treaba merge adesea
prost. Ca urmare a faptului că treaba tinde să meargă prost apare tara la
care am făcut referire în primul paragraf : aşteptăm să ne salveze un erou. Din nefericire, sau din
fericire, când complexitatea unui sistem productiv uman a trecut de un anumit
prag el nu mai poate fi influenţat decisiv de un singur om. Atingerea
scopurilor organizaţionale devine atunci treabă şi de meserie şi de vocaţie, de
proceduri funcţionale şi leadership în cunoştinţă de cauză. Intuiţia, talentul, gut
feelings rămân în luarea deciziilor, dar nu mai sunt un element covârşitor.
Incultura administrativă generalizată este cea care ne face să
strâmbăm din nas în faţa procedurilor şi regulilor, a ideii de instituţie
funcţională, a managementului care nu se vede spectaculos, dar care face ce
trebuie.
E limpede că domnul ministru Curaj asta a
făcut, management din toate punctele de vedere. Cu realism în faţa provocărilor
şi oportunităţilor existente, de la cele politice externe la cele interne ale
resursei umane din sistem. Cu un discurs pozitiv permament, cu un ritm
potrivit. Fără să cedeze când unii cereau imposibilul managerial pentru că aşa
le pica lor bine la socoteala politică (când nu doar din interese emoţionale),
dar şi fără să trateze adversativ solicitările lor. Nu e cazul să fac eu lista
reuşitelor şi punctelor de parcurs atinse, există rapoarte deja făcute
disponibile pe net (n-am mai văzuta asta la nici un alt ministru).
N-a făcut nimic special, doar să-şi facă
treaba, dar există şi implicaţii morale. De exemplu că oamenii cu baza în
cercetare care trăiesc doar din proiecte pe autofinanţare n-au mai stat fără
salarii din ianuarie până în aprilie ca în 2013, 2014 şi 2015 pentru că statul
încălca propriile contracte.
Ca toţi oamenii ataşaţi valorilor academice
autentice privesc cu speranţă mandatul domnului Dumitru ca nou ministru al
educaţiei şi cercetării. Este o continuare în crescendo a ceea ce s-a făcut în
ultimele luni. O mutare cu valoare simbolică putând duce la schimbarea culturii
organizaţionale în întreg sistemul prin ce a făcut persoana propusă atunci când
cei mai mulţi girau prin tăcere domnia imposturii în România.
Schimbarea vine în mod oportun pe un sol de
măsuri bune pregătitoare ale fostului ministru. Pentru ce a făcut domnul Curaj merită respectul nostru.
La predictibilitatea finanţării cercetării,
proceduri tot mai funcţionale şi un stil deschis de comunicare publică putem
adăuga acum un leadership academic puternic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu